Omilia 14, Sfântul Grigorie Palama

La Buna Vestire a atotpreacuratei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioară Maria

Întruparea, mai mare decât creația

1. Enumerând formele creației și observând înțelepciunea lui Dumnezeu din ele, cuprins întreg de mirare, profetul psalmist a strigat scriind: „Cât de mari sunt lucrurile Tale, Doamne! Toate în înțelepciune le-ai făcut!” (Psalm 103, 24). Iar acum ce cuvânt va fi potrivit pentru mine care încerc să vestesc după putere arătarea prin trup a Cuvântului Care a creat toate? (…).

Taina ascunsă din veac

Căci atât de mare și dumnezeiesc, negrăit și neînțeles e faptul ca firea noastră să devină egală cu Dumnezeu și prin ea să ni se dăruiască urcarea din nou la cele mai bune, încât rămâne cu adevărat o taină cu neputință de cunoscut atât pentru îngeri, cât și pentru oameni, ba chiar și pentru profeți, măcar că aceștia văd prin Duhul, fiind o taină ascunsă din veac.

Modul Întrupării și modul creației – taine reale, dar inexplicabile

Și ce spun că ea rămâne așa înainte de a veni la bun sfârșit ? Pentru că și atunci când se face, nu faptul că se face, ci modul cum anume se face rămâne iarăși o taină, crezută, nu cunoscută, închinată, nu cercetată cu curiozitate, închinată și crezută numai prin Duhul, „căci nimeni nu poate spune că Domn este Iisus decât în Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3) și Duhul e Cel prin Care ne închinăm și Cel prin Care ne rugăm, zice Apostolul (Romani 8, 26).

2. Faptul că această taină este de neînțeles nu numai pentru oameni, dar și pentru îngeri și pentru arhanghelii înșiși, îl arată limpede și ceea ce se prăznuiește de noi astăzi. Căci arhanghelul a binevestit Fecioarei zămislirea, iar când aceasta căutând să afle modul i-a zis: „Cum va fi mie aceasta, pentru că nu cunosc bărbat?”, arhanghelul neputând să-i explic modul s-a refugiat și el la Dumnezeu zicând: „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1, 34-35). Căci așa cum dacă l-ar fi întrebat cineva pe Moise: Cum anume iese omul din pământ ? Cum ies din țărână oase, tendoane și carne? Cum ies simțiri din ce n-are simțire? Și cum iese din coasta lui Adam iarăși un om ? Cum s-a împărțit, unit și legat osul acela? Cum au ieșit din osul acela măruntaie, felurite umori și toate celelalte? Dacă l-ar fi întrebat așadar cineva pe Moise toate acestea, acesta n-ar fi spus nimic mai mult decât că Dumnezeu a luat țărână din pământ și l-a făcut pe Adam, și luând o coastă a lui Adam a făcut-o pe Eva; fiindcă a spus cine anume a făcut acestea, dar n-a spus modul în care s-au făcut acestea. Tot așa și Gabriel a spus că Duhul Sfânt și Puterea Celui Preaînalt vor lucra nașterea fără sămânță, dar n-a spus cum anume. Căci dacă menționând anterior faptul că Elisabeta a zămislit la bătrânețe, deși era stearpă, n-a putut spune mai mult decât că la Dumnezeu nici un cuvânt nu este cu neputință (Luca 1, 36-37), cum ar fi putut spune modul pentru cea care a zămislit și născut în feciorie?

Iisus – din Duhul Sfânt, pentru că e Dumnezeu și Mântuitor

3. Ceea ce a fost spus de arhanghelul fecioarei are însă ceva mai mult, dar care trimite spre o taină mai mare, căci zice: „Duhul Sfânt va veni peste tine și Puterea Celui Preaînalt te va adumbri.” De ce? Pentru că ce se naște nu e un profet, nici un simplu om, ca Adam, ci se va numi Fiu al Celui Preaînalt, Mântuitor și Izbăvitor al neamului oamenilor și Împărat veșnic.

(…)

Pogorârea iubitoare a lui Dumnezeu

4. Dumnezeu însă, Care ne-a plăsmuit prin îndurarea Lui până în măruntaie, a privit cu iubire de oameni peste noi și plecând cerurile S-a pogorât și, luând dintr-o Fecioară sfântă firea noastră, a înnoit-o și readus-o sau, mai bine zis, a ridicat-o la o înălțime dumnezeiască și cerească. Vrând să făptuiască aceasta, sau mai bine zis să ducă la bun sfârșit sfatul Său mai înainte de veci, trimite, cum spune evanghelistul Luca, pe arhanghelul Gabriel „în Nazaret la o Fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif din casa și stirpea lui David, și numele Fecioarei era Maria” (Luca 1, 27).

Necesitatea zămislirii lui Dumnezeu dintr-o fecioară

5. Dumnezeu trimite, așadar, arhanghelul Său la o Fecioară și pe aceasta, care rămâne Fecioară, o instituie mamă a Lui numai printr-o adresare, căci dacă ar fi zămislit din sămânță, n-ar fi fost un om nou, nici n-ar fi fost fără păcat și mântuitor al oamenilor; pentru că mișcarea spre nașterea a cărnii nefiind suspusă minții rânduite în noi de Dumnezeu să conducă, nu este cu totul în afară de păcat. De aceea spunea și David: „În fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut mama mea” (Psalm 50, 7). Deci dacă zămislirea lui Dumnezeu ar fi fost dintr-o sămânță, n-ar fi fost un om nou, nici inițiator al vieții celei noi si nicidecum învechite, căci fiind din vechea parte și moștenitor al acelei căderi, n-ar fi putut purta în el însuși plinătatea dumnezeirii nestricăcioase și face din carnea Lui un izvor inepuizabil de sfințire, încât să spele cu bogăția puterii întinăciunea acelor protopărinți și să fie de ajuns spre sfințire tuturor celor de după El. De aceea, nu un înger, nu un om, ci Însuși Domnul a venit și ne-a mântuit zămislindu-Se și întrupându-Se în pântecul unei Fecioare și rămânând fără schimbare Dumnezeu.

Fecioara, martoră și colaboratoare a tainei

6. Dar avea nevoie să aibă și pe Fecioară martoră a zămislirii fără sămânță și ajutătoare/colaboratoare la cele ce se vor săvârși potrivit economiei. Care sunt acestea? Urcarea la Betleem, unde se va săvârși și nașterea vestită și slăvită de îngeri; venirea la Templu, unde pruncul va fi mărturisit de Simeon și Ana Domn al Vieții și al morții; fuga în Egipt de Irod și reîntoarcerea din Egipt potrivit sfintelor preziceri, și celelalte pe care nu e ușor a le înșira aici. De aceea a fost luat drept logodnic Iosif și îngerul a fost trimis la o fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif. Iar expresia „din casa și stirpea lui David” să le înțelegi cu referire la amândoi, căci atât Fecioara, cât și Iosif își raportau neamul la David.

Maria – Doamna prin excelență

7. Iar numele Fecioarei era „Maria”, ceea ce se tâlcuiește „Doamnă”. Arată și demnitatea Fecioarei, certitudinea fecioriei, viața ei excepțională, riguroasă și atotnepătată în toate; căci fiind în sens propriu fecioară după nume, avea toată posesiunea desăvârșită a purității, fiind Fecioară și la trup și la suflet, având toate simțirile trupului mai presus de orice întinare și acesta într-un mod atât de propriu-zis, cert, asigurat și inviolabil tot timpul, așa cum ușa încuiată păzește comorile și cartea pecetluită păzește neatinse de ochi cele scrise în ea, fiindcă despre ea s-a scris: „Aceasta e cartea pecetluită, aceasta va fi ușa încuiată și nimeni nu va trece prin ea” [Iezechiel 44, 2].

8. Dar Fecioara e Doamnă potrivit demnității și într-un alt mod: ca una care e stăpână a toate, întrucât zămislește în feciorie și naște în chip dumnezeiesc pe Cel ce este prin fire Stăpânul universului. Mai este Doamnă nu numai ca liberă de sclavie și părtașă a unei domnii dumnezeiești, ci și ca izvor și rădăcină a libertății neamului, mai ales după nașterea ei nespusă și plină de bucurie; căci cea căsătorită cu bărbat e mai degrabă sub un domn decât doamnă, mai ales după nașterea plină de întristare și durere potrivit acelui blestem al Evei: „În întristări vei naște copii, întoarsă vei fi spre bărbatul tău și el va fi domnul tău” [Facere 3, 16].

Salutarea îngerului

De care blestem eliberând Fecioara Mamă neamul omenesc, primește bucuria și binecuvântarea printr-un înger, căci zice [evanghelistul]: intrând îngerul la Fecioara i-a zis: „Bucură-te, ceea ce ești cu har dăruită! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!” [Luca 1, 28). Zicând „Domnul este cu tine!”, arhanghelul nu-i vestește viitorul, ci vestește ceea ce vedea săvârșindu-se atunci în chip nevăzut și înțelegând că Ea este un loc al harurilor dumnezeiești și omenești și împodobită cu toate harurile Duhului lui Dumnezeu, a proclamat-o în sens propriu „cu har dăruită”; și văzând că primește deja să locuiască în Ea pe Cel în care sunt comorile tuturor acestora și văzând dinainte purtarea în pântec [graviditatea] lipsită de întristare și nașterea care va fi fără durere, i-a binevestit dinainte să se bucure și a susținut răspicat că singură Ea e „binecuvântată” și slăvită între femei, fiindcă nici o altă femeie nu e mai slăvită, dacă ar fi slăvită, cu covârșirea slavei Fecioarei Mamă a Domnului.

Tulburarea Fecioarei și explicarea îngerului

9. Dar Fecioara, văzând și temându-se să nu fie un înger amăgitor care fură femeile neprevăzătoare ca Eva, n-a primit fără cercetare salutarea; și necunoscând încă limpede legătura ei cu Dumnezeu pe care o binevestea acesta, s-a tulburat pentru cuvântul acesta și „se socotea ce să fie oare salutarea aceasta?”. De aceea și arhanghelul destramă numaidecât temerea iubită de Dumnezeu a Fecioarei cu har dăruite, spunându-i: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu”. Ce har? Care e cu putință numai Celui ce poate cele cu neputință și e păstrat mai înainte de veci doar pentru tine. „Căci iată vei zămisli în pântec”. Și auzind de zămislire, nu te gândi la nici o stricare a fecioriei, nici nu te mâhni și tulbura pentru aceasta! Căci acest cuvânt „Iată vei zămisli” spus acum celei ce era fecioară sugera că aici zămislirea e tovarășă bună de drum cu fecioria. „Iată, vei zămisli și vei naște un fiu”; căci rămânând așa cum ești acum și fecioria rămânându-ți neatinsă, vei avea un făt (embryon) și vei naște pe Fiul Celui Preaînalt.

(…)

Întrebarea Fecioarei: Cum va fi acestea?

Dar Fecioara cu har dăruită auzind acele cuvinte extra-ordinare și dumnezeiești ale arhanghelului către ea, că „Domnul este cu tine” și „Iată vei zămisli și vei naște un fiu”, pe „Fiul Celui Preaînalt” și „Care împărățește în veci”, a zis: „Cum va fi aceasta? Fiindcă nu cunosc bărbat?”. Chiar dacă îmi aduci o veste bună foarte duhovnicească și mai presus de patimile trupești, îmi vorbești totuși de o zămislire în pântec, o graviditate și o naștere, și la zămislire adaugi un „Iată!”. „Cum va fi deci aceasta? Fiindcă nu cunosc bărbat” [Luca 1, 34].

Explicarea arhanghelului

13. Fecioara spune acest lucru nu necrezând, ci căutând să afle după putere cum anume va fi acest lucru. De aceea și arhanghelul îi spune: „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va adumbri. De aceea Sfântul ce se va naște se va chema Fiu al lui Dumnezeu” (Luca 1, 35). Căci Sfântă ești tu și e har dăruită, Fecioară! Dar iarăși va veni peste tine Duh Sfânt pregătind și desăvârșind lucrarea lui Dumnezeu din tine printr-un adaos de sfințire (hagiasmou prosthekes), și puterea Celui Preaînalt te va adumbri întărind și totodată formând umanitatea prin venirea în tine și unirea (synapheia] cu tine, ca astfel ceea ce se naște să fie Sfânt, Fiu al lui Dumnezeu și Putere a Celui Preaînalt formată ca om; căci, iată, și Elisabeta, rudenia ta, deși și-a petrecut stearpă toată viața, poartă cu voia lui Dumnezeu în pântec în chip uimitor acum la bătrânețe, pentru că nici un cuvânt nu este cu neputință la Dumnezeu!

Consimțământul Fecioarei și Întruparea lui Dumnezeu

14. Deci ce face la acestea Fecioara cu har dăruită și dumnezeiască și fără rival și pricepere? Aleargă iarăși la Dumnezeu și se întoarce spre El prin rugăciune spunând arhanghelului: Dacă, precum ai spus, un Duh Sfânt va veni peste mine curățindu-mi firea și dându-mi tărie să primesc zămislirea dumnezeiască, dacă mă va adumbri o Putere a Celui Preaînalt formându-l ca om în mine pe Cel ce este în forma lui Dumnezeu [cf. Filipeni 2, 6] și creând o naștere fără sămânță, dacă astfel ceea ce se naște e „Sfânt”, „Fiu al lui Dumnezeu”, „Dumnezeu” și „Împărat veșnic”, căci la Dumnezeu nici un cuvânt nu este cu neputință — atunci „Iată, sclava Ta! Fie mie după cuvântul tău!” [Luca 1, 38]. Și îngerul a plecat de la ea lăsând în pântecul ei unit cu un trup pe Făcătorul universului și oferind lumii mântuirea prin această unire [synpaheia] săvârșită în ea pe care el o slujise.

Taina Întrupării, prefigurată lui Isaia și lui Moise

Tot așa a schițat mai dinainte în chip limpede și Isaia prin cele ce s-a învrednicit să pătimească în chip fericit. Fiindcă n-a văzut serafimul luând în chip nemijlocit cărbunele de pe jertfelnicul din cer, căci acesta l-a luat cu un cleștișor cu care a atins și buzele lui dându-i curățire (Isaia 6, 6-7). Această vedenie a cleștișorului a fost identică cu marea vedenie pe care a văzut-o Moise: un rug care ardea în foc și nu se mistuia [Ieșire 3, 2].

15. Cine nu știe că rugul acesta și cleștișorul sunt acea Fecioară Mamă care a zămislit în Ea însăși fără să se aprindă focul dumnezeiesc, arhanghelul slujind aici zămislirii, unind prin Ea cu neamul omenesc pe Cel ce ridică păcatele lumii [Ioan 1, 29] și curățindu-ne prin aceasta nespusă unire [synapheia]?

Fecioara în Biserică

Prin urmare, singură această Fecioară Mamă e hotar [methorion] între firea/natura creată și cea necreată; câți cunosc pe Dumnezeu o știu un spațiu de cuprindere a Celui de necuprins în spațiu și pe Ea o laudă în imne după Dumnezeu câți Îl laudă în imne pe Dumnezeu. Ea este și cauză a celor dinaintea ei și patroană a celor de după ea și procuratoare a bunătăților veșnice.

Ea este tema profeților, obârșia apostolilor, temelie a martirilor, postament al dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregii creații. Ea este început, izvor și rădăcină a nădejdii rezervate nouă în ceruri.

16. Pe care fie să o dobândim noi toți prin soliile ei pentru noi spre slava Celui născut din Tatăl mai înainte de veci, iar în veacurile mai de pe urmă întrupat din ea, Iisus Hristos Domnul nostru. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinarea, acum și în vecii vecilor. Amin.

---

Sfântul Grigorie Palama, Omilia 14, traducere diacon Ioan I. Ică jr., în Diacon Ioan I. Ică jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 401-410.