Selectează o Pagină

Loading


Cu binecuvântare arhierească, proiectul socio-cultural și educativ care privește restructurarea integrală a vechii școli “Sfântul Iacob” din localitatea montană San Quirico – Pescia (Toscana) se află în deplină desfășurare. După finalizarea lucrărilor, acest edificiu va deveni un spațiu al Bisericii în care se vor desfășura activități duhovnicești, sociale, culturale, educative, civice si religioase cu copiii, tinerii şi adulţii care doresc să experieze într-un mod deosebit momente duhovnicești, de pace și liniște, de comuniune, de cunoaștere a valorilor autentice, precum și timpul liber, vacanţele de vară şi de iarna, şi nu numai, într-un loc minunat, înconjurat de natură şi peisaje deosebite.

Toți cei care doresc și au posibilitatea să susțină acest proiect o pot face direct prin voluntariat, prin donaţii (materiale de construcţii, mobilier, rechizite şcolare, aparatură electronică, etc.) sau prin orice sumă trimisă în contul bancar:

Banca: Vival Banca-Montecatini Terme

Parrocchia Ortodossa Santa Pelagia Martire – Via Volturno 26, Montecatini Terme, 5016 (PT)

IBAN:  IT08 W080 0370 4620 0000 0220 329.

Sau direct pe bază de chitanță la Parohia Ortodoxă Romană “Sfânta Muceniță Pelaghia” din Via Volturno 26, Montecatini Terme.

Domnul să ne binecuvânteze pe toți și toate lucrările ce sunt spre mântuirea noastră!


Youtube
Instagram
Whatsapp
Telegram
Telegram
Telegram
Copiază
ro_RORO