Existența parohiei ortodoxe române pe teritoriul italian constituie, pentru mulți dintre românii emigrați pe aceste meleaguri, o oază de spiritualitate autentică și de întâlnire în același duh, întâlnire mijlocită de limba natală și împodobită cu trăirea specific ortodoxă, caracteristică poporului nostru. Această unitate, într-o diversitate culturală tot mai globalizată și secularizată, reprezintă „gura de oxigen” pe care mulți români o primesc săptămânal, prin intermediul celor aproape 300 de comunități parohiale dispuse pe întreg teritoriul italian, la care se adaugă comunitățile din Republica San Marino și din Malta.
Cu ajutorul Domnului, cu mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul, ocrotitorul comunității noastre parohiale, și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, începând cu luna martie a acestui an, s-au inițiat demersurile în vederea achiziționării unui lăcaș propriu de slujire pentru Parohia Monte Compatri – Pantano. În acest sens, a fost identificat un imobil care să răspundă necesităților pastoral-misionare, catehetice, sociale și culturale ale parohiei, complex alcătuit dintr-o casă de 150 de metri pătrați (la care se adaugă un pridvor de 80 de metri pătrați), ce va fi transformată în biserica propriu-zisă, și o altă clădire anexă de 160 de metri pătrați, ce va deservi pentru activitățile catehetice, sociale și culturale, toate acestea fiind dispuse pe un teren de aproape 4000 de metri pătrați (ce va fi organizat pentru a răspunde nevoilor practice, precum parcare, dar și ca spațiu recreativ pentru copii). În vederea achiziției, a fost depusă o cerere de finanțare la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care a avizat pozitiv proiectul și a acordat finanțare integrală pentru acest demers.
În ziua prăznuirii Sfintei Teodora din Tesalonic, joi, 3 august 2023, la biroul notarial Feroli din Roma, în prezența mai multor consilieri ai Parohiei noastre, a avut loc semnarea contractului de vânzare-cumpărare, prin care Parohia „Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” din Monte Compatri – Pantano devine proprietara noului complex sus-menționat, urmând ca, în perioada următoare, acesta să fie adaptat la nevoile pastoral-misionare specifice tradiției noastre ortodoxe, proces ce va fi implementat în mai multe etape.
Mulțumim, întâi de toate, Domnului, pentru binecuvântarea revărsată asupra comunității noastre. Alese gânduri de mulțumire sunt îndreptate și către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, domnului Secretar de Stat, Gheorghe-Florin Cârciu, și tuturor ostenitorilor din cadrul acestui Departament, pentru această împlinire deosebită din viața comunității noastre parohiale!
Pr. Cristian Țuțuroi
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.