Selectează o Pagină

Loading


Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vorbit credincioșilor prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ianuarie” din localitatea Avellino, despre situația omului de astăzi, care „cuprins de greutățile vieții și de încercările lumii, lăsă deoparte cele legate de Dumnezeu. Lipsa de atenție de la cele duhovnicești duce la depărtarea de cele dumnezeiești. Dacă vom cugeta mai mult la Domnul și vom binecuvânta zilele noastre prin rugăciune, ne vom da seama că viața noastră de zi cu zi este o adevărată minune!”

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a făcut referiri la minunea săvârșită de Mântuitorul și amintită în evanghelie, subliniind că minunea vindecării de astăzi, a demonizatului, ne arată omenirea, care pierde harul. Lipsa îmbrăcămintei arată goliciunea harului. Harul cu care omul a fost împodobit în rai s-a pierdut din cauza păcatului, care a pus stăpânire pe om. Eliberându-l pe om de păcat, Hristos ne arată importanța ființei umane, cât de valoroasă este aceasta, încât El a venit să o elibereze de sub jugul diavolului și să o mântuiască.

Viața cea adevărată este viața sufletului.

Mulți dintre noi, care suntem sănătoși cu trupul nu ne gândim că putem fi bolnavi cu sufletul. Iar de multe ori, cei bolnavi cu trupul, sunt vii duhovnicește. Acestea se întâmplă pentru că Dumnezeu lucrează cu inimile noastre și le pune la încercare. Noi purtăm chipul peceții lui Dumnezeu în noi, adică în fiecare din aproapele nostru sălășluiește Hristos Domnul. Dar asemănarea cu Dumnezeu trebuie dobândită, trebuie croită ca un țesut și pictată ca o icoană, icoana vieții noastre.”

La momentul potrivit, Preasfinția Sa a hirotesit întru ipodiacon un tânăr student la Extensia de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din București. După Dumnezeiasca Liturghie, ierarhul a binecuvântat lucrările care s-au săvârșit la biserică, iar părintele paroh, Marius Bogățoiu a fost hirotesit iconom.


Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ianuarie”, sărbătorit la data de 21 aprilie, a fost înființată în anul 2018, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ca preot paroh a fost numit părintele Nicolae Marius Bogățoiu. Biserica parohiei este găzduită într-un locaș de cult catolic, în interiorul căruia s-a montat catapeteasma, iar clădirea a trecut printr-un amplu proces de restructurare, fiind amenajată după rânduiala Bisericii Ortodoxe.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link