Selectează o Pagină

Loading


Ca o expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică, forma originară a Liturghiei a evoluat de-a lungul secolelor și prin contribuția marilor liturgiști și ierarhi au apărut riturile liturgice, adică forme particulare, distincte, de actualizare a jertfei Mântuitorului în Liturghie, în zona de influență a principalelor centre creștine de atunci: Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria și Roma. Începând cu sec. al IV-lea d. H., odată cu dezvoltarea  Constantinopolului, s-a conturat și s-a impus ritul liturgic constantinopolitan (bizantin) prin liturghiile alcătuite de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite”, pusă sub numele Sfântului Grigore Dialogul, nu este de fapt o Liturghie Euharistică, deoarece în cadrul ei nu se aduce Sfânta Jertfă și nu se sfințesc darurile. Ea a apărut ca o necesitate pentru împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine mai Înainte Sfinţite la una din Liturghiile propriu-zise, pentru perioada specială a Postului Paștelui.

Sfântul Vasile cel Mare (+379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog și păstor al Bisericii, a redactat pe baza tradiţiei capadociene o Liturghie care a fost adoptată și la Constantinopol. Vechimea și autenticitatea acestei Liturghii este confirmată de numeroase mărturii.

La sfârsitul sec. al IV-lea și începutul sec. al V-lea d. H. a ajuns Arhiepiscop al Constantinopolului Sfântul Ioan Gură de Aur (+407) originar din Antiohia. El a redactat o Liturghie, în tradiţie antiohiană, care îi poartă numele. Lipsa unor mărturii la contemporanii, istoricii, biografii și panegeriștii acestui Sfânt Părinte cu privire la alcătuirea Liturghiei a făcut ca autenticitatea acesteia să fie contestată. Dar s-a demonstrat că rugăciunile sacerdotale ale Liturghiei, inclusiv anaforaua liturgică, aparțin Sfântului Ioan Gură de Aur care, preluând o tradiţie mai veche, le-a reformulat cu propriile sale cuvinte.

Până în sec. X Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost Liturghia slujită în mod curent în Biserica Ortodoxă, fapt dovedit de așezarea ei în manuscrise, până în sec. X, înaintea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.

În prezent Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se slujește numai de zece ori pe an și anume: în ziua Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie);în primele cinci duminici din Postul Mare;în Joia Mare și Sâmbăta Mare;în ajunul Crăciunului și Bobotezei; dacă aceste ajunuri cad sâmbăta sau duminica, atunci în ziua ajunului se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicului Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Deosebirile principale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constau în conținutul rugăciunilor rostite de preot și, mai ales, al rugăciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfă numită anaforaua liturgică. Rânduiala lor însă este aproape identică.

Evoluția Liturghiilor bizantine

La momentul redactării lor cele două Liturghii aveau următoarea structură: Adunarea în Biserică a credinciosilor și intrarea episcopului și a preoților; Liturghia Cuvântului (a catehumenilor); lecturi din Vechiul și Noul Testament; omilia (explicarea textelor evanghelice citite); rugăciuni pentru catehumeni și trimiterea acestora din biserică; Liturghia Euharistică (a credincioșilor); ectenia mare; rugăciuni pentru credincioși; sărutarea păcii; aducerea darurilor de pâine și vin; rugăciunea punerii înainte; anaforaua liturgică rostită cu voce tare și fără întrerupere de către protos; frângerea pâinii; împărtășirea tuturor cu Sfântul Trup al Domnului în mână și bând Sfântul Sânge din potir și rugăciunea amvonului.

Începând cu secolul al V-lea cele două Liturghii au evoluat concomitent, astfel încât schimbările produse au fost identice pentru amândouă. Liturghiile s-au dezvoltat la componenta actelor liturgice fără cuvinte din perioada primară: intrarea în biserică; sărutarea păcii; frângerea si împărtășirea. În evolutia Liturghiilor bizantine de-a lungul timpului, Sfinții Părinți au complectat textul liturgic. În sec. al V-lea s-a introdus Trisaghionul (Sfinte Dumnezeule…); a început dezvoltarea ritualului Intrării Mari și a apărut obiceiul citirii în taină a anaforalei liturgice pe fondul creșterii importanței imnelor cântate.

În sec. al VI-lea s-a introdus rostirea Crezului și cântarea Heruvicului. În sec. al VII-lea  a început dezvoltarea ritualului Proscomidiei, s-a introdus împărtășirea laicilor cu lingurița, s-a renunțat la citirea textelor din Vechiul Testament, ectenia mare s-a mutat înainte de Trisaghion și s-a generalizat citirea în taină a anaforalei. În sec. al VIII-lea s-a introdus ectenia întreită, antifoanele cu psalmii 91, 92, 94, imnul „Unule Născut” și s-a adăugat otpustul; În sec. al X-lea s-a introdus Axionul, iar în sec. al XI- lea s-a adăugat Binecuvântarea mare cu rugăciunea de dinainte de Evanghelie rostită cu voce tare și sărutul păcii se restrânge la clerul din altar; În sec. al XII-lea ectenia mare a fost mutată după Binecuvântarea mare, iar din sec. al XIV-lea la antifoanele duminicale s-a folosit psalmii tipici și Fericirile.

Patriarhul Filotei al IV-lea al Constantinopolului, în secolul al XIV-lea a alcătuit o Diataxă cu rânduiala Liturghiei, iar în secolele următoare Liturghiile bizantine nu au mai cunoscut schimbări majore, fapt favorizat și de apariția edițiilor tipărite ale Liturghierului. Cu toate acestea evoluția Liturghiei nu a încetat, deoarece Liturghia este un organism viu care întreține viața în Hristos pentru împlinirea soteriologică a creștinilor.


Sursa: Pr. Prof. Florin BOTEZAN, Explicarea Sfintei Liturghii, p. 3-8, în biblioteca electronică: http://www.sufletortodox.ro/arhiva-bibliotecaortodoxa/index.php?dir=carti-documente/Liturgica/


 

ro_RORO
Copy link