La întrutotcinstita Adormire a Întrutotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și Pururea Fecioarei Maria
(…)
- De aceea, așadar, și moartea ei, mutând-o la viața cea cerească și nemuritoare, a fost de viață purtătoare. Și pomenirea acestei [morți] este sărbătoare plină de bucurie și laudă a toată lumea, care nu doar reînnoiește pomenirea minunilor Maicii Domnului, ci adaugă și [pomenirea] reunirii celei de obște și noi a Sfinților Apostoli din tot neamul la întrutotsfânta sa punere în mormânt, cântările cele de Dumnezeu-descoperitoare cântate pentru ea de acei insuflați de Dumnezeu, îngrijirile, corurile și liturghiile cele îngerești în jurul Ei, [aceștia] însoțind-o, urmând-o, conlucrând, ridicându-se împotriva [vrăjmașilor], apărând-o, apărându-se, împreună-lucrând și împreună cântând cu toată puterea laolaltă cu cei care cinsteau prin toate acel trup de viață începător și de Dumnezeu primitor – leacul cel mântuitor al neamului nostru, lauda a toată zidirea -, luptându-se și împotrivindu-se cu mână ascunsă iudeilor care se porniseră și se ridicaseră cu mână și cuget luptător împotriva lui Dumnezeu, Însuși Domnul Savaot și Fiul acestei Pururea Fecioare fiind de față în chip nevăzut și dând Maicii Lui cinstea ieșirii, [căci] în mâinile Lui a primit duhul cel de Dumnezeu purtător al [ei], prin care, nu după multă vreme, și trupul ei cel însoțit [al sufletului] se mută într-un loc de viață veșnică și ceresc, în mod corespunzător și până acum potrivit pârgii ei.
- Căci mulți din cei din veac au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, și slavă, și putere, după cum spune și David: Pentru mine mult au fost cinstiți prietenii Tăi, Doamne, mult s-au întărit stăpânirile lor. Îi voi număra și vor fi mai mulți decât nisipul (Psalm 138, 17-18). [Iar,] după Solomon, mulți au dobândit bogăție, multe fiice au făcut putere, dar aceasta întrece și a întrecut pe toți și pe toate (Pilde 31, 29), pe cât nu se poate spune. Căci ea singur stând între Dumnezeu și tot neamul omenesc, pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, făcând pământul cer și îndumnezeind neamul [omenesc]; și singura dintre toate [femeile] aceasta S-a arătat Maică din fire a lui Dumnezeu, mai presus de orice fire, iar prin negrăita Sa naștere a fost împărăteasă a toată zidirea cea din lume și mai presus de lume. Și astfel, înălțându-i prin ea pe cei de sub ea și arătând ceresc în loc de pământesc ceea ce pe pământ era supus, împărtășindu-se ea de o vrednicie mai mare și de o putere mai tare și de o alegere din ceruri prin Dumnezeiescul Duh (cf. Fapte 1, 14; 2, 1-4), a fost așezată cea mai înaltă dintre cele mai înalte și împărăteasă preafericită a fericitului neam.
- Acum are cerul cuvenit sălaș, ca un palat împărătesc potrivit ei, în care astăzi s-a mutat de pe pământ și sade de-a dreapta Împăratului a toate, îmbrăcată și preaînfrumusețată în haină aurită, după spusa profetului psalmist cu privire la ea (cf. Psalm 44, 10). Iar prin haină aurită înțelege trupul ei cu dumnezeiasca strălucire, preaînfrumusețat cu virtuțile cele de multe feluri. Căci ea singură are acum, cu trupul ei cel slăvit de Dumnezeu, loc în cer împreună cu Fiul său. Fiindcă pământul, mormântul și moartea nu au putut ține până la sfârșit un trup începător de viață și de Dumnezeu primitor, sălaș [al Lui] mai iubit decât cerul și decât cerul cerurilor. Căci dacă un suflet care are sălășluind în el harul lui Dumnezeu urcă la cer când se desface de cele de aici, întocmai cum s-a și făcut arătat prin multe, precum și credem, cum să nu fi fost ridicat de la pământ la cer trupul care nu numai că a primit în sine pe Însuși Fiul lui Dumnezeu cel mai înainte de veci și Unul-Născut, Izvorul cel pururea curgător al harului, ci s-a și arătat născător al Lui? Ce oare? Cea care s-a sălășluit în Sfintele Sfinților fiind încă de trei ani – și neavând încă sălășluit în ea pe Cel mai presus de ceruri, și fără să-L fi oferit [lumii] purtător de trup -, și care a devenit preadesăvârșită și după trup, și cu adevărat mai presus de lume prin astfel și atât de mari lucruri, cum ar fi putut să devină pământ supus stricăciunii? Și ce noimă ar putea să aibă aceasta pentru cei care cercetează lucrurile cu rațiune?
- De aceea, pe drept cuvânt, trupul care a născut e împreună slăvit cu Cel născut [din el], cu o slavă cuvenită lui Dumnezeu, și, după cântarea psalmistului, chivotul sfințeniei Lui (cf. Psalm 131, 8) se scoală împreună cu Hristos cel înviat mai înainte, a treia zi. Înfățișare a învierii ei din morți se fac pentru ucenici giulgiurile și [acoperămintele] de îngropare, singure lăsate în mormânt și găsite singure în mormânt de cei care au venit să caute, precum mai înainte s-a întâmplat și la Fiul și Stăpânul ei (cf. Luca 24, 12; cf. Ioan 20, 5-7). Dar nu a fost nevoie ca și aceasta să mai petreacă puțin timp pe pământ, precum Fiul și Dumnezeul ei. De aceea, pe dată a fost înălțată din mormânt spre locul cel mai presus de ceruri, de unde iarăși strălucește până la pământ [cu] scânteierile și harurile ei cele întrutotstrălucitoare și preadumnezeiești, luminând de acolo tot rotundul pământului, închinată fiind, admirată și cântată de toți.
- Ca și cum vrând Dumnezeu să așeze o icoană a toată frumusețea și să arate limpede și îngerilor, și oamenilor puterea Sa cu privire la acestea, astfel a lucrat încât aceasta să fie cu adevărat atât de frumoasă, concentrând [în ea] toate cele prin a căror împărțire [variație] a împodobit toate atunci când a întemeiat o lume comună a bunătăților celor văzute și nevăzute sau, mai degrabă, arătând [această icoană – Maica Domnului] drept o unime comună a tuturor frumuseților dumnezeiești, îngerești și omenești și [drept o] frumusețe mai înaltă care înfrumusețează amândouă lumile, care a început de pe pământ, dar a ajuns până la cer și a trecut și dincolo de cer, prin înălțarea ei de acum din mormânt către cer, care a unit cele de jos cu cele de sus și care îmbrățișează totul prin lucrurile minunate în legătura cu ea; pentru că și faptul că s-a zis la început că e cu puțin mai prejos decât îngerii (cf. Psalm 8, 5-6; cf. Evrei 2, 7-9) – și vorbesc aici despre faptul că a gustat moartea – sporește superioritatea Maicii lui Dumnezeu față de toate. De aceea, pe drept cuvânt, astăzi toate bat din palme și împreună lucrează la prăznuirea acestei [adormiri].
- Se cuvenea, deci, ca aceea, care L-a cuprins pe Cel care pe toate le umple și Care este mai presus de tot, să întreacă și ea toate și să fie mai presus de toate prin virtuțile ei și prin mărimea vredniciei. Așadar, adunând toate cele care, deși împărțite, au fost de ajuns tuturor celor mai buni din tot veacul ca să fie cei mai buni, și cele pe care cei plăcuți lui Dumnezeu, îngeri și oameni, le au doar în parte, și, desăvârșindu-le ea singură pe toate și prisosind [în ele] pe cât nu se poate spune, are acum și acest lucru, mai presus de toți, și anume faptul de a fi fost făcută nemuritoare după moarte, de a petrece cu trupul în cer împreună cu Fiul său și Dumnezeu, singura [dintre toți], și de a revărsa de aici spre cei ce o cinstesc harul cel prea îmbelșugat, dăruindu-le și posibilitatea să se înalțe spre ea – fiind disc al atâtor haruri -, și împărțindu-le cu îmbelșugare, din bunătate, cele mai bune [lucruri] și neîncetând niciodată acest rod folositor pentru noi și acest obol îmbelșugat. Privind, deci, cineva spre o astfel de adunare și îmbelșugare a tot binele, va spune că Fecioara săvârșește prin virtute pentru cei ce trăiesc în virtute același lucru pe care [îl săvârșește] soarele prin lumina sensibilă pentru cei ce trăiesc în lumina lui. Iar dacă și-ar muta ochiul cugetării către Soarele care răsare oamenilor din această Fecioară în chip mai presus de ceea ce e obișnuit, [Soare] Care are toate și întrece, prin fire, cele care au crescut în ea prin har, dacă, așadar, și-ar muta ochiul cugetării către Acesta, pe dată Fecioara va apărea [drept] cer, [ca una] care a dobândit, prin toate cele bune, buna moștenire, cu atât mai strălucită decât cei de sub cer și decât cei mai presus de cer, care au fost dăruiți în chip dumnezeiesc, pe cât cerul este mai mare decât soarele și pe cât soarele este mai strălucitor decât cerul.
- Ce cuvânt poate zugrăvi, Maică a lui Dumnezeu Fecioară, frumusețea Ta cea dumnezeiesc strălucitoare? Căci cele ale tale nu pot fi hotărnicite de cugete sau de cuvinte, pentru că toate covârșesc și cuget, și cuvânt! Dar cu putință este să fii cântată, tu, cea care primești cu iubirea de oameni [cântarea]! Fiindcă tu ești loc al tuturor harurilor, plinătatea a toată frumusețea și bunătatea, tablă și icoană însuflețită a tot binele, și a toată bunătatea, ca una care singură ai fost învrednicită în chip concentrat de harismele Duhului sau mai degrabă, ca una care singură ai avut în chip minunat în cele dinlăuntru ale tale pe Cel în Care sunt vistieriile tuturor acestor [harismel și te-ai făcut Lui cort minunat. Iar acum, prin moarte, ai trecut de aici către nemurire și cu dreptate te-ai mutat de pe pământ la cer, ca să fii împreună locuitoare cu Acesta în corturile cele mai presus de ceruri de-a pururea, grijindu-te de acolo de moștenirea ta și cu rugăciunile tale cele neadormite către Dânsul făcându-L milostiv tuturor.
- Pe atât este Născatoarea de Dumnezeu mai aproape de Dumnezeu față de cei care sunt aproape de Dumnezeu, pe cât a fost învrednicită de privilegii mai mari decât toți. Și nu mă refer numai la oameni, ci și la toate ierarhiile îngerești. Căci despre cinul cel mai de sus al acestora, Isaia scrie: Și serafimii stăteau în cerc în jurul Lui (Isaia 6, 2). Iar despre aceasta, David zice iarăși: Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta (Psalm 44, 10). Vedeți diferența stării? De aici puteți vedea și diferența ordinii în ceea ce privește vrednicia. Căci serafimii [stau] în jurul lui Dumnezeu, în vreme ce aproape de [lângă] Însuși Acela stă singură Împărăteasa a toate, care este admirată și lăudată de Însuși Dumnezeu, Care o proclamă asemenea puterilor din jurul Lui și zice potrivit celor spuse în Cântarea Cântărilor: Ce frumoasă ești, de-aproapea Mea! (cf. Cântarea Cântărolor 1, 15; 4, 1; 6, 4). Mai strălucitoare decât lumina, mai înfloritoare decât raiurile cele dumnezeiești, mai împodobită decât toată lumea văzută și nevăzută. Și nu doar [că stă] aproape, ci pe drept cuvânt [că stă] și de-a dreapta. Căci unde a șezut Hristos în ceruri, adică de-a dreapta măririi (cf. Evrei 1, 3), acolo și aceasta a stătut, cea care urcă acum de pe pământ la cer. Nu numai fiindcă dorește și este dorită mai mult decât toate, prin înseși rânduielie firești, ci și fiindcă e cu adevărat tron al Lui. Iar unde șade Împăratul, acolo stă și tronul Lui.
- Acest tron l-a văzut și Isaia în mijlocul acelui cor heruvimic și a spus că e înalt și ridicat (cf. Isaia 6, 1), arătând că Maica lui Dumnezeu întrece puterile cele cerești. De aceea, [Iezechiel] îi introduce pe îngerii înșiși care Îl slăvesc pe Dumnezeu plecând de la ea și zic: Binecuvântată este slava Domnului din locul Lui (Iezechiel 3, 12). Iar Iacov patriarhul, văzându-l prin ghicituri, zice: Cât de înfricoșător este locul acesta! Nu este altceva decât Casa Domnului și însăși poarta cerului (Facere 28, 17). Și David, pe de altă parte, unind cu sine mulțimea celor mântuiți, și folosindu-se ca de niște corzi și sunete diferite de cei armonizați din neamuri diferite într-o singură credință de această Pururea Fecioară, dă tonul unui cântec întru totul armonios, care să fie spre cântarea ei: Pomeni-voi numele tău în tot neamul și neamul; pentru aceasta popoarele îți vor mărturisi laudă în veac și în veacul veacului (Psalm 44, 18).
- Vedeți că toată făptura aduce laudă acestei Maici Fecioare și nu în anii trecuți, ci în veac și în veacul veacului? De aici se poate vedea că ea nu va înceta în tot veacul să facă bine întregii zidiri, și nu vorbesc aici numai de cea a noastră, ci și de ordinele cele nematerialnice și mai presus de fire. Căci faptul că împreună cu noi și acestea se împărtășesc și se ating numai prin ea de Dumnezeu, de acea fire neatinsă, l-a arătat limpede Isaia (cf. Isaia 6, 6-7). Fiindcă nu l-a văzut pe serafim luând cărbunele în chip nemijlocit de pe jertfelnic, ci [l-a văzut] luându-l cu un clește, prin care s-a și atins de buzele profetice, dându-le curăție. Iar această [vedenie] a cleștelui era identică cu marea vedere pe care a văzut-o Moise, și anume, rugul care ardea în foc și nu se mistuia (cf. Ieșire 3, 2). Dar cine nu știe că Maica Fecioară este și acel rug, și cleștele însuși, cea care a zămislit fără să se aprindă focul cel dumnezeiesc, și, în acest caz, un arhanghel slujind zămislirii și unind prin ea cu neamul omenesc pe Cel care ridică păcatul lumii și curățindu-ne prin acea negrăită unire? Așadar, ea singură e hotar între firea zidită și cea nezidită, și nimeni n-ar putea veni la Dumnezeu dacă prin ea nu ar fi cu adevărat luminat de sfeșnicul cel cu adevărat cu dumnezeiască strălucire. Căci zice: Dumnezeu e în mijlocul ei și nu se va clătina (Psalm 45, 5).
- Iar dacă răsplătirile sunt pe măsura dragostei față de Dumnezeu, și cel care iubește pe Fiul e iubit de Fiul și de Tatăl Lui și devine sălaș al Amândurora, locuind Aceștia în el și umblând [cu el] în chip tainic, potrivit stăpâneștii făgăduințe cine L-ar putea iubi pe Acesta mai mult decât Maica Lui, care nu numai că L-a născut [ca] Unul-Născut, ci L-a născut singură fără însoțire [cu un bărbat], ca astfel dragostea ei să fie îndoită, nefiind împărtășită cu cineva care să-i fie părtaș. Și cine ar putea fi iubit mai mult de Unul-Născut decât Maica Lui, dat fiind că din singură aceasta a ieșit în veacurile de pe urmă (cf. Evrei 1, 2) după cum și înainte de veci [a ieșit] din singur Tatăl? Cum, dar, să nu fie înmulțite de către Cel care a venit să plinească Legea (cf. Matei 5, 17) în plus față de dispoziția cuvenită [de Fiu], și cele ale cinstirii datorate ei potrivit Legilor?
- Așadar, după cum numai prin ea a venit [Hristos] la noi și S-a arătat pe pământ și cu oamenii a petrecut (Baruh 3, 38), fiind nevăzut tuturor înainte de ea, așa și în veacul viitor cel nesfârșit toată purcederea de dumnezeiască arătare de lumină, toată descoperirea de dumnezeiești taine și toată vederea harismelor duhovnicești va fi tuturor cu neputință de cuprins fără ea. Primind ea prima plinătatea care pe toate le străbate a Celui care le plinește pe toate (cf. Efeseni 1, 23; 4, 10), o face cu putință de cuprins tuturor, împărțind fiecăruia după putere, potrivit proporției și mắsurii curăției fiecăruia, astfel încât aceasta este și vistierie, și stăpână a bogăției dumnezeirii.
- Apoi este și această lege veșnică în ceruri, și anume, ca cele mai mici să participe prin cele mai mari la Cel așezat dincolo de ființă. Iar cea mai mare dintre toți în chip fără asemănare fiind Fecioara Maică, [urmează] că prin ea se vor împărtăși [de Dumnezeu] cei care se vor împărtăși de Dumnezeu, pe ea o vor cunoaște loc al Celui neîncăput cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și pe aceasta o vor cânta după Dumnezeu cei care-L cântă pe Dumnezeu. Ea este pricina celor de dinaintea ei, apărătoarea celor de după ea și cea care procură cele veșnice. Ea este subiectul profeților, începătura apostolilor, temelia mucenicilor, fundamentul dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor cerești, podoaba a toată zidirea. Ea este început, izvor și rădăcină a bunurilor celor negrăite. Ea este pisc și desăvârșirea a tot [ce e] sfânt.
- O, Fecioară dumnezeiască și acum cerească, cum voi grăi toate ale tale? Cum te voi slăvi pe tine, vistieria slavei? Și numai pomenirea ta sfințește pe cel care o face! Și numai aplecarea spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o pe dată către înălțimea cea dumnezeiască! Prin tine se limpezește ochiul minții! Prin tine se luminează duhul prin venirea Duhului Dumnezeiesc! Căci te-ai făcut vistiernică și cuprindere a harurilor, nu ca să le ții pentru tine, ci ca să umpli pe toate de har. Căci împărțitorul vistieriilor nedeșertate veghează împărțirea lor [și] pentru ce ar fereca cineva o fericire care nu se împuținează?
- Dăruiește, așadar, cu îmbelșugare, întregului tău popor, acestei a tale moșteniri, milele tale și harurile tale, o, Stăpână! Dă-ne dezlegare de cele cumplite care ne stăpânesc! Vezi de câte și de ce fel suntem istoviți, de ale noastre, de cele străine, de cele din afară, de cele dinlăuntru! Pe toate le întoarce spre mai bine cu puterea ta, pe cei dinlăuntru și pe cei de un neam cu noi îmblânzindu-i unii față de alții, iar pe cei care din afară ne împresoară precum fiarele cele sălbatice alungându-i. Dă-ne în locul patimilor noastre ajutorul și vindecarea ta, împărțind și sufletelor și trupurilor noastre harul cel îmbelșugat și de ajuns pentru toate. Și dacă nu-l încăpem, fă-ne mai încăpători. Și dă-ne cu adăugire, încât mântuiți și împuterniciți cu harul tău, să-L slăvim pe Cuvântul cel mai înainte de veac, Care din tine S-a întrupat pentru noi, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte și cu Duhul cel de viață Făcător, acum și pururea și în vecii cei fără de sfârșit. Amin!
Sfântul Grigorie Palama, Omilia a XXXVII-a în Scrieri I: Omilii, traducere de Pr. Roger Coresciuc, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Doxologia, Iași, 22022, p. 456-465.
RO 
IT