Selectează o Pagină

Loading

(…)

  1. Şi iată, zice, un bărbat numit cu numele Zaheu. Și acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură (Luca 19, 2-3). Nu era numai mic, ci era și departe de Iisus. Căci dacă s-ar fi apropiat, deși era mic, nu ar fi fost lipsit de vederea Lui. Eu însă socotesc că (Zaheu) a fost, în chip negrăit, și tras și respins de puterea cea dumnezeiască a lui Iisus. A fost tras, pentru că avea un fel (de a fi) bun și un suflet aplecat spre virtute, fapt pentru care și dorește și încearcă să Îl vadă pe Iisus. A fost însă și respins de puterea cea dumnezeiască, pentru că era încurcat cu cele potrivnice felului de viață al lui Hristos: vămuirea și bogăția. Și socotesc că aceasta o arată și evanghelistul celor înțelegători, în puține cuvinte. (…) Căci expresia iată bărbat se folosește pentru cei foarte de cinste, care nu sunt numărați dimpreună cu cei mulți. Iar faptul că amintește de numele bărbatului se referă la aceasta. (…) Dar, pe de altă parte, (evanghelistul), mărturisind că acesta era nu numai vameș, ci mai marele vameșilor și, prin urmare, bogat, arată că se deosebea foarte mult în răutate. Dar pentru că era și mic, și departe, Zaheu nu putea să Îl vadă pe Iisus și, alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă. Că pe acolo avea să treacă (Luca 19, 4). Uită-te la tăria dorinței și socotește de aici ce fel era felul lui (de a fi). Căci pentru că nu putea să răzbată prin mulțime, nu s-a întors înapoi, ci mai mult a sărit înainte și a fugit nu de dorul său, ci de mulțime. Și când a ajuns înaintea (mulțimii), s-a suit într-un sicomor răsădit la marginea drumului, ca să-L vadă de acolo pe Cel Dorit.
  1. (…) Dar ce (face) Iisus, Înțelepciunea cea enipostatică a Tatălui cel fără de început, Cel care zice prin Solomon: Eu iubesc pe cei care mă iubesc, iar cei care mă iubesc vor afla har (Pilde 8, 17), și pe cărările lor li se arată cu bunăvoință(Înțelepciunea lui Solomon 6, 16)? I-o ia înainte lui Zaheu, îl privește mai întâi pe el, îi grăiește în cel mai prietenos fel și îi făgăduiește venirea și rămânerea în casa lui. Căci sosind la locul (acela) – adică unde sicomorul îl purta pe Zaheu ca pe un rod ceresc din pricina dorului insuflat de Dumnezeu –, privind în sus, l-a văzut (pe Zaheu) și i-a zis: Zahee, grăbindu-te, coboară. Căci astăzi trebuie să rămân în casa ta (Luca 19, 5). Mi se pare că pentru cei care nu-L văzuseră înainte nu era ușor să-L recunoască pe Iisus prin mulțime doar din simpla Lui vedere, pentru că umbla în simplitate, nu avea nimic diferit față de cei mulți, ba nici nu era cu putință să aibă cineva parte de vederea Lui la față de sus, pentru că mai tot timpul era înclinat spre Sine. De aceea, Cel care cunoaște inimile oamenilor și Care văzuse dorul din inimă al lui Zaheu privește în sus, grăiește către el și îl cheamă pe nume pe cel pe care nu îl văzuse mai înainte în chip sensibil, ca să-Și arate în chip de oameni iubitor fața, să Se facă cunoscut întru bunătatea Sa celui care dorea, și să-l arate nu numai doritor, ci și dorit. Ba încă poruncește să se grăbească spre casă, ca să plătească (dar) și să dobândească cu îmbelșugare datoriile (impozitele) iubirii de Dumnezeu, de la Acela care dă cu mult mai presus de cele pe care le cerem sau le cugetăm noi(Efeseni 3, 20).
  1. Iar el, grăbindu-se, a coborât și L-a primit, bucurându-se (Luca 19, 6). Căci cel care, înainte de a-L vedea, a alergat spre vederea (Lui) și a făcut toate încât să o dobândească pe aceasta, cum nu s-ar fi grăbit odată ce L-a și văzut, L-a și auzit cu propriile urechi, ba și mai mult, a și primit o astfel de făgăduință? Așadar, când a văzut făgăduința devenind faptă, acesta se bucura că este împreună cu Cel dorit și că gustă deja din izvorul harurilor celor nestricate, în vreme ce cei care priveau, neprivind cu înțelepciune, murmurau împotriva lui Iisus, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos(Luca 19, 7).
  1. Dar vameșul, luându-se la întrecere cu Cel care nu numai că S-a pogorât până la noi prin trup, ci a și ridicat ocara prin negrăita Sa iubire de oameni, stând, a grăit către Iisus (Luca 19, 8) – iar acest stând este pildă a unei hotărâri ferme, îndrăzneață și smerită în același timp. Stând, așadar, și închizând prin felul său liber de a vorbi gura celor care îl osândeau, a zis către Iisus: Iată, jumătate din averile mele, Doamne, le dau săracilor, și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Luca 19, 8). Și astfel, arătându-se drept, a dezlegat ocara îndreptată contra Domnului a celor care murmurau și ziceau că a intrat să găzduiască la un om păcătos (Luca 19, 7). Căci, dând înapoi de patru ori, potrivit Legii, pentru ce a năpăstuit, s-a întors înapoi cu adevărat de la răutate, iar împărțind jumătate din averile sale săracilor, a făcut binele și s-a arătat cu totul curățit. Deoarece Domnul le zisese fariseilor: Dați în plus milostenie cele dinlăuntru, și (astfel) toate vă sunt curate (Luca 11, 41), acum, confirmând (aceasta) cu astfel de fapte și luând de aici (prilej) de apărare contra celor care murmurau împotriva Lui, zice: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și Zaheu este fiu al lui Avraam (Luca 19, 9) – ca unul care s-a făcut acum credincios, ca unul drept, iubitor de străini și iubitor de săraci. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut (Luca 19, 10): le zice de-a dreptul celor care murmurau că nu am venit (doar) ca să găzduiesc la un păcătos, ci ca să-l preschimb pe acesta și să-l mântuiesc, să-l arăt iubitor de Dumnezeu în loc de iubitor de argint, drept în loc de nedrept, iubitor de străini în loc de urător de străini, milostiv în loc de nepăsător, după cum și vedeți că deja a devenit.
  1. Dar îl vedeți toți pe Zaheu, cum a iubit și a căutat, și a fost iubit, chemat și făcut al lui Hristos? Dacă este, așadar, cineva (…) și s-a îmbogățit de aici în chip rău și a adunat în chip nedrept, să urmeze calea spre mântuire a acestui mai mare al vameșilor, să dea înapoi și să împartă în chip bun cele pe care în chip rău le-a agonisit! Iar dacă cineva a suferit răpirea bunurilor sau în alt fel a sărăcit, să fie mulțumitor, bucurându-se! Căci are sărăcia cea mântuitoare – sau mai degrabă să o facă el însuși mântuitoare prin mulțumire –, sărăcie către care și vameșul cel bogat, alergând, a fost mântuit cu generozitate, după cum ați auzit astăzi spunându-se despre el. (…).
  1. (…) Căci, pentru că Zaheu se tâlcuiește cel îndreptățit, înțelegeți de aici pe fariseii care se socoteau drepți pe ei înșiși, (și) care într-un anumit fel vămuiau (și ei), după cum zice Domnul în Evanghelii, mâncând casele văduvelor și rugându-se îndelung de ochii lumii (cf. Matei 23, 14). Așadar, când unul din aceștia dorește să devină cunoscător al adevărului, caută să vadă și să cunoască, după cum și Zaheu l-a căutat pe Iisus – căci Acesta este adevărul. Neputând însă, pentru că este mic și cu cugetare puțină, după cum și Zaheu era mic de statură, urcă pe un sicomor, (adică) pe acrivia legii și a obiceiurilor iudaice, socotind că de acolo va dobândi adevărul în ceea ce privește cunoștința și lucrarea. Văzându-i scopul bun și dorirea de adevăr, Domnul, trecând atunci prin viețuirea cea potrivit legii ca pe o cale, i Se descoperă și vorbește cu el, chemându-l, și-i poruncește să coboare din sicomor, adică să lase legea care nu rodea nimic mare și să se sârguiască spre har și spre viețuirea cea după Evanghelie, din care este cu putință a-L avea pe Dumnezeu locuitor în noi și a rodi mântuirea.
  1. Așadar, cel care ascultă de Cuvântul Care învață și cheamă (…) pe dată Zaheu se face. Iar jumătate din învățăturile cele din lege care-i aparțineau mai înainte le lasă iudeilor celor săraci cu cugetarea: tăierile împrejur, ținerile de sâmbete, spălările, jertfele de animale și, pe scurt, toate cele prevăzute de litera cea aplecată spre pământ. Și demonstrând și arătând din cuvintele legii și din făgăduințe că Iisus este Hristos, Fiul cel Unul Născut al lui Dumnezeu, chiar și dacă a năpăstuit vreodată pe vreunul dintre cei credincioși, spunând că este necredincios, sau dacă fără frică i-a făcut rău, pentru că ar fi fost astfel, dă înapoi înmulțit, îngrijind de mulți credincioși și pe mulți dintre cei credincioși aducându-i la credința în Hristos. Avem aici, pe scurt, și cele ale alegoriei!
  1. Dar pentru că, potrivit istorisirii, mai întâi Zaheu a fost iubitor de argint – căci aduna argintul din vămuire și îl ținea pentru el, îmbogățindu-se –, iar mai apoi a devenit iubitor de săraci – sau, mai degrabă, sărac de bunăvoie și lipsit de averi, pe unele dându-le, iar pe altele înapoindu-le –, noi, acum, (ce vom face): vom lăuda virtutea sau ne vom face osânditori ai răutății? Căci a le face pe amândouă nu ne îngăduie mărimea omiliei. (…).
  1. Dar luați aminte cu înțelegere la glasul apostolului (I Timotei 6, 10). Căci nu a zis că cei bogați s-au rătăcit de la credință, ci cei care au poftit (bogăția), după cum și în altă parte spune că cei care poftesc să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispitele și cursele diavolului (I Timotei 6, 9). Să nu spuneți așadar: cei mai mulți suntem săraci, și de ce vorbești împotriva iubirii de argint celor care aproape că nu avem (deloc) argint? Căci avem boala prin poftirea în suflet (a bogăției) și avem nevoie de tămăduirea ei. Iar dacă-mi spui că nu ai dobândit boala, arată-mi că nu cauți să îți schimbi sărăcia, ci o consideri mai de iubit și mai de cinste decât bogăția și că te bucuri de aceasta și îi mulțumești lui Dumnezeu că ți-a făcut mai ușoară mântuirea! Iar dacă este cineva bogat, să audă că cu greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor (Matei 19, 23-24; Marcu 10, 23; Luca 18, 24-25), dar să cunoască și că Avraam a fost bogat, dar s-a mântuit – căci era iubitor de străini și iubitor de săraci, iar nu iubitor de argint –, iar Iov, fiind pus la încercare și cu bogăția, și cu sărăcia, când era bogat zicea despre sine: Dacă mi-am pus tăria mea în aur, și dacă m-am bucurat că bogăție multă mi s-a adunat (oare nu văd soarele cum dispare) (Iov 31, 24-25)?
  1. Așadar, dragostea înfocată pentru bogăție este un rău la care, dacă nu iau aminte, și săracul, și bogatul suferă în zadar. (…).
  1. Dar noi, fraților, să ne îmbogățim în fapte bune! Să umplem din cele pe care le avem stomacul săracilor, ca să ne învrednicim și de glasul cel făgăduit, și de binecuvântare și să moștenim Împărăția cerurilor, pe care fie ca toți să o dobândim, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă, putere, mărire și mare cuviință, dimpreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Duhul cel de viață făcător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Grigorie Palama, Omilia LXII în Sfântul Grigorie Palama, Scrieri I: Omilii, traducere de Pr. Roger Coresciuc, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Doxologia, Iași,22022, p. 767-774.

ro_RORO