Selectează o Pagină

Loading

Sfântul Ioan Gură de Aur

continuare

„- Poate că, adeseori, bogatul acesta îşi zicea în sine aşa: “La ce-mi folosesc mie frica de Dumnezeu şi virtutea? Toate-mi curg ca dintr-un izvor, am toate din belşug, sunt fericit, nu mă primejduieşte niciun necaz! Pentru ce să vreau să fiu virtuos? Iată, săracul acesta e drept, temător de Dumnezeu, şi îndură nenumărate suferinţe şi necazuri!” În felul acesta grăiesc mulţi şi astăzi. Aşadar, ca să smulgă din rădăcină aceste gânduri rele, îi arată lui că este pedeapsă pentru păcat şi cinste şi cunună pentru ostenelile cele pentru evlavie. Dar nu numai pentru asta 1-a văzut pe Lazăr, ci ca să aibă a suferi şi bogatul acum cu mult, cu mult mai mult ceea ce suferise săracul. După cum pentru Lazăr şederea la poarta bogatului îi mărea şi mai mult chinul, pentru că vedea fericirea celuilalt, tot aşa şi pentru bogat şederea în iad îi făcea şi mai cumplită pedeapsa, pentru că vedea desfătarea lui Lazăr. Îl vedea, ca să-i fie chinul şi mai de nesuportat, nu numai de pe urma felului chinurilor, ci şi ca urmare a punerii lor faţă în faţă cu cinstea de care se bucura Lazăr. Şi după cum, când 1-a scos Dumnezeu pe Adam din rai, 1-a pus să locuiască în faţa raiului, ca vederea necontenită a raiului să-i aducă în minte mereu greşeala şi să-1 facă să simtă şi mai bine pierderea bunătăţilor, tot aşa şi pe bogat 1-a pus să locuiască în faţa lui Lazăr, ca să vadă de ce bunătăţi s-a lipsit pe sine….De aici avem a învăţa că vor sta atunci în faţa noastră toţi cei cărora le-am făcut rău şi pe care i-am nedreptăţit. Şi a stat înaintea lui Lazăr şi bogatul acesta, cu toate că nu 1-a nedreptăţit cu nimic; că nu i-a luat bogatul averea lui Lazăr. Nu! Dar nici nu i-a dat din averea lui. Deci, dacă cel care nu dă din averea lui are pârâş pe cel ce n-a fost miluit, va mai fi oare vrednic de iertare cel care a răpit averile altora, când stau în jurul lui din toate părţile cei nedreptăţiţi de el? Atunci nu va mai fi nevoie de martori, nici de pârâşi, nici de dovezi, nici de probe, ci înseşi faptele noastre, aşa cum le-am săvârşit, se vor înfăţişa ochilor noştri….

Dumnezeu spune: Nu despuia viaţa săracului  A despuia înseamnă a lua averile altuia; că despuiere e şi atunci când luăm şi stăpânim averile ce nu ne aparţin. Să luăm învăţătură dar prin asta că vom fi pedepsiţi la fel cu cei ce despoaie pe alţii, dacă nu facem milostenie. Averile noastre, ori de unde le-am fi adunat, sunt ale Stăpânului. Dacă le dăm celor nevoiaşi, vom dobândi mult belşug. Pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu ca tu să ai avere, spre a o împărţi săracilor, nu ca să o cheltuieşti în desfrânări, în beţii, în mâncăruri şi băuturi, în haine scumpe şi în alte lucruri de necinste….N-ai primit mai multe averi decât alţii ca să le cheltuieşti singur, ci ca să fii şi pentru alţii bun iconom. Merită să cercetăm acum şi aceasta: Pentru ce nu 1-a văzut bogatul pe Lazăr în sânul altui drept, ci în sânul lui Avraam?
Avraam era iubitor de străini. Deci, spre a-i fi şi Avraam dovadă a neospitalităţii lui, de aceea îl vede bogatul pe Lazăr cu Avraam. Avraam chema chiar pe drumeţi şi-i ducea în casa lui; bogatul acesta nu băga în seamă nici pe cel ce zăcea afară, la uşa sa. Deşi avea şi prilej de mântuire, şi comoară aşa de mare, totuşi trecea pe lângă ea în fiecare zi şi nu s-a folosit cum trebuie de sprijinul săracului. Patriarhul Avraam n-a fost aşa, ci cu totul dimpotrivă. Stătea înaintea uşii casei sale şi chema în casa lui pe toţi drumeţii. Şi, după cum un pescar care aruncă plasa în mare scoate şi peşte, dar scoate de multe ori şi aur şi mărgăritare, tot astfel şi Avraam, chema oameni în casa lui, dar a primit o dată şi îngeri. Şi lucru minunat este că nu ştia. Pavel, minunându-se de aceasta, îl laudă şi spune: Iubirea de străini să nu o uitaţi; că prin aceasta unii, fără să ştie, au primit oaspeţi pe îngeri! Şi bine a spus: fără să ştie. Că dacă i-ar fi primit cu atâta dragoste ştiind că sunt îngeri, Avraam n-ar fi făcut un lucru mare şi minunat. Dar este vrednic de toată lauda că, neştiind cine erau drumeţii şi socotindu-i oameni şi simpli călători, i-a chemat în casa lui cu atâta dragoste. Şi tu dar nu faci mare lucru dacă primeşti cu multă dragoste pe un om de seamă şi strălucit; că de multe ori strălucirea oaspetelui îndeamnă chiar pe cel urâtor de oaspeţi să-1 primească cu toată bunăvoinţa. De aceea şi Hristos îi laudă pe cei care fac asemenea lui Avraam, zicând: Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut! ; şi iarăşi: Aşa nu este vrerea înaintea Tatălui vostru, ca să piară unul dintr-aceştia mici; şi iarăşi: Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici, mai de folos i-ar fi lui să-şi atârne de gât o piatră de moară şi să se înece în adâncul mării’!  Şi pretutindeni Hristos pune mult preţ pe cei mici şi dispreţuiţi. Aceasta ştiind şi Avraam, n-a întrebat pe drumeţi cine sunt şi de unde vin, aşa cum facem noi în vremea noastră, ci îi primea în casa lui fără deosebire pe toţi călătorii. Cel care face bine nu trebuie să cerceteze viaţa celui căruia îi face bine, ci să-i uşureze sărăcia şi să-i împlinească nevoia. O singură apărare are săracul: lipsa şi nevoia. Nu-1 întreba dar de nimic altceva; de-ar fi cel mai ticălos dintre oameni, dar dacă-i lipseşte hrana cea de toate zilele, să-i potolim foamea! Aşa ne-a poruncit şi Hristos să facem, zicând: Fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că răsare soarele Lui peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi!  Cel ce miluieşte este un port pentru cei în nevoi; iar portul primeşte pe toţi cei naufragiaţi şi-i scapă de primejdii; răi sau buni, oricum ar fi cei ce sunt în primejdie, pe toţi îi adăposteşte în sânurile sale. Şi tu dar, când vezi aici, pe pământ, un om naufragiat de foame, nu-1 judeca, nu-1 întreba de ce a ajuns aşa, ci scapă-1 de necaz. Pentru ce-ţi îngreunezi viaţa? Dumnezeu te-a slobozit de această iscodire şi cercetare. Câte n-ar fi spus oamenii, câtă supărare n-ar fi fost dacă Dumnezeu ar fi poruncit să miluim după ce am cercetat îndeaproape viaţa şi purtările celui ce ne cere ajutor, după ce am iscodi faptele fiecăruia! Dar aşa, ne-a eliberat de această greutate. Pentru ce să ne facem griji de prisos? Altul este judecătorul, şi altul miluitorul! De aceea se numeşte milostenie, pentru că dăm şi celor care nu sunt vrednici. Aşa ne îndeamnă şi Pavel să facem, zicând: Iar făcând binele, să nu slăbim să facem bine către toţi, dar mai cu seamă către cei de o credinţă cu noi!  Dacă iscodim şi cercetăm pe cei ce nu sunt vrednici să fie miluiţi, atunci nu vor veni uşor nici cei ce au această vrednicie; dar dacă miluim şi pe cei ce nu sunt vrednici, atunci negreşit vor veni spre noi şi cei ce sunt vrednici, care preţuiesc cât toţi ceilalţi. Aşa s-a petrecut şi cu fericitul Avraam: pentru că n-a iscodit şi nici n-a cercetat pe drumeţi, a putut în felul acesta să primească o dată şi îngeri. Pe Avraam să-1 urmăm şi noi, şi, o dată cu el, şi pe Iov, strănepotul aceluia. Că şi Iov a urmat cu toată grija măreţia sufletească a înaintaşului lui; pentru aceea şi zicea: Uşa mea se deschidea la tot cel ce venea ; nu o deschidea unuia, şi o închidea altuia, ci o deschidea tuturora, fără deosebire.”

Sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și providență. Despre rugăciune. Despre viețuirea după Dumnezeu și alte Omilii. Traducere de Preot Profesor Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, pp.16-17.

ro_RORO
Copy link