Selectează o Pagină

Loading

Sfântul Ioan Gură de Aur

continuare

     „Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ne arată că sufletele, când ies din trup, nu mai rămân aici pe pământ, ci sunt duse îndată. Şi ascultă cum: Şi a fost că a murit săracul şi a fost dus de îngeri. Sunt duse acolo nu numai sufletele drepţilor, ci şi sufletele păcătoşilor; şi asta o ştim, iarăşi, din parabola unui alt bogat. Când i-a rodit ţarina, bogatul acela cugeta în sine zicând: Ce voi face? Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi!  Nu-i gând mai netrebnic ca acesta! Într-adevăr, a stricat jitniţele lui. Că jitniţele care nu se strică nu sunt cele făcute din ziduri, ci stomacurile săracilor! Dar bogatul acela le-a părăsit pe acestea şi se îngrijea de ziduri. Or, ce-i spune Dumnezeu? Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău!  Şi, iată! Într-o parabolă sufletul a fost dus de îngeri; în cealaltă i-au cerut sufletul. Pe unul l-au scos din trup ca pe un înlănţuit, iar pe altul 1-au însoţit ca pe un încununat. Şi, după cum la luptele dintr-un stadion spectatorii care urmăresc întrecerile primesc cu multe urale şi-1 duc acasă în aplauze, lăudându-1 şi admirându-1, pe un atlet care a căpătat în lupte multe răni şi e plin de sânge, dar are în jurul capului cununa de biruinţă, tot aşa 1-au dus atunci şi pe Lazăr îngerii. Sufletul bogatului din cealaltă parabolă a fost cerut însă de nişte puteri înfricoşătoare, poate în acest scop trimise; sufletul lui n-a plecat de la sine în viaţa cealaltă, pentru că nici nu era cu putinţă. Dacă avem nevoie de conducători când mergem dintr-un oraş în altul, cu mult mai mult are nevoie sufletul de conducători când este smuls din trup şi mutat în viaţa viitoare. De aceea, când sufletul are să plece din trup, adeseori iese afară, se coboară în adânc, se teme, tremură. Totdeauna ne mustră conştiinţa pentru păcatele săvârşite, dar ne mustră mai cu seamă atunci, în ceasul acela, când avem să fim duşi de aici la judecata de dincolo şi la înfricoşătorul judeţ. Atunci, de-ai răpit, de-ai fost zgârcit şi-ai luat dreptul altuia, de-ai supărat, de-ai duşmănit pe cineva pe nedrept, de-ai făcut orice alt păcat, atunci tot roiul păcatelor vine din nou în amintire, stă înaintea ochilor şi chinuieşte sufletul. Şi după cum cei care sunt închişi în temniţă se află totdeauna trişti şi îndureraţi, dar mai cu seamă în ziua aceea când sunt scoşi din închisoare ca să fie duşi înaintea judecătorului, când stau în spatele gratiilor şi când aud dinăuntru vocea judecătorului, mai cu seamă atunci îşi pierd răsuflarea de frică şi nu se deosebesc întru nimic de morţi; tot aşa şi sufletul suferă şi se zbuciumă şi în timpul săvârşirii păcatului, dar cu mult mai mult când are să fie smuls din trup şi dus pe lumea cealaltă.

Bogatul acela, dacă ar fi avut pe cineva care să-1 sfătuiască, dacă n-ar fi avut linguşitori care să-i vorbească pentru a-i face plăcere şi pentru a-1 târî la chefuri şi petreceri, n-ar fi ajuns în iad, n-ar fi îndurat chinurile acelea de nesuportat, nu s-ar fi căit mai târziu fără de folos. L-au dat focului, pentru că toţi i-au vorbit ca să-i facă plăcere. De-ar da Dumnezeu ca totdeauna şi mereu să cugetăm şi să vorbim aşa de gheenă! În toate cuvintele tale, spune Scriptura, adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi în veac să nu păcătuieşti! ; şi iarăşi: Găteşte spre ieşire lucrurile tale şi pregăteşte-te de drum!  Dacă ai răpit ceva cuiva, dă înapoi şi zi ca Zaheu: Dau împătrit cele răpite! Dacă ai năpăstuit pe cineva, dacă ai vreun duşman, împacă-te înainte de a ajunge în fata judecăţii. Pune în rânduială aici, totul, ca să cauţi fără grijă la scaunul de judecată. Cât suntem aici, pe pământ, avem nădejde de mântuire; dar după ce am plecat dincolo, nu ne mai putem pocăi, nici şterge păcatele. De aceea, trebuie să ne pregătim neîncetat pentru ieşirea din lumea aceasta. Dacă Stăpânul a hotărât să ne cheme diseară? Dacă a hotărât să ne cheme mâine? Viitorul nu e cunoscut, tocmai ca să fim totdeauna gata de luptă şi pregătiţi pentru plecarea aceea, aşa precum Lazăr acesta era totdeauna pregătit: suferea şi răbda, de aceea a şi fost dus cu atâta cinste.”

Sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și providență. Despre rugăciune. Despre viețuirea după Dumnezeu și alte Omilii. Traducere de Preot Profesor Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, pp.14-15.

ro_RORO
Copy link