În seara zilei de sâmbătă, 1 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a susținut cea de-a șasea cateheză din Postul Mare din seria „Degustări de suflet folositoare din imnele Triodului”.
În deschiderea catehezei, Preasfinția Sa a vorbit despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, cinstită în mod deosebit în Duminica a cincea a Postului Mare. În acest sens, după ilustrarea unui chip/model masculin al urmării lui Hristos (Sfântul Ioan Scărarul), în duminica a patra, în săptămâna aceasta – așa după cum s-a citit și miercuri seară la Canonul cel Mare –, Biserica o cinstește pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, înfățișând, de data aceasta, o pildă feminină “radicală” de urmare a lui Hristos. Viața Cuvioasei, consemnată de patriarhul Sofronie al Ierusalimului, care a preluat această istorisire de la Părinții din Skytopolis, arată conștiința Bisericii de a propune, în această perioadă de urcuș duhovnicesc, un model excepțional de întoarcere la Hristos, lucru evidențiat și prin ocurența strofelor dedicate Sfintei în Canonul cel Mare.
Viața Cuvioasei, înainte de convertire, a fost o experiență voluptoasă, atrasă în mod asemănător spre plăceri, precum Eva spre rodul din pomul cunoștinței binelui și a răului (cf. Facere 3, 6). Întâlnirea cu Crucea lui Hristos în Biserica Sfântului Mormânt și invocarea Maicii Domnului, ca ajutor și mijlocitoare (solitoare) pentru a putea intra și a se închina la o bucată din Sfânta Cruce, urmată de făgăduința de a se opri de la a mai păcătui, produc germenii schimbării radicale (totale) a Cuvioasei.
Preasfinția Sa a evidențiat această întoarcere a Sfintei Cuvioase, care arată incontestabil faptul că, dacă omul se pocăiește cu adevărat și continuu, din orice situație dramatică în care s-ar afla, el se poate întoarce, prin mila lui Dumnezeu, în brațele părintești ale Domnului. De aceea, Cuvioasa Maria reprezintă un chip de speranță și de lumină “învietoare de suflet” pentru omul care se însoțește cu Dumnezeu în lupta sa cu păcatul. Domnul nu se leapădă niciodată de păcătos, ci numai de păcat, aceasta deoarece iubirea Sa neîncetată este Însăși Ființa (Fiierea) Lui. În experiența dramatică a omului căzut, Dumnezeu Însuși compătimește cu cel căzut, iar acesta din urmă suferă, nu pentru că Dumnezeu îl pedepsește, ci pentru că omul, de bunăvoie, prin păcat, se închide iubirii Creatorului și Părintelui Său.
Mențiunea Sfintei Maria în textele liturgice (imnografii) apare atestată, încă din secolul al X-lea, și formează o unitate tematic duhovnicească cu celelalte texte din slujba Utreniei, dedicate pildei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
Astfel, cântările Canonului Utreniei Duminicii a cincea a Postului Mare au ca temă pocăința. În mod pedagogic, Canonul Utreniei este adresat persoanei I singular („eu”), întrucât rugătorul se identifică cu cel despre care se citește, asemenea și Canonului de pocăință.
Tema bogatului nemilostivi anticipează sâmbăta lui Lazăr. Sărăcia duhovnicească este pusă în opoziție cu bogăția lumii, iar Lazăr cel sărac de la porțile casei bogatului anticipează, în chip ascuns, învierea lui Lazăr, prietenul Domnului (cf. Ioan 11, 5. 11). Rugămintea bogatului de a fi înviat Lazăr, ca un semn puternic pentru schimbarea (ca prilej de pocăință) fraților săi, adresată părintelui Avraam (cf. Luca 16, 27-31), adeverește spusele patriarhului: „Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” (Luca 16, 31). Aceasta, se vede și în învierea lui Lazăr de către Mântuitorul, întrucât acest semn nu i-a schimbat pe iudeii necredincioși, ci mai mult, i-a determinat să-l omoare și pe Lazăr (cf. Ioan 12, 9-11). Adevărata convertire are loc în întâlnirea, vederea și pregustarea Celui ce este „Învierea și Viața” (Ioan 11, 25), ca întoarcere din interior spre exterior, dinlăuntru spre afară.
Sâmbăta lui Lazăr, marchează încheierea celor 40 de zile de postire și inaugurează zilele de slăvire a Pătimirilor Mântuitorului, în perspectiva biruitoare a Învierii. Prăznuirea Învierii reiterează, prin excelență, evenimentul baptismal al credinciosului, ca o experiență continuă, evidențiat prin reînnoirea făgăduințelor de la Botez spre recapitularea și pregătirea propriului Paști (pesah), ca trecere și schimbare în omul cel nou, dobândit în Hristos (cf. Efeseni 4, 24).
La final, Preasfinția Sa a răspuns întrebărilor adresate de ascultători.
Întreaga cateheză poate fi urmărită mai jos
RO 
IT