În Duminica a 17-a după Rusalii, 29 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Timotei” din Cesena, păstorită de părintele Silviu Sas, hirotesind, la momentul potrivit, un ipodiacon, student al Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă din București. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările care s-au realizat la lăcașul de cult, părintele paroh primind hirotesia întru iconom.
În cuvântul de învățătură al evangheliei de astăzi, a Cananeencei, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că în cuprinsul ei vedem cum Hristos își manifestă milostivirea Sa față de lume, transmițându-ne nouă, celor de astăzi, un mesaj al speranței și nădejdii, anume că El ne așteaptă să facem primii pași spre a-L primi în viața noastră. Drumul Domnului în afara teritoriului locuit de Israel ne arată că toate neamurile sunt chemate spre a-L descoperi, a-L cunoaște, ca apoi să se mântuiască.
Femeia canaaneancă devine model de rugăciune pentru noi, ea cerând de la Dumnezeu o minune, o vindecare, dar nu pentru ea, ci pentru aproapele ei, manifestându-și astfel smerenia față de Dumnezeu și iubirea față de fiica ei. Hristos, Cel care a venit să fie lumină neamurilor, adică păgânilor, văzând credința și smerenia acestei femei, îi împlinește cererea, chiar dacă nu era „din casa lui Israel”. Astfel, vedem că cei care se încredințează Domnului și își deschid inima ca să-L primească, devin ceva mai mult: fii ai lui Dumnezeu.
Rugăciunile părinților pentru copii, pornite din inimă smerită, rostite cu jertfă și cu credință, după modelul femeii de astăzi pentru fiica ei, sunt ascultate de Dumnezeu în mod necondiționat, Hristos împlinind cele cerute. Mama ni se descoperă în evanghelie ca fiind un om sfânt, rugător, care știe să facă minuni pentru copiii săi pe care îi iubește. Răspunsul la rugăciune, fărâmiturile, sunt de fapt hrana cea adevărată: Trupul și Sângele Mântuitorului. Dumnezeu ia asupra Sa suferințele și moartea, firești omului și oferă la schimb vindecarea și viața, care sunt firești lui Dumnezeu.
Preasfinția Sa a subliniat faptul că omul aflat în suferință Îl poate cunoaște pe Dumnezeu într-un mod profund, întrucât suferința, primită cu smerenie, este aducătoare de har. Prin suferință și smerenie omul se apropie de Dumnezeu, strigă după El, cerându-i ajutor și vindecare. Smerenia este o cale pe care trebuie să o urmăm și pentru care trebuie să cerem ajutor de la Dumnezeu pentru a merge pe calea cea bună. În fața celui smerit nu se poate împotrivi nimeni, nici chiar Dumnezeu, Care se milostivește și-i împlinește cererile.
👇 Predica ierarhului👇
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
Ne găsești și pe Facebook