Selectează o Pagină

Loading

În Duminica a V-a a Postului Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 21 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Bergamo (Protopopiatul Lombardia III), păstorită de Preacucernicul Părinte Bogdan Filip.

La momentul potrivit, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Mihail Luca pe seama Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab”, cinstită, în fiecare an, la data de 28 octombrie, prima parohie, din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, ce poartă acest hram, din localitatea Santa Fiora (Protopopiatul Toscana 2).

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, ierarhul a vorbit despre viața Sfintei Maria Egipteanca, ca model de viețuire duhovnicească, mai ales în perioada Postului Mare, ea lepădând păcatul, care duce spre moarte, și îmbrățișând pocăința, care duce spre viață.

Predica, integrală, poate fi ascultată mai jos ⬇️

Gândul la Evanghelia duminicii poate fi citit aici.


Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Bergamo a fost înființată în anul 2000 de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, fiind numit ca preot paroh părintele Gheorghe Veleșcu. În anul 2023, parohia a fost încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Bogdan Filip. Adresa bisericii este: Via dello Statuto, nr. 22, Bergamo.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI



Abonează-te la canalul de YouTube THEOFANIA.RO, dând un simplu click aici: http://www.youtube.com/@EpiscopiaItalieiOficial

📲 Abonează-te pentru a urmări THEOFANIA.RO pe rețelele de socializare

➥ Facebook

➥ Instagram

➥ SoundCloud

➥ Telegram

➥ Telegram IT

Whatsapp

 

ro_RORO