Selectează o Pagină

Loading

Omilia a XIII-a
în a cincea Duminica a Postului, în care se vorbește și despre milostenie

 

1. Sunt unele părți din mare care hrănesc fiare mari, balenele. Iar [corăbierii] care navighează în aceste părți atârnă niște clopote de corăbii pentru ca fiarele, fiind înspăimântate de sunetul lor, să fugă. Și marea vieții noastre hrănește multe și mai înfricoșătoare fiare, și mă refer la patimile cele rele și la demoni și mai răi care le sunt conducători. Însă pe marea aceasta navighează ca o corabie Biserica lui Dumnezeu, iar în loc de clopote are pe învățătorii cei duhovnicești, ca prin sunetele cele sfinte ale învățăturii lor să îndepărteze fiarele cele inteligibile. Și aceasta o închipuia și veșmântul lui Aaron, care avea clopoței frumos sunători atârnați de marginile lui, fiind rânduit ca sunetul lor să fie auzit în vremea când slujea Aaron. Noi însă, prefăcând bine litera în duh, vom face [ca cuvintele noastre] să vă răsune acum duhovnicește, mai ales [că e și] vremea postului, când fiarele cele văzute si nevăzute ne atacă în chip înfricoșător. [Fiarele] văzute sunt lăcomia pântecelui, bețiile și celelalte asemenea; iar celelalte fiare, care stau la pândă în ascuns, sunt slava deșartă, îngâmfarea, buna părere despre sine și fățărnicia. Și același sunet pune pe fugă astfel de fiare și este și pază celor care se exersează cu postul.

2. Așadar, postul și lipsa de cumpătare sunt potrivnice, după cum viața și moartea sunt potrivnice. Iar postul este o poruncă a vieții, de aceeași vârstă cu firea omenească, fiind dată de la început de Dumnezeu lui Adam în rai (cf. Facere 2, 16-17), ca păzitoare a vieții dată lui de Dumnezeu Însusi și a harului dumnezeiesc. Lipsa de cumpătare însă este chip al morții trupului și sufletului, fiind date cu viclenie de către diavol lui Adam în rai, prin Eva (cf. Facere 3, 1-6), spre căderea de la viață și înstrăinarea de dumnezeiescul har cel din Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu a făcut moartea și nici nu se bucură de pieirea celor vii (Pilde 1, 13). Cine este, așadar, omul care vrea să găsească viață și har în Dumnezeu, [fiind departe] de Dumnezeu? Să fugă de lipsa de cumpătare cea aducătoare de moarte și să fugă către postul îndumnezeitor și către cumpătare, ca să se întoarcă în rai plin de bucurie.

(…)

Ce trebuie să [mai] spunem despre Domnul profeților? Căci Acesta, luând trup și devenind om pentru noi, ne-a arătat chipul biruinței împotriva diavolului: postind, l-a biruit în toate privințele, atunci când acesta punea în mișcare contra lui tot felul de ispite, iar despre demonul cel mut și surd le-a spus ucenicilor Săi: Acest demon nu iese decât cu rugăciune și cu post (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).

4. Dar haideți acum să vă arăt, fraților, care este postul cel plăcut lui Dumnezeu și adevărat. Pe aceasta să o știți, că nu lăudăm postul cel trupesc în sine și pentru sine, ci [îl lăudăm] pentru că lucrează pentru alte [lucruri bune], care sunt mai de folos sufletului. Căci și Pavel spune că lucrarea trupească este de puțin folos (cf. I Timotei 4, 8). De aceea, Părinții cei purtători de Dumnezeu, vorbind din experiență, nu primesc posturile cele de multe zile, ci socotesc că este mai acceptabil a mânca o dată pe zi și a nu se sătura. Și ei zic că acesta este un post măsurat și rezonabil. Lucrul acesta îl spune și Scriptura: să nu ne lăsăm înșelați de săturarea pântecelui și de plăcerea gâtlejului, ci să respingem [încă] și pofta care e legată de mâncare, iar cantitatea și calitatea hranei să fie potrivită puterii și constituției trupului care este hrănit, pentru a-i păstra sănătatea pe cât e cu putință. Căci [dacă] cel slab mănâncă cu măsură, pe potriva slăbiciunii sale, din mâncărurile care-i sunt date, fără să adauge celor necesare [altele] care sunt foarte de prisos și foarte priincioase, și dacă caută hrana, și nu desfătărea, băutura, și nu beția, folosirea măsurată, și nu lipsa de măsură, lipsa de cumpătare, și nu abuzul de hrană, acestuia, care face astfel uz [de hrană], nu i se va înlătura sfințenia.

5. Astfel este începutul postului cel adevărat și plăcut lui Dumnezeu, iar scopul pentru care a fost legiuit creștinilor și pentru care este cinstit de aceștia este curățirea sufletului. Căci ce folos poate avea abținerea de la hrana trupească, dacă ești biruit de gânduri și patimi trupești? Ce folos este să te abții de la vin și să fii chinuit de sete, dacă, îmbătat, dar nu de vin – după cuvântul celui care spune: Vai celor care nu se îmbată cu vin (cf. Isaia 28, 1; 29, 9; 51, 21) —, sufletul tău e tulburat de mânie și de răutate? Ce folos să te abții de la o masă aleasă, dar sufletul tău să fie lipsit de smerenie? [Și ce folos] ai dacă trupul se schimbă prin (lipsa) untdelemnului, dar sufletul nu se smerește cu post, după [cuvântul] lui David? (cf. Psalm 108, 24). Ce folos avem dacă ne îndepărtăm de fumul care iese din [prăjirea] multor mâncăruri, dar mintea noastră este păgubită din pricina gândurilor și a cugetărilor deșarte, făcând nefolositoare rugăciunile noastre către Dumnezeu?

6. De aceea, bun este postul care se săvârșește spre ofilirea poftei, spre smerirea sufletului, spre transformarea urii, spre stingerea mâniei, spre ștergerea ținerii de minte a răului, spre exersarea și curăția cugetării și a rugăciunii. Iar dacă ai de toate, să-ți fie prisosul mâncării tale spre mângâierea celor lipsiți. Dacă vei posti în felul acesta, nu numai vei pătimi și vei muri împreună cu Hristos, ci vei și învia cu El și vei împărăți împreună cu El în vecii cei nesfârșiți, devenind, printr-un asemenea post, altoit (pe El) prin asemănarea morții Lui, și vei fi părtaș al învierii și moștenitor al vieții întru El (cf. Romani 6, 5). Cel care postește, dacă este ispitit, biruiește pe cel care ispitește. Iar dacă nu este ispitit, își păstrează pacea sufletului și a trupului, omorându-și (patimile trupești) trupul și supunându-l robiei, după cum spune Pavel, de frică ca nu cumva să [rămână] neîncercat (cf. I Corinteni 9, 27). Iar dacă Pavel se teme, cu cât mai mult se cade [să ne temem] noi? Așadar, cel care postește își supune trupul robiei și face ca sufletul său să fie încercat. Însă cel care își îngrașă (trupul), după puțin timp îl va strica, pentru că nu mănâncă ca să trăiască, ci mai degrabặ trăiește ca să mănânce, precum [animalele] pregătite de noi pentru junghiere. Și cel care adaugă celor trebuincioase cele ce prisosesc, ca să îngrașe trupul, sau ca să-l ridice spre poftele cele care nu-s bune, sau pur și simplu din dragostea pentru plăcerea din trupuri, unul ca acesta nu face absolut nimic altceva decât să pregătească viermilor o hrană mai îmbelșugată.

7. Așadar, bine cântă David: Ce folos este în sângele meu, dacă mă cobor în stricăciune? (Psalm 29, 9). Prin urmare, postind și mâncând cu cumpătare, să nu pui deoparte pentru mâine cele ce prisosesc, ci precum Domnul, sărăcind, ne-a făcut bogați, la fel și tu, fiind flămând de bunăvoie, să saturi pe cel care se află în lipsuri fără voia sa. Atunci, postul îti va fi ca un porumbel care poartă o ramură de măslin și binevestește sufletului tău izbăvirea din potop (cf. Facere 8, 11). Dacă dai la o parte legătura și întinderea mâinii, spune marele Isaia, și cuvântul de cârtire, și dai pâine celui flămând și sufletul înjosit îl îndestulezi, atunci va răsări în întuneric lumina ta, și întunericul tău va fi ca amiaza (Isaia 58, 8-10). Dacă însă nu vrei să dai cele ale tale, (măcar) ține-te departe de cele străine, și nu păstra pentru tine cele care nu sunt ale tale, răpind și îmbogățindu-te, în chip nedrept, uneori chiar de la unii mai săraci ca tine, ca să nu auzi, în chip drept, glasul profetului: Nu asemenea post am ales Eu, zice Domnul, [și] nici dacă ți-ai pleca grumazul ca un cârlig nu-ți va fi [acesta] un post primit. Ci dezleagă orice legătură a nedreptății, desfã nodurile învoielilor silnice, rupe orice înscris nedrept. Atunci va izbucni în zori lumina ta și vindecările tale degrabă vor răsări, și înainte va merge dreptatea ta, și slava lui Dumnezeu te va învălui (Isaia 58, 5-8).

8. Așadar, dacă nu dai din cele ale tale săracului, desi îți prisosesc, cel puțin nu dobândi acestea în dauna săracului. Pentru că Stăpânul tuturor, trimițându-i în foc și blestemându-i pe cei din partea stângă, nu îi osândește ca răpitori, ci ca unii care nu au dat celui care avea nevoie (Matei 25, 41-45). Așadar, răpitorii și cei care fac nedreptate [nici măcar] nu vor mai învia pentru înfățișarea [înaintea lui Hristos] și judecata, ci [vor învia] pentru o judecată și o condamnare imediată, mai mare, pentru că, de aici [încă], pare-se că nu s-au înfățișat niciodată cu totul, din suflet, lui Dumnezeu: Căci cei care mănâncă pe poporul Meu cum ar înghiți o pâine, nu L-au chemat pe Domnul (Psalm 13, 4). Bogatul a cărui țarină a rodit (cf. Luca 12, 16-21) și cel îmbrăcat în porfiră și vison (cf. Luca 16, 19-31) sunt judecați, pe bună dreptate, nu pentru că au nedreptatit pe cineva, ci pentru că nu au dat din averile lor [săracilor]. Pentru că cele adunate în vistierii sunt obștești, [ca unele care] provin din vistieriile făpturilor lui Dumnezeu. Cum dar să nu fie (numit) hrăpitor cel care își împropriază cele comune, chiar dacă nu este ca acela care îsi împropriază cele care în mod evident îi sunt străine? Așadar, primul, ca un rău servitor, va suferi, vai, acea înfricoșătoare despărțire, în vreme ce al doilea va suferi lucruri și mai grozave și mai înfricoșătoare, și niciunul din ei nu va putea atunci să fugă de acestea, dacă nu îi vor primi [de pe acum] pe cei săraci, unul iconomisind bine cele încredințate lui de Dumnezeu, altul împărțind bine cele adunate în chip rău. Marele Pavel, scriindu-le tesalonicenilor, care sunt fără îndoială strămoșii voștri, le spune despre iubirea de frați: Nu aveti trebuință să vă scriu [despre aceasta], căci voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu ca să vă iubiți unii pe alții (I Tesaloniceni 4, 9).

(…)

10. Să ne temem, așadar, fraților, rogu-vă, de unele ca acestea! Căci cu adevărat sunt înfricoșătoare! Să iconomisim cele ale noastre, așa cum îi place lui Dumnezeu! Să iertăm, ca să fim iertați! Să miluim, ca să fim miluiți cu mult mai mult! Căci Acela Care pentru noi a sărăcit până la capăt, primind milostenia [noastră] și darnic fiind, înmulțește răsplata. Așadar, ori să fie cineva sărac ca El, și va trăi împreună cu El, ori să împartă, pentru El, cele ale sale cu cei săraci, și se va mântui prin aceștia! Să dobândim rărunchi de milostivire! Să dăm din partea noastră o mărturie a dragostei de frate și a bunăvoinței față de Tatăl și Stăpânul obștesc. Și nu va găsi cineva un timp mai potrivit ca zilele acestea de post pentru astfel de lucruri. Căci unind mila cu postul, va șterge tot păcatul, se va închina cu îndrăzneala patimilor mântuitoare, se va bucura împreună [cu toți cei milostivi] de Învierea lui Hristos și va dobândi răscumpărarea cea veșnică.

11. Pe care fie ca noi toti să o dobândim, întru Hristos Însuși, Dumnezeul nostru. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


Sfântul Grigorie Palama, Omilia a XIII-a în Sfântul Grigorie Palama, Scrieri I: Omilii, traducere de Pr. Roger Coresciuc, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Doxologia, Iași, 22022, p. 169-177.

ro_RORO
Copy link