„1. (…) Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului” (Ioan 3, 14). Nici aceste cuvinte nu par a avea legătură cu cele dinainte, dar de fapt există o legătură foarte strânsă. Căci, după ce a spus că cea mai mare binefacere făcută oamenilor este botezul, a adăugat și pricina acesteia, care nu este mai mică decât aceea, și anume (lucrarea) făcută prin Cruce. Și Pavel, vorbind corintenilor, pune înainte toate aceste binefaceri, spunând așa: „Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi ? Sau v-ați botezat în numele lui Pavel?” (I Corinteni 1, 13). Acestea două, mai presus de toate, arată dragostea Lui negrăită: faptul că a pătimit pentru vrăjmași și faptul că, murind pentru vrăjmași, a dăruit, prin botez, deplina iertare a păcatelor.
2. De ce nu a spus lămurit: „Voi fi răstignit”, ci i-a trimis pe ascultători la o imagine din vechime ? Mai întâi, pentru ca ei să învețe că cele vechi sunt înrudite cu cele noi și nu sunt străine de ele; apoi, ca să cunoști că nu fără de voie a mers spre pătimire; pe lângă acestea, ca să înveți că de pe urma acestui lucru El nu a avut parte de vreo vătămare și că de aici s-a născut mântuirea pentru mulți.
Dar ne-a dus către istorisirea din vechime ca să nu zică cineva: „Și cum este cu putință să se mântuiască cei care cred în Cel răstignit, de vreme ce și El Însuși a fost ținut de moarte ?”. Dacă iudeii care priveau spre chipul de aramă al șarpelui scăpau de moarte, cu atât mai mult cei care cred în Cel răstignit pe bună dreptate se vor bucura de o mult mai mare binefacere. Căci acestea nu s-a făcut din neputința Celui răstignit, nici pentru că ar fi fost iudeii superiori, ci pentru că „Dumnezeu a iubit lumea” (Ioan 3, 16). De aceea, Biserica Sa însuflețită (Trupul lui Hristos, nota traducătorului) s-a răstignit.
„Pentru ca tot cel care crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 15). Vezi, dar, care este pricina răstignirii și mântuirea care vine de pe urma ei? Vezi legătura dintre acea preînchipuire și adevăr ? Acolo iudeii au scăpat de moarte, dar de una trecătoare; aici cei care cred scapă de moartea veșnică. Acolo șarpele spânzurat a tămăduit mușcăturile șarpelui, aici Iisus cel răstignit a vindecat rănile pricinuite de șarpele inteligibil (cf. Numeri 21, 16-18). Acolo a fost vindecat cel care a privit cu ochii aceștia (trupești), aici cel care privește cu ochii minții leapădă toate păcatele. Acolo cel spânzurat era de aramă, în formă de șarpe închipuit, aici, trupul Stăpânului pregătit de către Domnul. Acolo un șarpe a mușcat și un șarpe a tămăduit; tot așa și aici, o moarte a nimicit și o moarte a mântuit. Dar șarpele care a ucis avea venin, iar cel care a salvat era lipsit de venin. Și aici tot așa: moartea care nimicea avea păcat, așa cum șarpele are venin, dar moartea Stăpânului era liberă, de orice păcat, așa cum șarpele de aramă e lipsit de venin. Căci zice: „Nu a săvârșit păcat, nici vicleșug nu s-a aflat în gura Lui” (I Petru 2, 22). Aceasta o spune și Pavel: „Dezarmând începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin ea (cruce)” (Coloseni 2, 15).
(…)
Așadar, despre pătimire nu vorbește foarte deschis, ci tăinuit. Dar despre folosul venit de pe urma pătimirii vorbește limpede și descoperit astfel: „ca tot ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. De vreme ce a spus: „Trebuie să fie înălțat”, și astfel în chip tainic a vorbit despre moarte, ca să nu se întristeze ascultătorul Lui de aceste cuvinte și să bănuiască ceva omenesc despre El, crezând că moartea Lui înseamnă trecere în neființă, privește cum îndreptează această situație spunând că Cel despre care este vorba este Fiul al lui Dumnezeu și izvor al vieții, ba chiar al vieții veșnice. Deci Cel care dă viață celorlalți prin moarte nu putea să fie în moarte la nesfârșit. Dacă cei care cred în Cel răstignit nu pier, cu atât mai mult Cel răstignit nu piere. Cel care a ridicat pierirea celorlalți cu atât mai mult El Însuși este liber de aceasta. Cel care dă celorlalți viață atât mai mult Sieși Își izvorăște viață. Vezi că întotdeauna este nevoie de credință ? El spune că este izvor de viață Crucea, ceea ce rațiunea nu poate accepta ușor. Stau dovadă unii elini care și acum iau în râs acest lucru. Dar credința care depășește neputința rațiunii cu ușurință primește și ține acestea. De ce a iubit Dumnezeu lumea atât de mult ? Din niciun alt motiv decât numai din bunătate”.
Textul poate fi citit aici Omilia 27, Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan (Omilia 27), volumul I, traducere de Maria-Iuliana Rizeanu, Editura Basilica, București, 2016, p. 254-257.
RO 
IT