1. Un frate l-a întrebat pe (ava) Macarie cel Mare cum poate să ajungă cineva la desăvârșire. Bătrânul, răspunzându-i, i-a zis: La desăvârșire omul ajunge numai dacă are în inima și în trupul său smerenie; dacă nu-i dă importanță pentru vreun lucru, ci mai degrabă se socotește pe sine mai prejos decât (orice) creatură; dacă nu judecă pe nimeni, ci numai pe sine; dacă suferă insulta și alungă din inima sa orice răutate; dacă se silește să fie milostiv, bun, iubitor de frați, înțelept, cumpătat pentru că s-a scris: «Împărăția cerurilor este a celor ce o iau cu asalt» (Matei 11, 12); dacă nu privește chiorâș; dacă își păzește limba; dacă își întoarce auzul de la tot ce este zadarnic și vătămător; dacă face dreptate cu mâinile sale; dacă inima îi este curată înaintea lui Dumnezeu, iar trupul neîntinat; dacă își amintește în fiecare zi de moarte; dacă îndepărtează din sufletul său mânia și răutatea; dacă se leapădă de cele materiale și de plăcerile trupești; dacă se leapădă de diavol și de toate lucrurile lui și dacă se roagă neîncetat; dacă în tot timpul și locul, în toate cugetele și lucrurile este asistat de Dumnezeu. (Altfel), nu poate exista desăvârșire.
2. L-a întrebat un frate pe bătrân și a zis: Ava, cum se face că deși săvârșesc în chilia mea tot ceea ce trebuie, nu aflu mângâiere de la Dumnezeu ? Bătrânul i-a răspuns: Ți se întâmplă așa pentru că petreci în nelucrare și vrei ca voia ta să primeze. Atunci fratele a zis bătrânului: Deci, ce să fac, părinte? Și bătrânul i-a zis : Du-te, lipește-te de un om care se teme de Dumnezeu, smerește-te și renunță la voia ta și atunci vei afla mângâiere de la Dumnezeu.
17. A zis același avă Macarie: Dacă te mânii atunci când mustri pe cineva (pentru greșelile sale), îți satisfaci pornirile. (De aceea ia aminte), ca nu cumva, mântuind pe alții, pe tine să te pierzi.
19. L-au întrebat unii pe Ava Macarie și au zis: Cum trebuie să ne rugăm? Bătrânul le-a răspuns: Nu este nevoie să spunem multe cuvinte, ci să ridicăm mâinile și să zicem: Doamne, după cum vrei și după cum știi, miluiește-mă! Dacă este gata să înceapă război, (să zicem): Doamne, ajută-mă!, și pentru că El știe ceea ce ne este de folos, arată mila Sa către noi.
20. A zis Ava Macarie: Dacă pentru tine (are aceeași valoare) disprețul ca și lauda, sărăcia ca și bogăția, lipsa ca și belșugul, nu vei muri. Este imposibil ca acela care crede corect și lucrează în frica de Dumnezeu, să cadă în necurăția viciilor și în rătăcirea demonilor.
Sfântul Macarie Egipteanul, Maxime, în Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicești, (Părinți și Scriitori bisericești, vol. 34) traducere pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, introducere, indici și note de prof. Dr. N. Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 54-55; 61.
Omilia a XXI-a
Creștinul trebuie să poarte un război dublu: unul interior și altul exterior. Unul (constă în faptul) de a se lepăda de grijile pământești; celălalt (se dă) în inimă (și constă în lupta) cu cugetele (venite) de la duhurile răutății.
1. Acela care vrea să placă cu adevărat lui Dumnezeu și urăște cu adevărat partea cea vrăjmașă, răutatea, are de dus două lupte: (una) în lucrurile cele văzute ale acestei vieți: să se lepede de desfătările cele pământești, de iubirea legăturilor lumești și de pasiunile păcătoase; (alta) întru cele ascunse: să se lupte chiar cu duhurile răutății, despre care Apostolul spunea: «Pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri» (Efeseni 6, 12).
2. Călcând porunca și fiind izgonit din rai, omul a fost încătușat în două chipuri și cu două legături. (Una stă în legătură) cu lucrurile din această viață: cu iubirea lumii, adică a plăcerilor carnale și a pasiunilor, a bogăției, a slavei, a creaturilor, a femeii, a copiilor, a rudelor, a locului de naștere, a veșmintelor și într-un cuvânt, a tuturor lucrurilor celor văzute. De acestea poruncește cuvântul lui Dumnezeu ca omul să se desfacă, din proprie inițiativă – pentru că fiecare este legat, de bună voie, de toate cele văzute –. Numai dezlegându-se și eliberându-se de toate acestea, va putea să observe, în chip desăvârșit porunca.
(Cealaltă stă în legătură cu cele duhovnicești). Întru cele lăuntrice, sufletul este înconjurat, împrejmuit, închis cu ziduri și înlănțuit cu lanțurile întunericului de către duhurile răutății și nu poate să iubească pe Domnul precum vrea, nici să creadă precum vrea, nici să se roage precum vrea. Din toate părțile, în lumea văzută și în cea nevăzută, întâmpinăm împotrivirea, de la călcarea poruncii de către primul om.
3. Prin urmare, dacă cineva, auzind cuvântul lui Dumnezeu, pornește la luptă, aruncă de la sine lucrurile (acestei) vieți și lanțurile lumii, se leapădă de toate plăcerile trupești, se dezleagă de toate acestea, perseverează și consacră tot timpul Domnului, (un astfel de om) poate să afle că în inimă îl asteaptă altă luptă, altă împotrivire ascunsă și alt război împotriva cugetelor (iscate de) duhurile răutății. Stăruind, însă, și invocând pe Domnul cu multă răbdare și credință puternică, și primind ajutorul Lui, el poate obține încă de aici eliberarea lăuntrică de lanțurile, cursele, închisorile și de întunericul duhurilor răutății, care sunt lucrările patimilor celor ascunse.
4. Un astfel de război nu poate să dispară decât prin harul și puterea lui Dumnezeu. Cu propria-i putere nimeni nu poate să se izbăvească de cugetele cele potrivnice și înșelătoare, de patimile cele nevăzute și de cursele celui viclean. Câtă vreme cineva este reținut de lucrurile cele văzute ale acestei lumi, este încurcat cu diferite legături pământești și este antrenat în patimile cele rele, nici măcar nu știe că înlăuntrul său mai există o luptă, o bătălie și un război. Abia atunci când un om se ridică la luptă și se libereazã de legăturile văzute ale acestei lumi, de lucrurile cele materiale și lumești și de plăcerile trupești, când începe să stăruiască (în poruncile) Domnului, lepădându-se de lumea aceasta, abia atunci poate să cunoască lupta cea lăuntrică a patimilor, care se ridică în el, războiul cel lăuntric și cugetele cele viclene. Dacă nu se ridică la luptă după cum am spus mai înainte, dacă nu se leapădă de lume, dacă nu se dezbracă din toată inima de poftele cele pământești, și dacă nu vrea cu totul să se lipească de Domnul, nu cunoaște vicleniile ascunse ale duhurilor răutății, nici patimile cele ascunse în el, ci este străin de el însuși, neștiind că poartă în sine răni și patimi ascunse. (Un astfel de om) este încă legat de cele văzute și reținut de bună voie de lucrurile (acestei) lumi.
5. Acela care se leapădă cu adevărat de lume, se nevoiește, aruncă de la sine povara pământului, (se ridică cu toată inima) deasupra poftelor deșarte, a plăcerilor carnale, (deasupra) slavei, a (poftei) de a stăpâni, a onorurilor de la oameni; — (trebuie, însă, spus că), în acest timp și în această luptă văzută Domnul îl ajută în taină, pe măsura în care se leapădă de lume — ; stând și stăruind întru totul, adică cu trupul și cu sufletul, în slujba Domnului, un astfel de om află (înlăuntrul lui) împotrivire, patimi ascunse, lanțuri nevăzute, un război, o luptă și o bătălie ascunsă. Dar, rugându-se Domnului și luând armele cele din cer ale Duhului precum a zis Apostolul: «Platoșa dreptății, coiful mântuirii, pavăza credinței și sabia Duhului» (Efeseni 6, 14-17), înarmându-se, deci, cu acestea, va putea să stea împotriva uneltirilor ascunse ale diavolului, în răutățile prezente.
Procurându-și aceste arme prin stăruință, cereri, rugăciuni și post și îndeosebi prin rugăciune, va putea să ducă lupta «împotriva începătoriilor, împotriva stăpânilor și împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac» (Efeseni 6, 12). Învingând în felul acesta puterile potrivnice — datorită colaborării Duhului și propriului său zel pentru toate virtuțile — se va face vrednic de viața veșnică, (vrednic) să slăvească pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Căruia (I se cuvine) slava și puterea, în veci. Amin.
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilia a XXI-a în Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicești, (Părinți și Scriitori bisericești, vol. 34) traducere pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, introducere, indici și note de prof. Dr. N. Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 194-196.
Foto credit: Ziarul Lumina
