Selectează o Pagină

Loading

În Duminica a treia după Paști (a Mironosițelor), 19 mai 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” din localitatea Alcamo (Protopopiatul Sicilia), unde l-a prezentat, în calitatea de preot paroh, pe părintele Petru Busuioc.

Chiriarhul a sfințit iconostasul bisericii și a binecuvântat, cu aghiasmă, lucrările de înfrumusețare efectuate la lăcașul de slujire. Pentru toată activitatea pastoral-misionară, social-filantropică și pentru osteneala depusă la amenajarea lăcașului de închinare, părintele Ciprian Gavrlescu, care s-a ocupat, în perioada 2020-2024, de buna chivernisire a parohiei, a fost hirotesit întru iconom.

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia duminicii.

Cuvântul de învățătură poate fi ascultat, integral, mai jos ⬇️


Parohia „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” a fost înființată în anul 2009 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Ciprian Munteanu. În anul 2013, ca preot paroh a fost numit părintele Dănuț Băcăuanu, iar în anul 2016, parohia a fost încredințată, spre păstorire, părintelui Petru Tărăboi. Din anul 2020, parohia primește un alt păstor, în persoana părintelui Ciprian Gavrlescu. Parohia este găzduită într-o biserică catolică, intitulată „San Vito” și este înfrumusețată cu cele necesare slujirii ortodoxe. Adresa bisericii este: Piazza Santo Vituzo 27, Alcamo.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link