Nu există nici o îndoială că fenomenul emigrației fiilor neamului nostru este o adevărată tragedie cu consecințe greu de cuantificat atât la nivelul persoanei, cât și la cel al familiei și în special al copiilor, precum și la nivel demografic. Dezrădăcinarea persoanei din contextul familial și social în care s-a născut presupune o traumă (și am văzut acest lucru cu tragedia din Ucraina), chiar și atunci când aceasta se adaptează relativ ușor, în noul context în care se stabilește, cazul Italiei fiind, probabil, unul dintre cele mai fericite, în acest sens. Cu toate acestea, schimbarea reperelor ontologice ale persoanei, inclusiv a limbii de comunicare, o duce, în timp relativ scurt, la o fragilizare, ce o determină, chiar și atunci când e înconjurată de oameni binevoitori, să caute soluții de regăsire a echilibrului, și interior și exterior, și aici apare rolul important al Bisericii.
Trăim vremuri în care omul caută să-și rezolve, de cele mai multe ori, singur problemele, cu mijloace pe care și le creează el însuți, rezolvări care adesea ori nu-l satisfac ori care-i oferă o soluție efemeră de moment. Prin prezența sa în diasporă, Patriarhia Română, a arătat încă o dată că, este o instituție importantă și are o responsabilitate morală și socială față de cei pe care îi păstorește, fie ei în țară sau în afara ei.
Indiferent de sistemul social în care este ancorat, românul rămâne fiu al Bisericii, maica neamului românesc, cum o numea inspirat Eminescu, această apartenență implicându-l în slujirea necondiționată a aproapelui sau, după termenul laic consacrat, este implicat în tot ce înseamnă slujire și asistență social-filantropică.
Urmând cuvintelor Mântuitorului Hristos Care ne învață, zicând: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 40), și știind că slujirea aproapelui este simbol al manifestării iubirii creștine față de om și al sentimentului de solidaritate cu semenii, parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, 285 la număr, au desfășurat o amplă lucrare socială, în anul 2022, proclamat ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al sfinților isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț.”, prin proiecte desfășurate în tot cuprinsul Eparhiei.
Prin Proiectul Social „Brațele Părintești”, coordonat de către Departamentul pentru Familie și implementat prin Asociația Caritativă a Episcopiei, „San Lorenzo dei Romeni ETS”, având-o ca președintă pe Ana-Maria Obreja, s-a reușit adopția la distanță a 897 de copii din România, Republica Moldova și Italia, iar prin Proiectul Social „Toiagul Nădejdii”, s-a reușit adopția la distanță a 125 de vârstnici din România.
Asociația „San Lorenzo dei Romeni ETS” a semnat, în anul 2022, sub patronajul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, o convenție de colaborare cu Institutul de Tumori de la Milano, prin intermediul Asociației Salute Dona. Datorită acestei convenții, pe parcursul anului au fost ajutate zeci de persoane cu cazuri grave de tumori, atât din România cât și din Italia.
A continuat, de asemenea, și parteneriatul oficial al Asociației cu spitalul pediatric „Bambino Gesù” din Roma, în folosul numeroaselor familii (peste 1800 de cazuri, în anul 2022!) care au copii internați în această prestigioasă unitate sanitară. Printre proiectele desfășurate prin implicarea voluntarilor asociației, amintim: „Chemarea îngerilor”, destinat repatrierii copiilor care pleacă la Domnul; „Sub ocrotirea Maicii Domnului – bucuria și nădejdea mamelor”, dedicat mamelor copiilor internați; „Copilăria, vârsta Împărăției | Inocență și dăruire”, implementat cu ocazia zilei de 1 iunie; „Milostenia | Cheia care deschide Împărăția Cerurilor”, dedicat familiilor găzduite în casele de găzduire adiacente spitalului Bambino Gesù; „Hrană pentru Sănătate”, prin care au fost oferite, zilnic, bonuri masă, pentru prânz și cină, părinților însoțitori ai copiilor bolnavi; Solidaritatea copiilor, proiect cu scop filantropic al copiilor din parohii, în sprijinul părinților cu copii bolnavi internați în spitale din Italia.
Alte două noi proiecte implementate de Asociație, în anul 2022, sunt: „Bucurie de Crăciun din suflet de on bun”, prin care sunt aduse daruri copiilor din casele de găzduire atașate spitalului Bambino Gesù; „Suntem cu tine de ziua ta! – Viața – ce dar minunat”, dedicat sărbătoririi zilei de naștere a copiilor spitalizați.
Entitățile social-filantropice ce activează în cadrul Episcopiei, Asociația San Lorenzo dei Romeni – Filiala Torino și Casa de ajutor pentru Viață – CAV „Sfânta Filotea” din Torino, au desfășurat, la rândul lor, un număr de 11 proiecte destinate copiilor bolnavi și familiilor acestora, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu dizabilități, mamelor singure și persoanelor bolnave. În cadrul acestor proiecte au fost implicați: 37 de voluntari care au ajutat 434 de persoane și au distribuit 23500 kg de alimente și produse de strică necesitate pe parcursul anului. Ajutoarele financiare și celelalte cheltuieli făcute pentru desfășurarea proiectelor amintite au fost în valoare de 61 235 de euro.
La nivelul Episcopiei, există, la ora actuală, 3 apartamente de găzduire a persoanelor aflate în dificultate și 4 case care funcționează în regim de Centru Social. Peste 300 de persoane nevoiașe, fără adăpost, bolnave sau aflate în detenție, au beneficiat de servicii oferite de aceste structuri, ajutoarele materiale și financiare acordate ridicându-se la suma de 15 500 de euro.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a continuat colaborarea cu Spitalul „Gemelli” din Roma, prin cele două programe:
- „Raggazi in gamba”, care oferă asistență gratuită pentru persoane cu handicap locomotor. Pe parcursul anului 2022, au fost ajutate financiar 35 de familii, prin burse lunare, în valoare de 90 euro.
- Programul PAM (Program de Asistență Medicală), prin care se acordă asistență medicală gratuită persoanelor fără posibilități materiale, dar cu probleme grave de sănătate. Prin acest program, au fost ajutate numeroase persoane din Italia, România și Republica Moldova.
Amintim, de asemenea, colaborarea cu spitalele din Milano, Pavia, Genova, Lodi, Rovigo, Adria, Montebelluna și Regina Margherita din Torino, precum și cu Asociația „Salute senza frontiere” de la Milano și, respectiv, Pavia, prin care se dorește intensificarea activității de prevenire a bolilor oncologice, mai ales prin distribuirea de informații în parohii.
S-a continuat colaborarea cu asociația AVIS, pentru donarea de sânge, prin cele 11 acțiuni desfășurate pe parcursul anului, cu implicarea voluntarilor din parohii. O noutate o constituie semnarea de noi acorduri cu diferite asociații de donare de sânge, mai cu seamă în zona Lazio.
Prin Departamentul pentru Săraci și Pribegi al Episcopiei se desfășoară Proiectul „Desaga Milosteniei”, prin care credincioșii din parohii sunt încurajați să strângă alimente neperisabile, pentru a le distribui celor lipsiți (inclusiv celor ce trăiesc pe stradă), precum și familiilor cu mulți copii și cu o situație materială precară. Prin acest proiect, s-au distribuit, în anul 2022, în Italia, România și Republica Moldova, peste 304 082 kg de alimente și s-au acordat ajutoare în valoare 53 348 €.
Parohiile și mănăstirile din cuprinsul Eparhiei au acordat, în anul 2022, ajutoare financiare cu caracter social în valoare de 922 144 de euro, precum și 254 743 de kilograme de ajutoare materiale, unui număr de 8118 de cazuri sociale luate în evidență.
Referitor la sprijinirea materială a activității pastoral-misionare și întrajutorare frățească a unităților bisericești din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, totalul sumelor alocate, în anul 2022, de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a fost de 595 308 euro.
Sub patronajul sectorului Social al Eparhiei, s-a continuat dezvoltarea diaconiilor înființate în anul 2011 (pentru Bolnavi, pentru Săraci și Pribegi, pentru Închisori și pentru Familii nevoiașe și pentru ocrotirea vieții intrauterine), care oferă asistență religioasă și financiară.
112 preoți din cadrul Eparhiei desfășoară activități misionare și pastorale în închisori, iar 206 preoți asigură asistență spirituală celor aflați în spitale.
În contextul războiului din Ucraina, pe parcursul anului 2022, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a găzduit 64 de adulți și 19 copii refugiați, iar alte 187 de persoane au fost asistate și ajutate financiar. Au fost, de asemenea, distribuite peste 3 500 kg de alimente și produse de strictă necesitate refugiaților care au apelat direct la structurile Episcopiei Italiei.
La nivelul întregii Eparhii, au fost trimise 59 de transporturi umanitare, însumând 457 550 de kilograme de ajutoare sociale, care au fost distribuite după cum urmează: România – 36 de transporturi (347 380kg), Ucraina – 14 transporturi (73 950 kg) și Republica Moldova – 9 transporturi (73 600 kg).
Suma donațiilor făcute în cadrul campaniei de ajutorare a refugiaților din Ucraina (la care se adaugă cheltuielile de transport) au fost de 223 997 euro.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă și Îl rugăm să ne ierte pentru tot ce nu am împlinit după voia Sa și să ne ajute să-i mai putem ajuta, și mai departe, pe cei aflați în nevoi!
Mulțumim Domnului pentru toate binefacerile care s-au revărsat asupra Bisericii Sale și prin toate acțiunile desfășurate la nivel Eparhial am dorit să evidențiem, încă o dată, modul în care Biserica Ortodoxă Română a fost și este implicată, dintotdeauna, în fapte de caritate. Izvoarele filantropiei desfășurate astăzi își au ființa în actele filantropice și de asistență socială ale Bisericii noastre din veacurile trecute. Astfel de acțiuni fac cinste Sfintei noastre Biserici și tuturor creștinilor care se implică în inițiativele și proiectele aflate în desfășurare, cărora le mulțumim pe această cale și ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să le dăruiască spor în lucrarea sfântă de ajutoare a aproapelui.
Preot Andrei Vizitiu
Consilier al Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI