Taina cea dintâi a Crucii stă în fuga de lume, în despărțirea de rudele după trup – dacă ele împiedică evlavia și viața cea pe potriva ei – și în deprinderea cea trupească, despre care Pavel spune că este și ea de oarecare folos (vezi I Timotei 4, 8); aceasta ne arată că lumea și păcatul sunt răstignite pentru noi când fugim de ele. Iar cea de-a doua taină a Crucii ne arată că suntem răstigniți pentru lume și pentru patimile ei, când acestea fug de noi. Și este cu neputință ca ele să fugă întru totul, sau să nu mai lucreze în noi, dacă noi nu ne naștem întru vederea duhovnicească a lui Dumnezeu. Pentru că, atunci când noi înaintăm și ajungem prin lucrare la vederea duhovnicească, și înfrumusețăm și înnoim pe omul nostru cel dinlăuntru, căutând cu osârdie comoara cea dumnezeiască ascunsă în noi și privind cu multă luare aminte la împărăția lui Dumnezeu cea dinlăuntrul nostru, atunci noi suntem răstigniți pentru lume și pentru patimi. Prin această nevoință a gândului se iscă o fierbințeală în inima noastră, care alungă relele cugetări ca pe niște muște, insuflând pace duhovnicească și mângâiere în suflet și aducând sfințire în trup, după cuvântul aceluia care spune: „Înfiebântatu-s-a inima mea înăuntrul meu și în cugetul meu se va aprinde foc” (Psalm 38, 4). Și aceasta este ceea ce unul dintre Părinții noștri purtători de Dumnezeu ne-a învățat grăind: „Ostenește-te cu toată osârdia, ca să se facă în tine lucrarea lui Dumnezeu, și să biruiești patimile cele din afară” (vezi Apoftegmele lui Nichifor, 3). Pe deasupra și marele Pavel ne-a îndemnat pe noi: „În Duhul să umblați și să nu împliniți pofta trupului” (Galateni 5, 16). De aceea și în altă parte ne dă el poruncă, spunând: „Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul” (Efeseni 6, 14), căci vederea duhovnicească întărește și chivernisește în noi puterea dorinței, alungând poftele trupești. Marele Petru ne arată nouă în chip destul de limpede care este „mijlocul” și care este „adevărul”, spunând: „Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiți desăvârșit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos” (I Petru 1, 13).
(…)
Acesta este cuvântul Crucii; și este așa nu doar la prooroci, înainte să fie împlinit, ci și acum, după ce s-a împlinit, Crucea rămânând o mare taină, cu adevărat dumnezeiască. De ce? Fiindcă, (judecând) după aparențe, cel ce face prea puțin caz de sine însuși și se smerește în toate, pare să-și atragă asupra-și umilință; cel care fuge de plăcerile trupești pare să-și atragă chin și suferință; cât despre cel care-și dăruiește bunurile, acela pare a fi el însuși pricină a sărăciei sale; când de fapt, prin puterea lui Dumnezeu, sărăcia aceasta și chinul și umilința dau naștere, atât în lumea de acum, cât și în cea viitoare, unei slave veșnice și unei bucurii de negrăit și unei bogății ce nu poate fi cheltuită.
(…)
RO 
IT