Selectează o Pagină

Loading

Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

În data de 31 octombrie 2023, preacucernicul părinte Iurie Ursachi, preotul paroh al parohiei „Sf. Daniil Sihastrul” din localitatea Piacenza, a semnat actul de vânzare-cumpărare a imobilului („canonica del Santo Sepolcro”) destinat noului centru comunitar și social pentru comunitatea românească din Piacenza. Această dată va rămâne clar întipărită în memoria comunității românești datorită însemnătății ei deosebite.

Semnarea actului are și va avea o valoare inestimabilă, deoarece mulțumită acestuia, parohia își va putea desfășura întreita lucrare: socială, educațională și catehetică într-o locație care va fi amenajată conform standardelor de rigoare.

În aceste zile de mare bucurie, suntem cu toții mulțumitori și recunoscători Bunului Dumnezeu pentru această binecuvântare și persoanelor prin care El a lucrat.

Alături de preoți, învățători, educatori și părinți aduc mulțumiri și cei aproape o mie de copii botezați în parohia noastră dintre care, la momentul de față, peste o sută de copii sunt participanți activi la orele de limba română și de cateheză din cadrul școlii parohiale „Sf. Daniil Sihastrul”.

Statul Român, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, și mai ales prin efortul și conducerea domnului secretar de stat Gheorghe-Florin Cârciu, a venit cu un ajutor concret în sprijinul cetățenilor de mâine, copiii. Tentativa de integrare într-un stat străin înseamnă, pe alocuri, pierderea propriilor rădăcini, dar bunăvoința și devotamentul de care a dat dovadă Departamentul pentru Românii de Pretutindeni ne reamintește că, oricât de departe am fi de țara mamă, ea nu încetează a ne purta de grijă.

Grija față de cei mai mici ai lumii și de viitorul lor, este pentru Statul Român o adevărată responsabilitate și aceasta s-a dovedit a fi mai stăruitoare decât nenumăratele greutăți care s-au întâmpinat pe parcursul demersului de finanțare a acestui proiect semnificativ pentru spiritualitatea ortodoxă și tradiția românească.

Acest efort extraordinar nu va trece neobservat nici în lumea aceasta, nici în lumea de dincolo, întrucât Domnul Dumnezeu ia seama la cel ce ajută pe cei în nevoi și în dificultăți, așa cum El Însuși ne spune.

Orice român, de la mic la mare, din parohia noastră, astăzi, în zi de sărbătoare are o speranță în plus: aceea că rădăcinile strămoșești, inima, sufletul și cele mai dinlăuntrul ale oricărui om aflat pe aceste meleaguri străine, va simți și va trăi cu adevărat românește, iar aceasta o va face cu mare demnitate, mândri fiind de a ne putea chema ROMÂNI.

Anul acesta ne încununează sufletul cu multe speranțe, onorați fiind de implicarea, sprijinul și dăruirea Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în aceste vremuri, în care copiii au nevoie de mângâiere și liniște sufletească, alături de formarea și dezvoltarea personal – socială.

În încheiere, dorim să vă asigurăm de stima, admirația și recunoștința noastră pentru ceea ce faceți în sprijinul românilor din diaspora.

Ne rugăm bunului Dumnezeu ca această colaborare să ne aducă împreună întru mulți ani și să ne dea imbold în eforturile noastre pentru a păstra tot ce avem mai sfânt: limba, identitatea și spiritualitatea.

A consemnat pr. Teodor Ursachi


 

ro_RORO
Copy link