Selectează o Pagină

Loading

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 18 februarie 2025, au început „Întâlnirile de formare duhovnicească și catehetică, pentru tinerii animatori din tabere și cateheți din cadrul școlilor parohiale”, organizate de Departamentul pentru Tineret și Departamentul Catehetic ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. 
Prima întâlnire a avut ca temă „Frica de Dumnezeu și evlavia” și a fost prezentată de către Părintele Drd. Dragoș Pavel de la Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din localitatea Massa, regiunea Toscana, alături de doamnele preotese Nicoleta Istina din Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino și Lidia Gheorghica, din parohia „Sfântul Proroc Elisei,” din Fermo. 
La începutul întâlnirii,părintele Ionuț Dascălu, Consilier în cadrul Departamentului pentru Tineret, a subliniat că „în completarea formărilor tinerilor animatori și cateheți pe partea de lucru în echipă, relații, comunicare și multe tipologii de jocuri care s-au făcut până în prezent, este nevoie și de o formare duhovnicească.” 
Formarea duhovnicească și catehetică se dorește a se realiza prin aceste întâlniri structurate în jurul unor teme esențiale pentru orice creștin. Aceste întâlniri nu sunt doar simple prezentări de informații, ci își propun să fie un spațiu de dialog, în care tinerii sunt încurajați să parcurgă materialele de curs primite în prealabil. Astfel, ei pot adresa întrebări și participa activ la discuții, aprofundând împreună tema abordată. 
Aceste întâlniri au rolul de a ajuta animatorul să devină un „constructor de punți” între învățătura religioasă și viața de zi cu zi a tinerilor și pentru a evidenția rolul important al catehetului: acela de a fi un prieten și un model pentru tineri, avându-l ca model pe Mântuitorul Hristos, ajutându-i pe aceștia să descopere bucuria credinței într-un mod sincer și profund. 
Redăm mai jos câteva fragmente din materialul prezentat de Părintele Dragoș:
Ce este frica?
„Frica este una dintre emoțiile umane fundamentale, ce apare ca răspuns la o amenințare externă care pune în pericol viața sau integritatea ființei, în mod real sau perceput ca real.”
De câte feluri este frica?
* Frica de rob (dacă nu fac, sunt pedepsit);
** Frica de simbriaș (angajat), dacă fac/ascult, primesc;
*** Frica de fiu, dacă nu fac/ascult, rănesc iubirea lui Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu în învățătura Sfinților Părinți:
– Sf. Isaac Sirul: „Cel ce are frică de Dumnezeu nu se teme de nimic altceva.”
– Sf. Ioan Gură de Aur: „Nu te teme de diavol, ci de păcat.”
– Sf. Antonie cel Mare: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc, căci iubirea aruncă afară frica.” 
Cum dezvolt frica (iubirea) de Dumnezeu?
* Printr-o relație vie cu Duhovnicul meu.
* Prin rugăciune – întărirea relației cu Dumnezeu.
* Prin post și nevoință pentru curățarea sufletului.
* Prin citirea Scripturii și scrierilor patristice.
* Prin Spovedanie și Împărtășanie.
* Prin fapte de milostenie. 
Câteva gânduri de la tinerii participanți:
„Frica de Dumnezeu pentru mine, reprezintă un respect adânc față de Dumnezeu și o conștientizare a măreției Lui. Înseamnă să știu că El este Tatăl meu și că viața mea are un scop, adică mântuirea. Este o frică plină de iubire și smerenie, care mă face să îmi doresc să fiu mai bună și să mă comport în fiecare zi în așa mod încât să nu îl supăr pe Dumnezeu și să nu îi rănesc dragostea pe care o are pentru fiecare dintre noi. Evlavia, pentru mine, este acel dor de a fi aproape de Dumnezeu în fiecare moment al vieții, de a-I arăta dragostea mea față de El nu doar prin rugăciunea zilnică, dar și prin viața de zi cu zi. Este o stare de spirit care mă îndeamnă să fiu atentă la ceea ce fac, să îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima și să învăț ce înseamnă să trăiești după voia Lui.” (O tânără de 22 de ani) 
„Pentru mine frica de Dumnezeu este când îl iubești atât de mult pe El și ții mult la credința care o ai față de Dumnezeu, încât (pentru binele tău) alegi să mergi pe strada cea bună și să ai o “grijă bună” de iubirea pe care El o are față de noi toți.” (O tânără de 17 ani)
 
„Frica de Dumnezeu nu este o frică de pedeapsă, dar un mare respect către Dumnezeu.” (O tânără de 17 ani)
„Frica de Dumnezeu, este apropierea noastră cu duhul de Domnul. Aceasta este o virtute, care împreună cu credința, cu dragostea și cu alte virtuți, trebuiesc lucrate zi de zi de către oameni. Cum a reamintit părintele Dragoș că a spus Preasfințitul Siluan: “Dumnezeu este mai aproape de noi, decât suntem noi aproape de noi înșine” aceasta semnificând că frica de Dumnezeu ne fortifică și ne face să fim mai atenți în ceea ce facem zi de zi ca să ne mântuim.” (Un tânăr de 17 ani)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale! 
A consemnat preoteasa Nicoleta Istina 
ro_RORO