Selectează o Pagină

Loading

Duminică, 3 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de clerici, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Spilimbergo. Cu această ocazie s-a cinstit anticipat hramul mănăstirii. Din soborul de clerici au făcut parte Preacuviosul Părinte Exarh Iustin, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din Bivongi și Preacuviosul Părinte Antonie Pința, stareț al mănăstirii din Spilimbergo.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a tâlcuit evanghelia Duminicii a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi), subliniind că toți suntem chemați să devenim lucrători vrednici ai viei, primindu-L pe Hristos în inimile noastre, astfel dând rod bun spre mântuire.

La final, în prezența Excelenței Sale, Cosmin Victor Lotreanu, Consulul General al României la Trieste și a autorităților locale, Preasfinția Sa a  binecuvântat clopotnița și poarta de intrare a mănăstirii, realizată în stil maramureșean.

Predica PS Atanasie de Bogdania poate fi ascultată integral mai jos ⬇️


Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” a fost înființată cu binecuvântarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale în luna septembrie 2021. Organizarea propriu-zisă a comunității monahale începe în anul 2019 prin venirea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Antonie Pința. În perioada 2019 – 2021, Preasfinția Sa s-a ocupat de funcționarea Centrului Pastoral „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, transformat ulterior în așezământ monahal. Obștea monahală, unica mănăstire de monahi din nordul Italiei, numără în prezent 3 viețuitori și adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.

Clădirea mănăstirii a fost la început o școală elementară care a fost achiziționată de comunitatea ortodoxă română din zonă în anul 2019. Imediat au început lucrări de modernizare și de reabilitare a spațiului. La parter a fost amenajat un paraclis de aproximativ 100 de metri pătrați, iar la etaj au fost amenajate chilii pentru viețuitorii așezământului. Mănăstirea mai dispune și de un teren agricol de peste 1000 de metri pătrați.

Lăcașul  de cult a fost înfrumusețat cu un frumos iconostas sculptat în lemn de tei, sfințit în anul 2021, policandre, mobilier și obiecte liturgice necesare slujirii. În curtea mănăstirii de găsește o troiță masivă din lemn de stejar, lucrată în stil maramureșean și o clopotniță. Așezământul monahal atrage credincioși români stabiliți în zonă, iar comunitatea italiană locală este încântată și interesată să descopere slujbele și trăirea monahală ortodoxă.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link