În duminica a treia a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci, în ziua de 19 martie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la parohia în formare cu hramul „Dumnezeiasca Arătare” din localitatea Carsoli (L’Aquila).
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre cinstirea Sfintei Cruci, subliniind că ni se pune înainte semnul biruinței lui Dumnezeu-Omul asupra a ceea ce apasă cel mai mult pe om, după ruperea de Dumnezeu: suferința și moartea, plata neascultării. Dumnezeu, din iubirea Sa față de om, a pus limită vieții omului, prin moarte, oferindu-i acestuia posibilitatea redobândirii Raiului pierdut, prin urmarea Mântuitorului, Care a luat asupra Sa toate neputințele firii omenești.
Omul, în Rai, prin rodul lemnului a pierdut Raiul, tradiția spunând că din același pom din care a mâncat Adam a fost tăiat lemnul Crucii pe care s-a răstignit Hristos. Domnul ia pe umerii Săi lemnul Crucii, se așează pe aceasta de bunăvoie, ca un împărat, făcându-se pentru noi „rod” al mântuirii. În suferințele Domnului Hristos se înscriu suferințele noastre, pe care El le ia asupra Sa, oferindu-ne în schimb viața cea veșnică. Cinstirea Crucii ne face să vedem suferința Mântuitorului și răutatea omenirii care L-a dat spre moarte, dar, în același timp, ne face să vedem și biruința asupra păcatului, bucuria Învierii și nădejdea dobândirii vieții veșnice.
Predica Preasfințitului Părinte Episcop Siluan se poate asculta integral mai jos
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI