La Duminica Părinților, despre genealogia după trup a Domnului nostru Iisus Hristos și a Pururea Fecioarei și de Dumnezeu Născătoare, care L-a născut întru feciorie
- Faptul că Domnul nostru Iisus Hristos este fără genealogie după dumnezeire îl arată și David (cf. Psalm 109, 4), îl spune și Isaia (cf. Isaia 53, 8), iar după ei, și apostolul (cf. Evrei 7, 3). Căci în ce chip ar putea avea o genealogie Cel care este întru început, și este Cuvânt și Fiu al lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1), Care nu are pe Tatăl născut mai înainte decât El și Care are dimpreună cu Tatăl un nume mai presus de tot numele (Filipeni 2, 9) și de tot cuvântul? Căci genealogia se construiește prin nume proprii și în cele mai multe cazuri diferite. Însă nu poate fi găsit un nume propriu (precis) lui Dumnezeu (cf. Facere 32, 30), iar ceea ce este spus cu privire la Tatăl, Fiul și Duhul una este și nu diferă cu nimic.
- Așadar, neamul lui Hristos după dumnezeire nu poate fi povestit, dar (Hristos) are o genealogie după umanitate, pentru că Cel care a socotit vrednic să Se facă Fiul al Omului pentru a-l mântui pe om este născut din oameni. Și această genealogie a Lui au scris-o doi dintre evangheliști: Matei și Luca. Dar Matei (Matei 1, 1-16), potrivit glasului Evangheliei sale citite astăzi, începând cu cei mai vechi, nu face nicio pomenire de cei de dinainte de Avraam, ci, coborând de la acela, ajunge până la Iosif, a cărui logodnică a devenit – potrivit unei dumnezeiești iconomii – Fecioara de Dumnezeu Născătoare, ca una care era din același neam și patrie – astfel încât de aici și neamul ei să se arate cu nimic mai puțin. Luca (cf. Luca 3, 23-38) însă, începând nu de la cei mai vechi, ci de la cei mai apropiați, și urcând de la însuși logodnicul, nu s-a oprit la Avraam, ci incluzându-i și pe cei mai sus de Avraam, nu s-a oprit la Adam, ci l-a numărat printre strămoșii lui Hristos după umanitate și pe Dumnezeu (cf. Luca 3, 38). Mie mi se pare că a vrut să arate că de la început omul nu a fost numai o făptură a lui Dumnezeu, ci și fiu în Duh, Care i S-a dat atunci odată cu sufletul prin suflarea cea de viață făcătoare (Facere 2, 7). I s-a dat însă ca arvună (cf. II Corinteni 1, 22), ca, dacă, ținându-se de El, va păzi porunca, să se poată împărtăși prin El și de unirea cea mai desăvârșită cu Dumnezeu, prin care urma să se înveșnicească cu Dumnezeu dobândind nemurirea.
- Dar acela, luând în seamă reaua sfătuire a răzbunătorului, a călcat porunca, s-a arătat nevrednic, a căzut din arvună și a întrerupt scopul cel dumnezeiesc. Însă harul lui Dumnezeu fiind neschimbat și sfatul lui nemincinos, alegerea se face din cei ieșiți din acela, ca dintre mulți să se găsească un primitor destoinic al acelei dumnezeiești înfieri și al acelui har – care să slujească desăvârșit sfatului lui Dumnezeu –, și să se arate vas vrednic pentru unirea cea după ipostas a firii dumnezeiești și omenești, (unire) care nu numai așază sus firea noastră, ci și îndreaptă neamul ei. Astfel s-a arătat Fecioara, Copila lui Dumnezeu și Maica lui Dumnezeu. De aceea și este numită cu har dăruită de arhanghelul Gavriil (Luca 1, 28), ca cea cu adevărat aleasă între aleși și vas fără prihană, neîntinat și vrednic să cuprindă și să împreună-lucreze cu Ipostasul cel dumnezeiesc-omenesc. Pe aceasta, așadar, de mai înainte o orânduiește Sieși, mai înainte de veci, și o alege dintre cei din veac, și o învrednicește mai mult decât toți de har, făcând-o Sfântă a Sfintelor chiar și înainte de nașterea ei cea străină. De aceea I-a și bineplăcut ca ea să locuiască în Sfintele Sfinților, primind-o încă de pruncă ca tovarășă de Cort și împreună locuitoare cu El. O alege însă pe aceasta nu pur și simplu, dintre cei mulți, ci dintre cei aleși din veac, minunați și vestiți pentru buna credință, înțelegere, precum și pentru obiceiurile, cuvintele și faptele lor cele plăcute lui Dumnezeu și de obștesc folos.
- Și priviți de unde a început alegerea. Dintre fiii lui Adam a fost ales de Dumnezeu minunatul Set (cf. Facere 4, 25-26), care prin buna podoabă a obiceiurilor, prin buna rânduială a simțurilor și prin bună-cuviința virtuților s-a arătat pe sine cer însuflețit pe pământ, și de aceea a dobândit alegerea din care avea să odrăslească Fecioara aceasta – căruța cea cu adevărat cerească și lui-Dumnezeu-potrivită a lui Dumnezeu cel mai presus de ceruri – ca să îi cheme înapoi pe oameni la înfierea cea nemuritoare. De aceea și întreg neamul lui Set se numește fii ai lui Dumnezeu (cf. Facere 6, 2-4), pentru că din acest neam avea să se facă fiu al omului Fiul lui Dumnezeu, căci și (numele) Set se tâlcuiește ridicare sau, mai degrabă, (ridicare) înviere din nou (a unui neam), care este în sens propriu Domnul, Cel care făgăduiește și hărăzește celor care cred în El viață fără de moarte.
(…)
- Însă toate acestea sunt vestiri și tipuri ale unor taine mai mari. Căci trebuia ca de seminția împărătească să fie legată în multe feluri seminția preoțească, care odrăslește neamul după trup al lui Hristos, pentru că Hristos este în multe feluri cu adevărat împărat și arhiereu veșnic. Iar faptul că cei înfiați au parte între fii și că legea îi primește pe părinții adoptivi nu mai puțin, dacă nu chiar mai mult decât cei după fire – și prin urmare și cealaltă înrudire –, este vestire și tip limpede al înfierii, înrudirii și chemării de către Hristos, potrivit Duhului și legii harului. Căci Domnul Însuși zice în Evanghelii: Cel care face voia Tatălui Meu Care este în ceruri, acela este fratele Meu și sora Mea și mama Mea (Marcu 3, 35).
- Vedeți neamul lui Hristos și înrudirea care odrăslește nu după fire, ci după har și după legea cea din har? (Această lege a harului) cu atât mai mult se deosebește în bine față de legea dată prin Moise, cu cât cei chemați fii, după legea aceea, nu se nasc din Dumnezeu și nici nu depășesc firea, în vreme ce cei numiți fii din legea harului se nasc din Dumnezeu, se desăvârșesc mai presus de fire și prin Hristos sunt făcuți fii ai lui Avraam și-i sunt mai familiari decât cei după sânge. Căci toți cei botezați după Hristos, fiind îmbrăcați cu Hristos, potrivit lui Pavel (cf. Galateni 3, 27), deși sunt copiii altora dupăfire, sunt făcuți mai presus de fire de Hristos Care biruie astfel firea, fiindcă El Însuși S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Pururea Fecioara Maria fără sămânță, iar celor care cred în numele Lui le-a dat putere și tărie să se facă copii ai lui Dumnezeu. Căci celor care L-au primit pe El, zice evanghelistul, le-a dat putere să se facă copii ai lui Dumnezeu; celor care cred în numele Lui, care nu din sânge, nici din voința cărnii, nici din voință de bărbat, ci din Dumnezeu s-au născut(Ioan 1, 12).
- Cum de atunci când a zis: din Dumnezeu s-au născut, nu a zis și că s-au făcut copii ai lui Dumnezeu, ci că au luat putere ca să se facă? (Pentru că) privind către sfârșitul și reașezarea aceea – (către) desăvârșirea veacului ce va să fie –, același evanghelist spune în epistole: Nu s-a arătat încă ce vom fi. Când însă se va arăta, vom fi asemenea Lui (I Ioan 3, 2). Așadar, atunci vom fi și copii ai lui Dumnezeu, când vom fi văzut și pătimit strălucirea lui Dumnezeu, învăluiți fiind și luminați de jur împrejur de strălucirea slavei lui Hristos, după cum ne-au arătat Moise și Ilie, care au fost văzuți pe muntele Taborului în slavă dimpreună cu El (cf. Matei 17, 3). Căci zice: Drepții vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor (Matei 13, 43). Acum însă luăm putere pentru aceasta prin harul dumnezeiescului Botez. Căci, după cum pruncul născut a primit de la părinții lui puterea de a se face bărbat și moștenitor al casei și averii lor, dar nu are încă această moștenire din pricina vârstei nedepline și nici nu o va primi dacă este răpit înainte de moarte, la fel și cel născut din nou în Duhul, prin Botezul lui Hristos, a luat putere de a se face fiu și moștenitor al lui Dumnezeu și împreună moștenitor cu Hristos (cf. Romani 8, 17), și va lua înfierea și moștenirea cea dumnezeiască fără de moarte în veacul ce va să fie, în chip sigur și fără putința de a-i fi luate, dacă nu va fi alungat din aceasta de moartea cea inteligibilă. Iar moarte inteligibilă este păcatul. Căci moartea sensibilă se nimicește atunci când vine veacul viitor, în vreme ce moartea inteligibilă se întărește (atunci) în cei care și-o dobândesc de aici.
- Așadar, tot cel botezat, dacă voiește să dobândească nădăjduita fericire și mântuire veșnică, să viețuiască în afară de orice păcat. (…) Iar dacă Domnul a trăit pentru noi pe pământ viața pe care a trăit-o, lăsându-ne pildă (I Petru 2, 21), și a trăit fără de păcat, e nevoie ca și noi să trăim fără de păcat, imitându-L. Căci, dacă El le spunea copiilor după trup ai lui Avraam: Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam (Ioan 8, 39), cu cât mai mult va zice către noi, care nu avem înrudirea cu El după trup (ci după Duh): Dacă ați fi copii ai Mei, ați face faptele Mele. Astfel, este logic și drept ca acela care, după dumnezeiescul Botez, după legămintele față de Dumnezeu din acesta, după harul cel preadumnezeiesc care vine din acela, nu umblă pe urmele petrecerii lui Hristos, ci le încalcă și-L lovește pe Binefăcător, să fie lepădat cu totul din dumnezeiasca înfiere și din moștenirea cea veșnică.
- Dar cine lăuda după vrednicie, Hristoase Împărate, măreția iubirii Tale de oameni? Căci pe aceea de care nu avea nevoie, pe aceea pe care El nu a făcut-o, adică pocăința – pentru că nu a avut vreodată nevoie de aceasta, fiind în afară de păcat (cf. Evrei 4, 15) –, pe aceea ne-a dat-o mijlocitoare nouă care păcătuim și după har. Aceasta este întoarcerea, în urma părerii de rău, la El și la viața cea după voia Lui. Așadar, chiar de ar păcătui cineva cu un păcat de moarte, să se întoarcă de la acesta din suflet și să se depărteze de el, și să se întoarcă la Domnul cu fapta și cu adevărul, să îndrăznească și să aibă bună nădejde; că nu va pierde viața veșnică și mântuirea! Deoarece copilul trupului, căzând pradă morții, nu mai este readus la viață de cel ce l-a născut, în vreme ce acela care este născut de Hristos, chiar de ar cădea în păcate de moarte, dacă se va întoarce și va alerga la Tatăl Care îi învie pe cei morți, va fi făcut iarăși viu, va dobândi dumnezeiasca înfiere și nu va fi aruncat din sălășluirea drepților.
- Pe care fie să o dobândim noi toți spre slava Lui și a Celui fără de început al Lui Părinte și a Duhului Celui de viață făcător, acum și pururea și în vecii nesfârșiți. Amin!
Sfântul Grigorie Palama, Omilia 57 în Sfântul Grigorie Palama, Scrieri I: Omilii, traducere de Pr. Roger Coresciuc, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Doxologia, Iași, 2 2022, p. 705-707, 713-716.
RO 
IT