Nașterea Maicii Domnului | Taina luminii iubitoare din care a răsărit Hristos
Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28
Dacă la sfârșit de an bisericesc, în 15 august, prăznuim Adormirea Maicii Domnului, întru care cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, se mută la viața cea veșnică, fiind Maica Vieții, făcându-se chip al compătimirii (și milostivirii) cu noi oamenii, în 8 septembrie întâmpinăm primul mare praznic al noului an bisericesc: Nașterea Maicii Domnului, Eva cea nouă, chip al omului îndumnezeit, fără de păcat, întru care se plinește lucrarea mântuitoare a venirii în lume a Mântuitorului Hristos.
Începutul anului bisericesc este cu adevărat binecuvântat de praznicul de astăzi – taina luminii iubitoare, Maica Domnului, din care a răsărit Hristos. Luna septembrie este considerată luna facerii (a creației), după tradiția iudaică. Toată facerea lumii este încununată de crearea omului în ziua a șasea. În ziua a șaptea Dumnezeu s-a odihnit, iar Biserica ne învață că ziua a opta este ziua eshatologică, ziua învierii celei fără de sfârșit, adică a veacului ce va să vină, a eonului, ziua care nu se va mai termina și de care ne vom bucura în veșnicie.
Praznicul de astăzi, care binecuvântează începutul noului an bisericesc, a intrat mai adânc în conștiința poporului dreptslăvitor (și) odată cu sfințirea bisericii dedicate Nașterii Maicii Domnului de la Ierusalim, de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea, pe locul unde, conform tradiției, a fost casa Dumnezeieștilor Părinți Ioachim şi Ana, nu departe de Poarta de Aur (locul tainicei întâlniri între cei doi soți, surprinsă atât de frumos în icoană, într-o duioasă îmbrățișare a dragostei, atunci când au avut și descoperirea dumnezeiască a zămislirii pruncei fecioare).
În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul alcătuiește Condacul și Icosul Praznicului Nașterii Maicii Domnului, iar ulterior, Sfinții Andrei Criteanul (sec. al VII-lea) şi Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea) alcătuiesc Canonul, care este o adevărată mărturisire de credință.
Maica Domnului, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu oamenilor
Astăzi, în a opta zi a facerii (după vechea tradiție iudaică), prăznuim nașterea Maicii Domnului, cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă, oamenilor. Dar și noi, la rândul nostru, I-am dăruit-o pe Fecioara Maria. Oricâte daruri i-am făcut noi Domnului, nimic nu s-a comparat cu darul cel mai de preț: Maica Domnului.
Astăzi, prin Fecioara Maria, vedem pe Eva cea nouă, care dezleagă lanțurile blestemului neascultării strămoșilor noștri Adam și Eva. Din ea se naște Adam cel Nou, care nu mai greșește ca Adam cel dintâi și care ne va și mântui.
Omenirea, prin Maica Domnului, îi dăruiește lui Dumnezeu trup din care să se nască și să ne mântuiască. Din trup de rob (Sf. Vasile cel Mare), purtând pecetea neputințelor și a căderilor, Dumnezeu a făcut trup sfânt, care prin taina morții ne dăruiește viață. Acest Trup Îl primim la fiecare Dumnezeiască Liturghie, prin Sfânta Împărtășanie.
Taina nașterii Preacuratei Fecioare deschide calea spre o taină şi mai mare, şi anume, faptul că ea se va arăta a fi chivotul lui Dumnezeu, cămara Împăratului. Pentru ca Hristos să intre în lume, ca să-i dăruiască mântuire, „astăzi ușile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca ușă cea feciorească merge înainte” (stihira de la Vecernia praznicului).
În Maica Domnului este prezent deja Mântuitorul, pe Care Îl va purta în brațele sale, cum ne tâlcuiește şi Troparul Praznicului: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare. Stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.” Odată cu nașterea Maicii Domnului începe să se împlinească istoria mântuirii neamului omenesc.
Maica Domnului – Grădina Raiului
Maica Domnului nici măcar cu un gând nu a greșit în fața lui Dumnezeu. Ea este fiică a lui Dumnezeu-Tatăl, singura și unica care devine mamă a lui Dumnezeu-Fiul și în chip tainic, mireasă nenuntită a lui Dumnezeu-Duhul Sfânt. Prin Harul primit, ea Îl naște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Tot acest Har este cel care i-a dat putere și a întărit-o atunci când a văzut suferințele prin care a trecut Fiul ei. Astfel, prin Maica Domnului înțelegem cum trebuie să ne asemănăm lui Dumnezeu și să fim bineplăcuți Lui.
Ca Născătoare a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, Maica Domnului a „pus la inimă” (Lc. 2, 19, 51) toate faptele și cuvintele Fiului său, iar ca Mamă adevărată și iubitoare a tuturor celor ce cred Fiului ei: „femeie, iată fiul tău” (Ioan 19, 26), pune și are la inimă toate împlinirile și neîmplinirile noastre, bucuriile dar și necazurile, aducând har îndulcit și mângâiere.
Smerenia Maicii Domnului este nemăsurată pentru noi. Ne întâlnim în chip tainic de trei ori cu Maica Domnului în evanghelii. La început, în primul capitol de la Luca: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38), în același capitol, când se întâlnește cu Sfânta Elisabeta, rudenia sa, exclamând, atinsă de har dumnezeiesc, acea cântare minunată, numită Cântarea Maicii Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu…” (Lc. 1, 46 – 47 și următoarele) și la sfârșit, în al doilea capitol de la Ioan, la Nunta din Cana Galileei, când a observat că nuntașii nu mai au vin: „Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune.” (In. 2, 5). În afară de acestea, o tăcere se așază în evanghelie în ceea ce o privește pe Maica Domnului.
În aceste trei mărturii însă, se ascunde comoara trăirii creștine: în primul rând, să ne încredințăm întru totul voii lui Dumnezeu („Fie mie după cuvântul tău!”), să-I aducem necontenit laudă („Mărește sufletul meu pe Domnul”), iar în al treilea rând, să urmăm mereu poruncile Sale („Faceți orice vă va spune”). În aceste mărturii se ascunde darul neprețuit al Maicii Domnului pentru lume.
Pentru a putea răspunde iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu, care cu nerăbdare a așteptat veacuri la rând ca să-l poată răscumpăra pe Adam cel vechi, trebuia ca Maica Domnului (care reprezintă întreaga omenire) să unească voința lui Dumnezeu cu voința omului.
Icoana care tâlcuiește taina
Iconografia nașterii Maicii Domnului rămâne fidelă întru totul troparului acestui praznic. Maica Domnului este reprezentată în leagăn, ca pruncă înfășată, iar deasupra capului ei apar inițialele obișnuite – ΜΡ – ΘΥ (Maica Domnului – în greacă Μήτηρ (τοῦ) Θεοῦ).
Partea centrală a icoanei este predominată de chipul Sfintei Ana, care este reprezentată așezată în pat. Cu mâna stângă își sprijină capul aplecat – cugetele evlavioase, pricinuite de minunea de neînțeles, i se citesc în expresia feței. În centrul icoanei apar, de asemenea, tinerele slujitoare (poate rudenii), care se grăbesc să o îngrijească pe Sfânta Ana.
În partea dreaptă a icoanei este reprezentat și dreptul Ioachim, care este adâncit în rugăciune. Ioachim stă chiar înaintea Pruncei Fecioare având privirea îndreptată către ea în timp ce îi vorbește. Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana și Maica Domnului sunt toți reprezentați cu aureole, semn al sfințeniei.
Toată icoana este cuprinsă de o stare de bucurie mai presus de fire. Culorile veșmintelor şi ale elementelor arhitecturale sunt vii, chipurile sunt luminoase, totul radiază de lumină – bucuria nașterii unei prunce, după ani de așteptare, este de nestăvilit.
Sfinții și Dumnezeiești părinți Ioachim și Ana
Tradiția ne spune că Sfântul și Dreptul Ioachim era din seminția lui Iuda, din neamul Regelui David. Ana, soția sa, era fiica preotului Matan, din seminția lui Levi. De aici, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ne este arătată, în chip limpede, descendența, atât preoțească (Hristos – Arhiereul cel Veșnic), cât și regală (Hristos Împăratul) a Mântuitorului, Care se va naște din Preacurata Fecioară.
Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, iar Ana s-a căsătorit în Nazaret cu Ioachim, fiind cea din care se va naște Maica Domnului.
Scrierile apocrife ne spun că Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani fără să aibă prunci. Ei au trăit în liniște și credință, ajutând mereu pe cei săraci și năpăstuiți, dăruind mereu o treime din toate ale lor Templului.
Ajunși la vârstă înaintată, întristați de faptul că jertfa adusă la Templu nu le-a mai fost primită pe motivul că nu au fost binecuvântați cu prunci, după adâncă rugăciune din inimă zdrobită și suflet îndurerat, primesc înștiințare de la Dumnezeu, prin îngerul care le vestește, că vor avea „o fiică mult binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii”. Ana rămâne în curând însărcinată, iar peste nouă luni, fără o zi, o naște pe Preasfânta Fecioară. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită în 9 decembrie, iar Nașterea sa în 8 septembrie.
La vârsta de trei ani, Ioachim și Ana o aduc pe Maica Domnului la Templu, unde este închinată întru toate slujirii lui Dumnezeu, fiind lăsată în grija preotului Zaharia. Intrarea în Biserică (Templu) a Maicii Domnului fiind prăznuită în 21 noiembrie.
Fiică a lui Adam şi Maică a lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit cele mai frumoase imne de laudă la praznicul Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (dintre care și canonul de la Utrenie). În una din scrierile sale, ne pune înainte cu înțelepciune, aceste cuvinte de laudă:
„O, preaînţeleaptă pereche de turturele înţelegătoare, Ioachim şi Ana! Voi, ţinând legea înţeleaptă a firii, de cele mai presus de fire v-aţi învrednicit; aţi născut dară lumii pe Maica Domnului, pe aceea care a născut fără ispită bărbătească. Voi, viețuind cu evlavie şi cuvioșie întru firea omenească, ați născut acum fiică mai presus de îngeri şi stăpână a îngerilor.
O, fiică prea frumoasă şi prea dulce; o, crin care ai răsărit în mijlocul spinilor, din rădăcina prea nobilă şi prea împărătească a lui David… O, trandafir răsărit din spinii iudeilor şi prin care toate s-au umplut de bună mireasmă. O, fiică a lui Adam şi Maică a lui Dumnezeu. Fericite coapsele şi pântecele din care ai înflorit, fericite brațele care te-au ridicat şi buzele care s-au desfătat de curatele tale sărutări, doar buzele părintești, ca să fii întru toate pururea Fecioară”.
Maica Domnului este puntea tainică de legătură dintre Vechiul şi Noul Testament. Ea a fost singura care a putut să pogoare Cerul pe pământ și să Îl facă pe Dumnezeu om. Ea este propovăduirea prorocilor, așteptarea drepților, dar și desfătarea îngerilor, slava apostolilor, îndrăzneala mucenicilor și bucuria cuvioșilor, de aceea și este fericită de toate neamurile.
Pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au preînchipuit-o (în Vechiul Legământ):
– scara lui Iacov;
– porumbița lui Noe, care a împăcat neamul omenesc cu Dumnezeu;
– rugul aprins, care ardea şi nu se mistuia, în vedenia lui Moise;
– Tablele Legii, scrise de Dumnezeu pe Muntele Sinai;
– Chivotul Legii celei Vechi, înainte căruia a săltat David prorocul;
– toiagul lui Aaron, care a odrăslit;
– sfeșnicul cel cu șapte brațe;
– cădelnița cea de aur;
– lâna lui Ghedeon;
– muntele netăiat, din vedenia lui Daniel prorocul;
– cuptorul în care, prin foc, răcorea pe cei trei tineri în Babilon.
Maica Domnului este darul cel de mare preț a lui Dumnezeu dat părinților Ioachim și Ana ca răspuns la stăruitoarele lor rugăciuni. Pentru a naște pe cea care se va arăta a fi Maica Vieții, Ioachim şi Ana au trebuit să fie plini de har, cuprinși de rugăciune, îndepărtați de orice patimă trupească, prin asceză, post, răbdare, smerenie şi viață duhovnicească.
Prunca Fecioară devine astăzi darul lui Dumnezeu făcut întregii omenirii, fiind împlinirea tuturor făgăduințelor Vechiului Testament. Astăzi se împlinește și făgăduința făcută de Domnul în Rai: „Dușmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânța ta şi sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa (Fc. 3, 15).
Cea care se naște astăzi, Fecioara Maria, este noua grădină a Edenului, este noul Rai cuvântător, după cum au numit-o Părinții Bisericii, în care va răsări un nou pom al vieții, va apărea un nou Adam, Hristos Domnul, din coastă străpunsă a Căruia, nou toți ne vom izbăvi.
Dacă în Adam şi Eva (mama tuturor celor vii) am crezut că aveam viață, dar viața s-a arătat a fi moarte, prin căderea în păcat – astăzi, prin Maica Domnului, descoperim cu adevărat noul Rai, noua Viață, acel Rai în care Curata Fecioară nu a mai vorbit decât cu Dumnezeu, neaplecând (precum Eva odinioară) urechea la cuvântul ispititorului, ci întru toate arătându-se bineplăcută Celui Preaînalt.
–
Cea care vine astăzi în lume poartă numele de – „Maria” (Miryam), ceea ce în aramaică înseamnă „iubitoarea de lumină”. Cea care iubește lumina, ne descoperă adevărata Lumină Care luminează tuturor. Dumnezeu se încredințează omenirii prin Maica Domnului, căci Maica Domnului a adus prin purtarea ei de grijă pocăință pentru întreaga lume; iar lacrimile ei nu seacă niciodată, înduplecând inima Fiului său să mântuiască neamul omenesc.
Sfârșitul evangheliei de la Ioan pecetluiește, la poalele Crucii, taina Iubirii care răsare din suferință: „Femeie, iată fiul tău! (..) Fiule, iată mama ta!” (In. 19, 26-27) şi prin aceasta ne încredințează cel mai neprețuit dar: Domnul ne-o lasă pentru veșnicie pe Maica Sa.
Să ne hrănim și noi din taina care astăzi dezleagă blestemul, aducând binecuvântare şi stricând moartea, ne dăruiește viață veșnică!
† Atanasie de Bogdania
RO 
IT