Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), 10 martie 2024, a fost zi de bucurie pentru românii ortodocși care locuiesc în statul San Marino. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Marina” din San Marino, păstorită de Preacucernicul Părinte Gabriel Cerbu. La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit întru paracliser pe Radu Vasile Scopeț.
În predica de la evanghelia duminicii, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Dumnezeu îngăduie ca în lume să trăiască, împreună, atât oamenii buni, cât și cei răi. Dar, la judecata finală, se va face o împărțire a oamenilor, ei întâlnindu-se cu Dumnezeu și dând răspuns pentru faptele săvârșite.
Predica poate fi ascultată, integral, mai jos ⬇️
Cugetarea la evanghelia duminicii poate fi citită aici.
La eveniment au participat și au rostit alocuțiuni autorități civile române și ale statului San Marino, și anume: doamna Laura Nicoleta Nasta, Consulul General al României la Bologna, doamna Maria Alessandra Albertini, Ministru Plenipotențiar și Ambasadorul Republicii San Marino pe lângă Sfântul Scaun, Monseniorul Andrea Turazzi, Episcopul Catolic din San Marino și Montefeltro, și preoții catolici Marco Mazzanti, Directorul Casei Saleziane, și Robert Dal Molin, inspector ILE.
La finalul slujbei, ierarhul a binecuvântat lucrările de înfrumusețare făcute la lăcașul de închinare.
Parohia „Sfânta Mare Muceniță Marina” din San Marino a fost înființată în anul 2010, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, primind, la acea vreme, statutul de paraclis episcopal. Primul slujitor, în perioada 2010-2012, a fost Preacuviosul Părinte Nicodim. Ulterior, au fost mai mulți preoți slujitori, care s-au ocupat de viața liturgică și pastorală a comunității, și anume: februarie-septembrie 2012, Părintele Alexandru Cornel Stavrică, 2012-2015, Părintele Mihai Bușecan, iar în anul 2015, ca preot slujitor a fost numit părintele Florin Marin. În anul 2016, paraclisul este ridicat la rang de parohie, iar părintele Florin Marin este numit în funcția de paroh. În anul 2019, ca paroh este numit părintele Răzvan Damaschin, iar din 2021, parohia a fost încredințată, spre păstorire, părintelui Gabriel Cerbu. Slujbele se săvârșesc în biserica intitulată „Chiesa di Ca’Centino”, situată pe strada Canepa din San Marino. Aceasta este împodobită cu cele necesare slujirii ortodoxe.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Abonează-te la canalul de YouTube THEOFANIA.RO, dând un simplu click aici: http://www.youtube.com/@EpiscopiaItalieiOficial
📲 Abonează-te pentru a urmări THEOFANIA.RO pe rețelele de socializare:
➥ Telegram