Selectează o Pagină

Loading

În Duminica a 26-a după Rusalii, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii, în care ni se vorbește despre un bogat căruia i-a rodit țarina, mai mult decât se aștepta. Cheia înțelesului acestei pilde se găsește în textul Apostolului care ne îndeamnă: „Luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, că zilele sunt rele” (Efes. 5, 15-16) și„Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului” (Efes. 5,17).

Și care este «voia Domnului»?„Îmbogățirea în Dumnezeu”, la care se poate ajunge prin ascultarea îndemnului Domnului: „Căutați, mai întâi, împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” (Matei 6, 33). Rostul și firescul vieții noastre pe pământ nu este acela de a aduna bogății materiale, ci îmbogățirea duhovnicească în Dumnezeu. Perspectiva vieții noastre nu trebuie redusă doar la nevoile materiale și trupești, ci trebuie să cugetăm cum să creștem duhovnicește, făcând fapte care vor merge cu noi în veșnicie.

Ierarhul a explicat și semnificația Postului Nașterii Domnului, care este un post al bucuriei, prin excelență. Ne bucurăm că Hristos Domnul este cu noi și că este al nostru Mântuitor. În această perioadă, suntem chemați ca să reînnoim bucuria venirii Mântuitorului în lume, iar ea se reînnoiește în noi, în măsura în care perspectiva vieții noastre, principiile după care noi trăim și finalitatea pe care noi o dăm acestei vieți sunt reconsiderate și înnoite.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Nașterii Domnului, din anul 2022, privind însemnătatea „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și a „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, în Patriarhia Română.

Așa cum este deja obiceiul, a început organizarea colectei de alimente, bani și îmbrăcăminte, ce se face pe perioada Postului Crăciunului, pentru întrajutorarea și mângâierea celor care se află în dificultate economică: familii numeroase, bolnavi, bătrâni singuri și refugiați de război.

Întreaga predică poate fi ascultă aici: https://youtu.be/HUdorRrSMYQ

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

ro_RORO
Copy link