PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Massa
În data de 20 martie 2022, în a doua Duminică din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din localitatea Massa, protopopiatul Toscana 2. Alături de Preasfinția Sa a slujit și preacucernicul părinte Dragoș Pavel, parohul gazdă, și diaconul Vasile Dascălu.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie a subliniat importanța celei de a doua duminici a Postului Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, un sfânt care nu este foarte cunoscut în țara noastră, ci doar de cei apropiați și iubitori de biserică. „În discuțiile avute cu călugărul Varlaam din Calabria, Sfântul Grigorie Palama ne descoperă o taină foarte mare: acolo unde există har, există Duhul Sfânt și unde este Duhul Sfânt, este Dumnezeu cel adevărat”.
Referitor la Postul Mare, Preasfinția Sa a adăugat că „atunci când intrăm într-o biserică ortodoxă, trebuie să vedem icoanele, lumina din icoane și Sfânta Cruce. Dacă nu vedem acestea și nu este nici rugăciune, atunci acolo nu este biserică. Deci icoana și lumina care vine din icoană, Crucea, care ne reprezintă pe toți ca și creștini și rugăciunea sunt fundamentele credinței noastre ortodoxe. Așadar, prima jumătate a postului este o sinteză a credinței noastre, iar cealaltă jumătate a postului ne arată două modele de sfințenie: Sfântul Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca”.
La final, Preasfințitul Părinte Atanasie i-a mulțumit părintelui paroh pentru invitație și i-a felicitat, atât pe el, cât și pe întreaga comunitate, pentru activitatea frumoasă de la parohie. Părintele paroh Dragoș Pavel a oferit Preasfinției Sale, ca semn de mulțumire, o icoană.