Selectează o Pagină

Loading

După cum, marelui Har primit de apostoli pe Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului, i-a urmat (la patruzeci de zile) marea încercare a Pătimirii și Răstignirii Domnului, tot așa, în Postul Mare, după harul și lumina celei de a doua Duminici a Postului, urmează Duminica Închinării Sfintei Cruci. Și așa cum apostolii, prin harul primit pe Tabor, au putut purta și apoi ”înțelege” Taina Crucii, tot așa, creștinul primește har și putință de a contempla, spre a înțelege – fie și de departe – Taina Crucii și a Suferinței Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a dat, ca tot cel ce crede întru Dânsul, să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16).

Așadar, Dumnezeul nostru Cel fără de moartedin iubire a primit și a bine-voit a gusta moartea pentru noi, așa cum tot din iubire a primit, pentru mântuirea noastră, a Se întrupa (cum zicem la antifonul al doilea de la Sfânta Liturghie). Și luând asupra Sa firea omenească, cu toate ale ei, de bună seamă că a bine-voit a împărtăși tot ce o privește, inclusiv limitările ei: sete, foame, oboseală, precum și suferința sufletească (întristare, teamă, părăsire, angoasa morții și toate cele din Getsimani) și trupească (toate ale pătimirii și ale Crucii) și, în cele din urmă, moartea.

Pe toate acestea, Cel Care este neatins de suferință și de moarte, putea, dumnezeiește, să le depășească cu ușurință, fără să fie vătămat trupește și sufletește de nimic. Dar aceasta ar fi însemnat să nu asume deplin condiția omenească, adică să nu se facă om deplin. Și nefăcându-Se om deplin, tot ne-deplin l-ar fi și mântuit pe Om. De aceea Părinții Bisericii au luptat atât de mult, uneori până la sânge și moarte, pentru a apăra integritatea și plinătatea firii dumnezeiești și omenești unite în Iisus Hristos, conștienți fiind că orice știrbire sau adăugire adusă uneia dintre ele, aduce cu sine știrbirea mărturisirii și a trăirii după dumnezeiasca descoperire a firescului pe care ne-a adus-o Domnul prin întrupare.

Așadar, pătimirea și Crucea Domnului sunt icoana supremei iubiri a lui Dumnezeu pentru noi: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul să și-l pună pentru prietenii săi (pentru cei pe care îi iubește) (In. 15, 13). De aceea, Sfânta Cruce ni se pune înainte, în această duminică de la jumătatea postului (Săptămâna Patimilor fiind socotită, liturgic – nu gastronomic și spiritual -, în afara postului), pentru a ne închina ei și pentru a contempla în ea nu doar pătimirea cea de-bună-voie a Domnului ci, mai ales, ceea ce ea reprezintă, înfățișându-L pe Cel răstignit pe cruce ca pe acela Care, în dragostea Sa, Dumnezeu fiind, S-a micșorat pe Sine, chip de rob luând, întru asemănare oamenilor făcându-Se, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și moarte de cruce (Filipeni, 2, 7-8). De aceea și la sfârșitul (otpustul) slujbelor din primele zile ale Săptămânii Patimilor se spune despre Domnul ca fiind Cel ce vine spre pătimirea cea de-bună-voie, pentru mântuirea noastră.

Prin ascultarea Sa până la moarte, Domnul vrea să ne dea pildă de încrederea pe care suntem chemați să o avem în Dumnezeu, în vreme de suferințe și încercări… Că a urma lui Hristos nu înseamnă a ne aștepta la o viață fără încercări și fără piedici, fără ispite și fără căderi. Căci, El  Însuși fiind ispitit (cf. Evr. 2, 18), ne spune: oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34). De aceea spune Domnul: În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea (In. 16, 33). Iar Sfântul Apostol Pavel ne previne, zicând: Toți cei ce voiesc să trăiască cu bună-cucernicie în Hristos Iisus vor fi prigoniți (2. Tim. 3, 12), căci, zice Domnul: dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni (In. 15, 20).Iar Sfântul Evanghelist Luca adaugă, pentru cel ce vrea să urmeze Domnului: să-și ia crucea sa în fiecare zi (Lc. 9, 23). E vorba așadar de crucea proprie, adică de limitările propriei firi, cu moștenirile ei și cu slăbiciunile și neajunsurile ei, care se întâlnește, în fiecare zi, cu slăbiciunile, cu neajunsurile și cu limitele celui de lângă noi. De aceea, apostolul ne îndeamnă să ne îngăduim unii pe alții, în iubire (cf. Ef. 4, 2) și să ne purtăm sarcinile unii altora, că așa vom plini legea lui Hristos (cf. Gal. 6, 2).

Depășirea propriilor neajunsuri sau a neajunsurilor și limitelor celor din jur, nu vine prin ”atacarea” lor frontală sau, și mai puțin, prin respingerea lor, mai ales atunci când se manifestă sub formă de prigoană, din partea celor din jurul nostru… Căci Cel Căruia urmăm ne îndeamnă, așa cum Însuși ne-a dat pildă: să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc și să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc (cf. Mt. 5, 44). Aceeași predanie ne-au lăsat și apostolii care: ocărâți fiind, binecuvântau, prigoniți fiind, răbdau, huliți fiind, se rugau (cf. 1. Cor. 4, 12-13).

Astfel, pentru noi cei de astăzi, care suntem înclinați mai degrabă să răspundem răului cu rău (cf. Rm. 12, 17), Domnul ne propune, la vremea înjumătățirii postului, harul și puterea Crucii Sale, pentru a ne întări în nevoința și efortul pe care le facem, atât pe plan trupesc, cât și pe plan sufletesc. Căci, pentru noi cei ce ne mântuim, Crucea este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu (cf. 1 Cor. 1, 18; 23). Această putere vine în ajutorul a tot sufletul care caută să urmeze Domnului Hristos, cuvântului Lui, poruncilor Lui, după ce, prin Botez, a consimțit ca omul nostru cel vechi să fie răstignit împreună cu El (cf. Rm. 6, 6), căci cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele (Gal. 5, 24), știind că, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă (2. Cor. 5, 17). Puterea binefăcătoare și mântuitoare a Crucii constă, așadar, în faptul că Domnul, Cel Care a pătimit și a murit pentru noi, a asumat, pentru a nimici ceea ce stă la temelia a tot răul: păcatul (neascultarea Adamului celui vechi) și urmarea lui firească, suferința și moartea. De aceea îl numim mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (cf. In, 1, 29). Taina aceasta se lucrează în fiecare dintre cei botezați. În ce fel?

Noi toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat. Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi, întru înnoirea vieții; căci dacă am fost altoiți pe El, prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (cf. Rm. 6, 3-5). Și acesta este motivul pentru care înțelepciunea sfinților noștri înaintași a rânduit cinstirea și prăznuirea Crucii Domnului tocmai la înjumătățirea postului pregătitor pentru întâmpinarea Învierii Lui din morți. Aceasta se face, pentru cei care caută să-și răstignească patimile și poftele, prin post și rugăciune, o culme a nădejdii, de pe care se zărește și se anticipează deja lumina Învierii. De aceea și Evanghelia Duminicii acesteia se încheie, după ce vorbește de purtarea crucii și de urmarea lui Hristos, cu o făgăduință încurajatoare din partea Lui, zicând: Adevărat grăiesc vouă, că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere (Mc. 9, 1). Aceste cuvinte se refereau atunci la pregustarea, de către apostoli, a harului dumnezeiesc și a luminii, primite pe Tabor, care, la rândul lor s-au făcut pregustarea Învierii Celui care va pătimi, va fi răstignit, Se va îngropa și a treia zi va învia. Iar pentru noi, cei care astăzi urmăm calea postului, cuvintele evangheliei înseamnă o încurajare și o întărire, încredințându-ne că greutatea postului și a ispitelor pe cale le întâlnim în post și, în general, pe calea vieții, nu sunt lipsite de sens și de perspectivă. Iar sfântul Pavel ne încredințează că: pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi (Rm. 8, 18), încurajându-ne să primim crucea propriilor încercări, atât în perspectiva praznicului care deja se întrevede, precum și în perspectiva veșniciei. Și tot el ne îndeamnă: să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luați aminte dar la Cel Care a răbdat de la păcătoși asupra Sa o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsați osteniți, slăbind sufletele voastre (Evr. 12, 1-3).

Fie ca închinarea la Sfânta și de-viață-făcătoarea Cruce a Domnului care ni se pune înainte în această duminică, să reverse asupra noastră a tuturor puterea și harul ce izvorăsc din Cel Care a adus prin ea bucurie la toată lumea, pentru a putea cânta într-un glas:

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o cântăm și o slăvim.

Cu urarea de a petrece postul cu nădejde și cu pregustarea bucuriei Învierii,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

La Duminica a III-a din Postul Mare, a închinării Sfintei și de viață făcătoarei Cruci,18 Martie, 2012.

ro_RORO
Copy link