Nașterea Maicii Domnului | Taina luminii iubitoare din care răsare Hristos
Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28
Dacă la sfârșit de an bisericesc, în 15 august, prăznuim Adormirea Maicii Domnului, întru care cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, se mută la viața cea veșnică, fiind Maica Vieții, făcându-se chip al compătimirii (și milostivirii) cu noi oamenii, în 8 septembrie, întâmpinăm primul mare praznic bisericesc al noului an: Nașterea Maicii Domnului, Eva cea nouă, chip al omului îndumnezeit, fără de păcat, întru care se plinește lucrarea mântuitoare a venirii în trup a Mântuitorului Hristos.
Ca Născătoare a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, Maica Domnului a „pus la inimă” (Luca 2, 19, 51) toate faptele și cuvintele Fiului său, iar ca Mamă adevărată și iubitoare a tuturor celor ce cred Fiului ei, „femeie, iată fiul tău” (Ioan 19, 26), pune și are la inimă toate împlinirile și neîmplinirile noastre, bucuriile, dar și necazurile, aducând har îndulcit și mângâiere.
Smerenia Maicii Domnului este nemăsurată pentru noi. Ne întâlnim, în chip tainic, de trei ori cu Maica Domnului în Evanghelii. La început, în primul capitol de la Luca: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), în același capitol, când se întâlnește cu Sfânta Elisabeta, rudenia sa, exclamând, atinsă de har dumnezeiesc, acea cântare minunată, numită Cântarea Maicii Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu…” (Luca 1, 46 – 47 și următoarele) și la sfârșit, în al doilea capitol de la Ioan, la Nunta din Cana Galileei, când a observat că nuntașii nu mai au vin: „Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune.” (Ioan 2, 5). În afară de acestea, o tăcere se așază în Evanghelii în ceea ce o privește pe Maica Domnului.
În aceste trei mărturii însă, se ascunde comoara trăirii creștine: în primul rând, să ne încredințăm întru totul voii lui Dumnezeu („Fie mie după cuvântul tău!”), în al doilea rând, să-I aducem necontenit laudă („Mărește sufletul meu pe Domnul”), iar în al treilea rând, să urmăm mereu poruncile Sale („Faceți orice vă va spune”). În aceste mărturii se ascunde darul neprețuit al Maicii Domnului pentru lume.
Pentru a putea răspunde iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu, Care cu nerăbdare a așteptat veacuri la rând ca să-l poată răscumpăra pe Adam cel vechi, trebuia ca Maica Domnului (care reprezintă întreaga omenire) să unească voința lui Dumnezeu cu voința omului.
Cea care vine astăzi în lume poartă numele de „Maria” (Miryam), ceea ce în aramaică înseamnă „iubitoarea de lumină”. Cea care iubește lumina, ne descoperă adevărata Lumină, care luminează tuturor. Dumnezeu se încredințează omenirii prin Maica Domnului, căci Maica Domnului a adus prin purtarea ei pocăință pentru întreaga lume; iar lacrimile ei nu seacă niciodată, înduplecând inima Fiului ei ca să mântuiască neamul omenesc.
Sfârșitul Evangheliei de la Ioan pecetluiește, la poalele Crucii, taina Iubirii, care răsare din suferință: „Femeie, iată fiul tău! (..) Fiule, iată mama ta!” (Ioan 19, 26-27) şi prin aceasta ne încredințează cel mai neprețuit dar: Domnul ne-o lasă pentru veșnicie pe Maica Sa.
Să ne hrănim și noi din taina care, astăzi, dezleagă blestemul, aducând binecuvântare şi stricând moartea, ne dăruiește viață veșnică!
† Atanasie de Bogdania
RO 
IT