Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, joi, 13 iulie 2023, a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma, o nouă serie din cadrul întâlnirilor cu tinerii: „Zile de vacanță altfel”. La această primă întâlnire au participat tineri și copii de diferite vârste care frecventează Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, cu dorința să experimenteze o zi de vacanță altfel.
Tema zilei a fost „Cunoașterea de sine” și a fost împărțită în două etape:
– vizionarea unui film educativ;
– participarea la un atelier tactil.
După vizionarea filmului s-au făcut comentarii pe marginea acestuia, completate de proverbe și zicători românești adecvate la tema zilei. Laboratorul tactil a fost cel care a fascinat cel mai mult, de la mic până la mare.
Prin experiențele tactile, copiii au înțeles că nu doar ochii fizici pot vedea ci și cu mâinile. Vederea cu celelalte simțuri este mult mai profundă, mai detaliată, mai greu de interpretat; trebuie mult exercițiu, perseverență și încredere, este o adevărată – ”lungă asceză”.
Vederea cu ochii minții te ferește de prejudecăți, pentru că ea lucrează numai prin simțire și nu se limitează doar la a vedea o imagine, o persoană, un peisaj…ea simte orice vibrație și nuanță a lumii înconjurătoare.
Atelierul de cunoaștere a limbajului „Braille” și încercarea pentru fiecare de ași scrie propriul nume a fost un moment provocator și de mare emoție în programul zilei.
Jocurile animatorilor a înviorat după amiaza, de la jocul cu apa, fotbal, tenis de masă, cântece, etc…
Am creat și un motto al zilei: ”NU ESTE IMPORTANT CINE SUNTEM, CI CEEA CE SUNTEM!”
Ziua s-a încheiat așa cum a început, cu rugăciunea de mulțumire în Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”.
A consemnat,
Un participant