Selectează o Pagină

Loading

„Fuge Domnul de slavă, însă noroadele cu atât mai mult aleargă după El. Deci, din pricină că norodul „îl îmbulzea”, El intră în corabie, ca din corabie să-i înveţe pe cei ce stăteau la ţărmuri, toţi înaintea feţei Sale fiind şi niciunul nerămânând înapoia Lui.

Iar după ce din corabie a învăţat norodul, nu-l lasă fără de plată nici pe stăpânul corabiei, ci îndoit îi face lui bine: căci şi mulţime de peşti i-a dăruit lui, şi ucenic al Său l-a făcut. Şi te minunează de iconomia Domnului, cum îl trage spre Sine pe fiecare, prin cele care-i sunt proprii şi cu care a crescut împreună, căci precum pe magi prin stea i-a chemat la Sine (Matei 2, 2), aşa şi pe pescari prin peşti.

Însă vezi şi blândeţea lui Iisus, căci pe Petru „l-a rugat să depărteze puţin de la uscat” corabia, dar vezi-l şi pe Petru cum era de ascultător, întrucât pe omul pe Care nu-L ştia, L-a primit în corabia sa, şi întru toate pe El îl asculta. Că îndată ce i-a zis lui „mână la adânc”, nu s-a îngreuiat, nici nu a zis: „Toată noaptea ostenindu-mă şi nimica dobândind, oare acum mă voi supune Ţie, şi la alte osteneli mă voi da pe mine însumi?”. Nici una dintru acestea nu a zis, ci mai vârtos: „După cuvântul Tău voi arunca mrejele”, atât de fierbinte era la credinţă [îi era încredinţarea] încă şi mai înainte de credinţă. Pentru aceasta şi atâţia peşti prinde, încât, neputând să-i tragă afară, face semn şi celor ce erau împreună lucrători cu ei, celor ce erau în cealaltă corabie. Şi prin „semn” îi cheamă pe aceştia, pentru că de spaima pricinuită de vânarea cea multă a peştilor, nici a grăi nu putea. Iar din multa evlavie, Petru îl roagă pe Hristos: „Ieşi de la mine, Doamne”, „păcătos” pe sine numindu-se şi „nevrednic” de a fi împreună cu Acela.

Însă, de voieşti, pricepe-le pe acestea şi după înalta înţelegere. „Corabia” este sinagoga iudeilor, iar „Petru” poartă chipul învăţătorilor celor din Lege. Deci, s-au ostenit învăţătorii cei mai dinainte de Hristos toată „noaptea” – că „noapte” era vremea cea mai dinainte de Venirea lui Hristos – şi „nimic n-au prins”. Iar după ce a venit Hristos şi s-a făcut „ziuă” (Ioan 8, 12), în locul învăţătorilor de Lege punându-se Apostolii, „după cuvântul Tău” – adică după porunca Domnului „aruncă mreaja” Evangheliei şi mulţime de oameni „vânează” [„pescuiesc”]. Şi singuri Apostolii nu pot să tragă mulţimea peştilor, ci fac „semn” şi celor împreună lucrători cu ei şi celor ce erau dimpreună cu ei, şi „vin să le ajute”. Şi aceştia sunt cei de peste vremi păstori şi dascăli ai bisericilor, care pe ale Apostolilor învăţături tâlcuind şi învăţând, „ajută” Apostolilor spre „a vâna” oameni.

Și ia aminte şi la cuvântul ce zice „aruncă mrejele”, căci „mrejele” arată însăşi Evanghelia, care are cuvinte smerite şi lesne de înţeles, încă şi pogorâtoare după mintea oamenilor de rând, ce o ascultă. Pentru aceasta se zice: „aruncă mrejele”.

Iar ceea ce va zice cineva, cum că prin acest cuvânt ce zice: „aruncă mrejele”, este însemnat şi adâncul înţelegerilor, nici aceasta nu este necuviincioasă, pentru că s-a plinit glasul Proorocului care zice: „Iată, voi trimite mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i voi pescui; iar apoi voi tri­mite mulţime de vânători, şi-i vor vâna [de prin toţi munţii, de pe toate dealurile şi de prin crăpăturile stâncilor]” (Ieremia 16, 16) – „pescari” numindu-i pe Sfinţii Apostoli, iar „vânători” pe cei de peste vremi povăţuitori şi învăţători ai bisericilor”.


Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Ohridei și Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, Editura Sophia, București, 2007, p. 72-74.

ro_RORO