04 iunie 2015, o zi tristă pentru parohia din Casale Monferrato, ziua în care doamna preoteasă Ștefania a plecat la Domnul; tristețe care a rămas până astăzi în rândurile credincioșilor care au cunoscut-o. Așa a fost preoteasa Ștefania, o persoană pe care o îndrăgeai imediat ce o cunoșteai, te copleșea blândețea chipului ei și căldura zâmbetului ei, te lumina pe toată ziua. Și vocea ei te învăluia în momentul în care începea să cânte, era mereu în strană ca să dea răspunsurile părintelui Mihai care slujea; o voce suavă, ca de înger.
Prioritatea ei cea mai mare a fost mereu legată de copiii parohiei. A avut o răbdare infinită cu ei, în toate activitățile pe care le-a făcut, fie jocuri, piese de teatru, serbări, fie desen sau pictură și a știut mereu cum să și-i apropie indiferent cât de dificili erau. A fost mereu bucuroasă să facă orele de cateheză cu cei mici chiar și atunci când boala a început să o chinuie, părea chiar că prezența și afecțiunea copiilor îi dădeau forța să meargă mai departe.
Avea proiecte mari legate de copiii și tineretul din parohie, ar fi vrut să organizeze foarte multe pentru ei, tabere, ateliere de pictură de icoane, cateheză și cine știe câte altele, dar din păcate n-a mai avut timp.
A fost foarte apropiată și de mamele din parohie, și deși foarte tânără, avea mereu la îndemână răspunsuri și îndrumări pentru toată lumea; capacitatea ei de a înțelege copiii și problemele lor îi dădea puterea de a da sfaturi bune tuturor mamelor care îi cereau ajutorul.
Am întrebat cateva mame care au cunoscut-o pe doamna preoteasa Ștefania ce anume își mai aduc aminte de ea după 7 ani. Răspunsurile sunt de-a dreptul emoționante:
Mariana T: „La doamna preoteasă Ștefania, m-a surprins atenția ei pentru copii și grija de a crea un spațiu al lor dotat cu materiale educative; modul de relaționare, capacitatea de a tolera și înțelege un copil, modul de a corecta un comportament greșit prin dragoste și nu prin critică. Când boala s-a făcut prezentă, a continuat să se implice pentru comunitate cu toate că era măcinată pe interior, a continuat să zâmbească și să demonstreze pozitivitate. Așa o poate descrie sufletul meu.”
Alina B: „Am cunoscut-o pe doamna preoteasă într-o zi de sărbatoare, la slujbă. Mi-a sărit în ochi o fată frumoasă care cânta la strană cu o voce suavă, care reușea să cânte chiar dacă alerga și după un mic băiețel… Mai târziu cu durere am aflat că nu mai este, că ne-a părăsit fata frumoasă cu chip dulce și zâmbet frumos. Dumnezeu să o odihnească!”
Elena C: „Îmi amintesc ziua în care doamna preoteasă s-a prezentat copiilor: mă numesc Ștefania dar voi mă veți chema doamna preoteasă. Era dulce, senină și scumpă când vorbea cu copiii și de fiecare dată dădea ca exemplu pe Fecioara Maria. Colora, desena și cânta cu copiii așa cum se cânta în strană. Am învățat și eu cu ea mai ceva ca la școală, pentru că ea te făcea să te simți ca acasă la mama, în liniște și pace. Știa cum să vorbească cu copiii și a făcut foarte mult pentru fiul meu Gabriele; a știut să scoată de la el tot ce era mai bun. A fost o persoană amabilă, educată, mereu elegantă și inteligentă. A știut să-l citească pe fiul meu mai bine decât mine. Seara, când ajung acasă, aprind candela și când mă uit la Maica Domnului îmi vine mereu în minte bunătatea doamnei preotese Ștefania și mă rog pentru Pavel.”
Carmen F: „Doamna preoteasă Ștefania era o persoană plăcută, educată, umilă, tot timpul alături de comunitate, mamă și soție iubitoare. Dumnezeu să o odihnească în împărăția Sa!”
Mariana I: „Am cunoscut-o pe doamna preoteasă Ștefania când am descoperit și biserica din Casale Monferrato. Așa de tineri, și părintele Mihai și preoteasa Ștefania dar în același timp foarte maturi. Îmi amintesc exact impresia pe care mi-a lăsat-o când am întâlnit-o: sfioasă, evlavioasă și foarte hotărâtă. Cuvântul era cuvânt, ceea ce spunea, făcea. De la ea am învățat să cânt la strană, să mă implic și eu deși nu cunoșteam pe nimeni. Făcea cateheză cu copiii și îi plăcea să o facă, se vedea asta pe chipul ei; se ocupa de ei cu blândețe și iubire, așa cum se ocupa de băiețelul ei, Pavel. Am avut o relație specială cu ea și părintele, îmi amintesc cu cât curaj și credință vorbea despre boală și nu cred că se temea de ea. Când sunt în impas și cred că îmi este foarte greu, mă gândesc la ea, la clipele grele prin care a trecut, la cât de puternică era, și atunci îmi spun că mai pot și eu. Cred că Dumnezeu a iubit-o așa de mult că a vrut-o lângă El. A lăsat un gol în urma ei însă a lăsat și amintiri pe care nimeni nu le poate șterge.”
De la plecarea ei la Domnul, în fiecare an în jurul datei de 4 iunie, se face slujba de pomenire și parastas pentru ea; chemăm pe toți enoriașii, cu mic cu mare să vină să se roage împreună cu preotul paroh Marius pentru sufletul și odihna veșnică întru Domnul, a doamnei preotese Ștefania.
Dumnezeu să o odihnească ȋn Împărăţia Sa cea Cerească, numărându-o cu cei drepţi.
RO 
IT