În prag de sărbători, de Crăciun, am avut o experiență interesantă! Am primit o cutie de ciocolată. Vrând să o împart cu colegii mei, am mers în toate celelalte birouri (trei la număr) pentru a întreba cine dorește să servească. Nimeni nu a dorit! Atunci am realizat că acest lucru nu era posibil în urmă cu 20 de ani!
Trăim într-o lume căreia nu-i lipsește nimic, care mănâncă tot anul ceea ce gusta de sărbători odată. Deși trăim acest belșug, totuși avem senzația omului nesătul și nemulțumit. Această stare interioară a intrat încet-încet și în Biserică. Deși intrăm în biserici frumos pictate, încălzite, cu scaune odihnitoare, deși ne putem împărtăși tot mai des, duhul de nemulțumire rămâne. Oare de ce? Cum se poate să te împărtășești de toate și să fii gol? Paradoxuri în vremuri postmoderne!
Ce se pierde atunci când se câștigă ceva, punea întrebarea un scriitor? Cheia pentru a înțelege de ce suntem nemulțumitori într-o lume cu de toate, ar putea fi conștientizarea pierderii dorului: dorul după Dumnezeu, dorul după idealuri, dorul după dor. Starea dorului după ceva are un anumit duh – un duh umbrit de puterea lui Dumnezeu. Acest dor probabil că l-am pierdut odată cu sentimentul faptului că merităm. Merităm să ne răspundă cei din jurul nostru condescendent, merităm o viață mai bună, un trai mai ușor, o persoană care să ne accepte așa cum suntem, etc.
Acest duh al omului care crede că merită, a intrat în sufletul nostru și nu-l mai putem scoate. Tot ceea ce nu se întâmplă conform dorințelor noastre, ne face să ne poziționăm defensiv și răspundem răului cu rău. Nu mai avem la îndemână modelul omului bun și smerit. Or dacă noi ne facem pildă semenilor noștri printr-un astfel de model de viețuire, vom fi doar niște mofturoși care, atunci când cineva ne va servi cu o bucată de ciocolată, vom strâmba din nas considerând că este prea puțin!
Dr. Adrian Mleșnițe
RO 
IT