Selectează o Pagină

Loading

Sâmbătă, 6 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato (Protopopiatul Toscana 1), păstorită de Preacucernicul Părinte Mihai Anton.

Cu această ocazie, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghiei și a botezat pe pruncul Iacov, al doilea copil al familiei părintelui paroh.

La final, ierarhul l-a binecuvântat pe pruncul Iacov și i-a felicitat pe preoteasa Ioana și pe părintele Mihai, părinții pruncului nou botezat.


Parohia „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato a fost înființată, în anul 2010, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, fiind numit ca preot paroh părintele Ionică Saghin. Din anul 2016, parohia a fost încredințată, spre păstorire, părintelui Mihai Anton. În anul 2018, parohia a cumpărat un imobil, care a trecut printr-un amplu proces de restructurare, fiind transformat în biserică. În anul 2019, s-a binecuvântat noul lăcaș de slujire. Adresa bisericii este: strada Elena Brutii, nr. 30, Prato.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link