Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 10 decembrie 2023, a avut loc prima slujire a Dumnezeieștii Liturghii săvârșită de către Preacucernicul Părinte Paroh Ioan Crișan în noua parohie înființată „Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița”, din zona Roma Prenestina.
După Dumnezeiasca Liturghie, Preacucernicul Părinte Paroh a săvârșit slujba de Tedeum de mulțumire pentru toată binefacerea primită de la Dumnezeu. La sfârșit, Părintele Paroh și-a exprimat gratitudinea și recunoștința tuturor credincioșilor care au participat la slujbă, precum și celor care au ajutat atât la organizarea cât și la înzestrarea parohiei cu obiectele liturgice necesare pentru prima slujire.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Dătătorul nostru de bine, în vecii vecilor ! Amin.
Adresa spațiului de slujire este Piazza dei Geografi n. 15, Roma (intrare din Via Antonio Tempesta).
Preot paroh Ioan Crișan (telefon: +39 350 122 47 48 sau e-mail:roma.prenestina@mitropolia.eu).