S-a finalizat cea de-a doua etapă a picturii bisericii Parohiei „Sfinții 40 de mucenici din Sevastia” din localitatea Moncalieri. Pictura este de inspirație bizantină, dar se adresează omului de astăzi. Pentru alcătuirea programului iconografic s-a avut în vedere destinația bisericii (biserică de parohie), structura arhitecturală a monumentului și hramul bisericii.
Pictura bisericilor ortodoxe urmărește să integreze totul în misterul liturgic în așa fel încât, în afara sfintelor slujbe, tot ceea ce este în biserică, este în așteptarea Sfintelor Taine. Dar această așteptare (de asemenea sfântă, deoarece este plină de prezență divină) constituie un efect al acțiunii icoanelor asupra sufletelor. Astfel, în Biserica Ortodoxă, toată iconografia este ordonată și adunată într-un cosmos liturgic, în care toată suflarea laudă pe Domnul.
Pictarea bisericii parohiale face parte din proiectul „Omul, prieten al mediului înconjurător”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.