Cetatea cea slăvită a Romei, care a dat Cerului, Sfinți Mucenici, Ierarhi, Cuvioși, Mărturisitori, împodobită nu numai de frumusețea și măreția locului cât mai ales de luptele cele bune pentru virtutea cea creștinească ale acestora, a zămislit-o și pe această Sfântă, de Dumnezeu iubitoare, Cuvioasa Asela, născută într-o familie nobilă, în anul 334. Fiind ea fiică a Sfintei Albina (2 mai), soră a Sfintei Marcela (31 ian.) și nepoată a Sfintei Lea (22 martie) și avându-le pe acestea modele de viețuire, se afierosi Domnului de la vârsta de zece ani. Din scrierile Fericitului Ieronim, aflăm că după ce luă această hotărâre, Sfânta își vându toate averile și hainele scumpe, împărțind totul săracilor iar la vârsta de doisprezece ani se închise într-o chilie, pământul fiindu-i și loc de rugăciune și pat de odihnă. În camera sa stăruia în lucrul mâinilor pentru nevoile celor săraci, psalmodiind și studiind Sfânta Scriptură, simțindu-se în deplină libertate, ca în raiul cel ceresc. Patruzeci de ani a trăit cuvioasa Asela în post aspru, hrănindu-se doar cu pâine, apă, sare și câteva ierburi amare, ca un pustnic din deșert, mâncând doar patru zile din săptămână, iar în Săptămâna Patimilor nu gusta nimic din cele pentru trup. Purta o haină aspră din păr, iar din chilia sa ieșea doar să îi viziteze pe cei săraci, să se închine la mormintele Martirilor și să susțină comunitățile creștine din Roma. Pentru multa vreme de stăruință la rugăciune, genunchii ei aveau bătături groase care îi amorțeau, pentru aceasta se tânguia Sfânta, nu pentru că-i era ei pricină de boală ci pentru că-i era ușurare în oboseală.
„Nimic mai vesel decât severitatea ei, nimic mai sever decât bucuria ei. Nimic mai serios decât surâsul ei, nimic mai sugestiv decât tristețea ei. Cuvântul ei este tăcut și tăcerea ei vorbește ” – scria Fericitul Ieronim despre Cuvioasa Asela.
Când Fericitul Ieronim, părăsește cetatea Romei, îmbarcat fiind deja spre Palestina, îi scrie Aselei o scrisoare în care își ia apărarea în fața calomniilor primite. Fericitul își încheie scrisoarea cerându-i Aselei să le salute din partea sa pe Paula și pe Eustochia, pe „buna noastră mamă” Albina, pe „sora noastră” Marcela, pe Marcelina și pe sfânta Felicita…
Amintiți-vă de mine, draga mea soră Asela, voi care sunteți exemplul și podoaba fecioarelor și liniștiți cu rugăciunile voastre, furtunile mării.
În panegiricul scris în memoria ei, Ieronim o numește floare a Domnului, iar Cuviosul Paladie (28 ian.) aflându-se la Roma în 405 scria:
Am văzut-o şi pe buna fecioară Asela, care a îmbătrânit într-o mănăstire din Roma, foarte blândă şi răbdătoare în comunitate. Acolo am mai văzut bărbaţi şi femei de puţin timp catehizaţi.
Așa, iubitoarea de Hristos, Asela, după patruzeci de ani de viețuire în post și rugăciune, în răbdare și în docilitate, așa cum îi spune și numele, a fost pusă mai mare peste o comunitate de fecioare și matroane din Roma, învățându-le pe acestea meșteșugul bucuriei celei veșnice. Și-a dat sufletul în mâinile Mirelui său în șase ale lunii decembrie 406, înconjurată de ucenicele sale.
Presb. Andreea Stîngă