Selectează o Pagină

Loading

Cea mai importantă slujbă a Bisericii Ortodoxe este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În ea se concentrează viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu profețiile vechi-testamentare și lecturile clasice ale psalmilor 102 și 145, cu Fericirile, Sfinte Dumnezeule, Apostol și Evanghelie – în prima parte, cu Heruvic, prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului, Tatăl nostru și împărtășirea credincioșilor – în a doua parte. În Dumnezeiasca Liturghie, circumscrisă în timpul și spațiul nostru, trăim marea taină a iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a născut, a murit și a înviat și a trimis pe Preasfântul Duh pentru a continua și actualiza ceea ce este indispensabil bunei noastre viețuiri.

Materia primă care se folosește în Dumnezeiasca Liturghie este prescura, vinul și apa, tămâia și cărbunele, și toate obiectele sfințite necesare. Dat fiind faptul că vorbim despre cea mai mare ofrandă pe care omul, coroana creației, are vocația de a o aduce lui Dumnezeu, aceasta este normal să fie pe măsura chemării sale și vrednice de Dătătorul a tot binele, Preasfânta Treime. De aceea, calitatea elementelor euharistice cere o atenție sporită, adică prescura (acea pâine pregătită cu grijă), vinul și apa. Acestea (făina, vinul și apa)  trebuie să fie alese din produsele naturale cele mai bune, căci ele se oferă lui Dumnezeu atât în numele tuturor credincioșilor unei parohii, cât și a lumii întregi. Acestea se dăruiesc Celui de care noi depindem, Celui de la care am primit viața, și dacă dăm ceva Domnului, atunci este firesc să fie pe măsura slavei Sale.

De aceea, cartea pe care v-o prezentăm tratează în tot cuprinsul ei despre tot ceea ce este necesar ca să se aducă la Sfântul Altar, adică cele mai bune prescuri. Ea se împarte în trei: are o introducere a părintelui Constantin Coman, prima parte, unde ni se spune „Ce trebuie să știm despre prepararea prescurilor” și partea doua, unde găsim un „Buchet de rețete adunate de la mănăstiri și biserici de mir”. Deci, este o lucrare practică de un real folos pentru preoții și credincioșii care pregătesc prescurile pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Este potrivit să ne amintim că și în Vechiul Testament oamenii aduceau lui Dumnezeu jertfă de pâine. Pe lângă acestea erau și jertfele de animale, dar ele nu aveau puterea de a ridica păcatul, ci ele prefigurau Răstignirea Mântuitorului, care, odată petrecându-se, nu a mai fost nevoie ca să se continue cu jertfele sângeroase.

Cunoaștem prea bine că pe Sfântul Disc, adică pe acel obiect liturgic care închipuie atât ieslea Betleemului, cât și năsălia pe care a fost așezat Mântuitorul după ce a fost coborât de pe Cruce, este prezentă Biserica triumfătoare și cea luptătoare; este prezent Mântuitorul cu Maica Domnului, cu cele nouă cete de sfinți și suntem prezenți și noi, creștinii, cu episcopul și preotul liturghisitor, cu viii și adormiții noștri[1]. Iar această prezență este o lucrare care se face prin miridele sau bucățelele mici de pâine pe care preotul le pune pe Sfântul Disc: „în aceeași pâinică se pot așeza toți cei care se întâlnesc cu Dumnezeu împreună cu noi, în fața aceluiași Jertfelnic. Ne-a arătat Domnul cum în aceeași pâinică putem pune pe toți cei dragi ai noștri, vii și adormiți, prieteni și dușmani, și să-i aducem la întâlnirea noastră cu Dumnezeu cea împlinitoare și atotmângâietoare. Ne-a arătat Domnul cum ne putem așeza cu toții și cu toate într-o pâinică și să ne aducem lui Dumnezeu prinos de supunere, prinos de ascultare, prinos de cinstire, prinos de recunoștință, de mulțumire, de iubire – fiecare după măsura la care a ajuns”[2].

Pâinea, binecuvântată la începutul pregătirii ei, adică în cadrul ritualului de dinaintea Liturghiei – la Proscomidie, în timpul cel mai important al Dumnezeieștii Liturghii, când urmează (imediat după rostirea Crezului și Răspunsurile mari) citirea anaforalei liturgice – rugăciunile care reiterează întreaga istorie/iconomie a mântuirii, însoțită de chemarea Duhului Sfânt (epicleza) de a sfinți darurile, pâinea devine Însuși Trupul Mântuitorului iar vinul, Sângele Domnului. Și sunt mărturii care au fost și în zilele noastre, când, cei care se îndoiau au primit încredințare că în Sfântul Potir și pe Sfântul Disc, din acest moment darurile euharistice sunt prefăcute în carnea și sângele Domnului, adică este Mântuitorul viu, prezent și real. Doar că noi neputând să consumăm în chip vizibil, carne crudă, Domnul ni se dăruiește sub forma pâinii și a vinului, care sunt El Însuși, Dumnezeu-Omul: „Domnul Hristos Se face Pâine, prescură. După ce S-a făcut Om, acum Se face Pâine Cerească … Prescura unește la propriu cerul și pământul. Prescura cuprinde în sine tot rodul pământului pe care omul îl aduce dar lui Dumnezeu – „Ale Tale dintru ale Tale …” – spune părintele”[3]; – pentru că orice i-am aduce lui Dumnezeu, nu aducem ceva pe care l-am făcut din nimic, pe care l-am creat noi așa cum Dumnezeu a făcut „ex nihilo” totul. Noi jertfim, ceea ce tot El a creat și face să crească spre desăvârșire.

„Domnul Hristos ne-a descoperit și dăruit acest mod simplu, care depășește orice închipuire a minții omenești, de a ne dărui noi lui Dumnezeu prin această pâinică, și tot prin Ea de a ni Se dărui El Însuși nouă, întorcându-ne darul cu nemăsurată măsură. Este, poate, una dintre cele mai minunate lecții dumnezeiești: cum prin același dar te dăruiești tu însuți și primești răspunsul, primești darul Celuilalt”[4].

Haideți să citim cuvintele maicii preotese Garoafa, autoarea cărții, care evocă frumoasele tradiții strămoșești: „Cei mai vârstnici dintre noi ne amintim cum părinții și bunicii noștri, mergând duminica la biserică, se străduiau să ajungă la începutul slujbei ca să poată duce la altar prescura cu pomelnicul familiei, prescură pe care o mai numeau liturghie. Spuneau: „Mă duc să dau liturghie”. Dintre toate prescurile primite, preotul alegea de la o văduvă sau de la o fecioară, pe cea mai frumoasă, mai netedă și mai bine coaptă, spre a o folosi la slujirea Dumnezeieștii Liturghii din acea zi. Din celelalte se pregătea anafura care se sfințea și se împărțea poporului binecredincios care purta, astfel, fiecare la casa sa, binecuvântarea lui Dumnezeu”[5]. Așadar, iată cum trăiau strămoșii legătura lor de suflet cu Dumnezeu și cum este firesc ca și noi să continuăm această tradiție sfântă.

Cartea continuă cu toate detaliile tehnice privitoare la felul făinii, la cum trebuie frământat, la cum se cade să fie păstrat maiul, și tot ceea ce este necesar ca să cunoaștem pentru a coace prescurile pentru a primi  Sfânta Împărtășanie. De aceea, socotim că este un îndrumar practic și folositor pentru creștinii Sfintei Biserici.

Este bine ca să înțelegem că, dacă nu facem noi prescurile, totuși prescura pe care o luăm de la pangar și o dăruim lui Dumnezeu ne reprezintă pe noi înșine, de aceea, investirea ei cu un symbol atât de mare, înseamnă o trăire și o realitate profundă, căci prin ea noi ne aducem jertfe vii lui Dumnezeu.

Preot Cristian Prilipceanu,

Coordonatorul Departamentului Misiunii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei


[1] Iată ce spune părintele Constantin Coman: „Ca preot, nu pot fi fascinat de nimic altceva mai mult, decât de această imagine a Sfântului Disc pe care este așezată lumea împreună cu Dumnezeu”. Garoafa Coman, Prescura, Ce semnifică și cum se prepară prescura cu care se slujește Dumnezeiasca Liturghie, Editura Bizantină, București, 2023, p. 23.

[2] Ibidem, p. 13.

[3] Ibidem, pp. 14-15.

[4] Ibidem, p. 21.

[5] Ibidem, p. 25.

ro_RORO
Copy link