Selectează o Pagină

Loading

În Duminica a treia după Rusalii, 25 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, cu ocazia hramului, la Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia” din localitatea Lugo-Bagnacavallo, păstorită de PC Părinte Vasile Ghiran. La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit un citeț și un ipodiacon pe seama parohiei gazdă și a hirotonit întru diacon pe tânărul Gabriel Ungureanu, pe seama parohiei „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni” din Cervia.

În cuvânt de învățătură la evanghelia zilei, Preasfinția Sa a vorbit referitor la grijile lumești, spunând că „nu cele exterioare îl definesc pe om, ci cele interioare, nu relaționarea noastră din afară, ci cea dinăuntru. Totul pornește din inima noastră.”

Ierarhul a subliniat faptul că perioada de după Pogorârea Sfântului Duh este o perioadă de aprofundare a credinței noastre și de înțelegere a tainelor pe care ni le spune Hristos, cu scopul schimbării vieții noastre. Toate învățăturile Domnului îl ajută pe om să devină desăvârșit, iar prin dragostea Lui manifestată față de noi, să devenim iubitori față de aproapele. Domnul ia asupra Lui păcatele, neputințele, neajunsurile și lipsurile noastre, oferindu-ne în schimb viața și harul Lui, care ne însoțesc spre desăvârșire.

Ierarhul a vorbit despre faptul că omul descoperă în învățăturile Domnului trei trepte care ajută spre desăvârșire: 1. Cum să mă comport cu aproapele meu? 2. Cum să mă comport cu mine însumi? 3. Cum să comport cu Dumnezeu? Aceste întrebări sunt fundamentele pentru Taina Spovedaniei, iar răspunsul ne învață să iubim prin iertare, iar prin iubire să dobândim răbdarea în toate încercările vieții. Peste sufletul răbdător se pogoară harul dumnezeiesc, răbdarea făcând loc Domnului.

La final, Preasfințitul Atanasie de Bogdania a adresat un cuvânt de întărire și de mângâiere celor care au fost afectați de inundații și a felicitat pe cei care s-au implicat activ în campania de întrajutorare a celor nevoiași.

La Dumnezeiasca Liturghie a participat și domnul ministru-consilier Edmond Neagoe, gerant interimar al Consulatului General al României la Bologna, care a mulțumit Episcopiei Ortodoxe Române pentru acțiunile concrete și implicarea în ajutoarea celor care au suferit de pe urma inundațiilor care au avut loc luna trecută.

⬇️ Predica PS Atanasie de Bogdania poate fi ascultată mai jos ⬇️


Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia” din localitatea Lugo-Bagnacavallo a fost înființată în anul 2017 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Vasile Ghiran. Activitățile liturgice și catehetice ale parohiei se desfășoară în biserica catolică intitulată Ascensione del Signore, situată pe strada Fiumazzo, numărul 160 din localitatea Ca’ di Lugo.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO