Selectează o Pagină

Loading

Părintele Arsenie Papacioc (13 august 1914 – 19 iulie 2011) face parte din pleiada părinților, a intelectualilor și a creștinilor mărturisitori care s-au format în mănăstirile „clasice” de odinioară și care au trecut prin încercările regimului ateu. A fost călit ca fierul în foc și apoi a fost rânduit de Dumnezeu ca să fie o lumină puternică la malul mării, în mănăstirea Techirghiol, de unde a propovăduit Cuvântul. Ca ucenic al părintelui Cleopa și coleg cu părinți precum Justin Pârvu, el și-a personalizat Evanghelia și apoi a împărtășit și altora atât dulceața lui Hristos, cât și din experiența trăirii lui. Deci, el ni se propune ca un duhovnic care a simțit cu inima bucuria Învierii și a trăit așa cum Domnul i s-a descoperit. Pentru acest motiv era și normal ca ucenicii lui să editeze o antologie tematică din opera și cuvântările lui. Exact așa cum găsim la părinții Cleopa Ilie, Teofil Pârăianu, Arsenie Boca.

Așadar, cartea „Cuvintele unui apostol al iubirii” este o crestomație în care-l găsim pe părintele Arsenie vorbindu-ne direct la subiectul care ne interesează. Dorim să știm ce a spus cu referire la „Biserica Ortodoxă în societate”, la „Căsătorie”, la „Est versus Vest”, la „Omul rece, căldicel, fierbinte”, la „Zodii”, la „Sport”, etc., atunci luăm volumul și-l deschidem acolo unde părintele cuvântă despre aceste subiecte.

În cele ce urmează vă prezentăm mici paragrafe, pe care le considerăm de un folos real; totodată ne exprimăm încă de acum regretul că nu este locul potrivit să vă punem la suflet mai mult din ceea ce această carte conține.

Cu referire la Biserica Ortodoxă, părintele zice: „Etimologia cuvântului ortodox arată dreapta credință, dreaptă slăvire pentru Adevărul pe care l-a propovăduit Hristos, cum ne-a învățat Hristos, de aceea a și rămas, cu mila lui Dumnezeu, această titulatură: Ortodoxie – în greacă – lexemul este format din două cuvinte: orthos care înseamnă dreptadevărat și doxa care înseamnă credințăînchinare. Noi respectăm adevărul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practică, s-au stabilit și pozițiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice și am respectat lucrul acesta. Lumea nu cunoaște frumusețea Ortodoxiei, de-aia o discută atât de mult și o compară. Nu cunoaște frumusețea și adâncurile ei”[1].

Cu referire la întrebarea „-Credeți că se poate trăi o viață total în afară de Hristos?”, părintele a răspuns: „-Nu se poate! În afară de Biserică nu există nimic, nu există mântuire! Nu există decât eșecuri și, dacă vreți – trebuie să o spun – există iad în afară de Biserică. Dacă dumneavoastră puneți în slujba lui Dumnezeu toate gândurile, atunci, într-adevăr, sunteți omul lui Hristos, … Și să fii omul lui Hristos, este să știi să te smerești cu adevărat. Să nu se creadă că fără smerenia aceasta va primi cineva câtuși de cât din bucuriile Raiului și ale fericirii veșnice”[2].

Ce este bărbatul?„Vedeți, eu le spuneam mereu, bărbat înseamnă a birui tot, și femeie înseamnă împărăteasă biruitoare, și el trebuie s-o pună pe tron, nu să domnească, ci să admire pe cel care a avut puterea s-o pună pe tron”[3].

Ce este femeia?„Când am fost în Sfântul Munte, ne-au primit ei frumos, dar n-am fost scutiți de întrebări și discuții. Și un părinte, un duhovnic de-acolo zice: ˂˂Cum, părinte, Sfinția Voastră mărturisiți femei?!!˃˃Daʾ, nu te supăra i-am spus, femeia asta ați găsit-o în pădure, ați găsit-o în vreun copac oarecare, ați găsit-o în ciuperci?? … Știți cine-i femeia de vorbiți așa? Cine a creat femeia, îmi dai voie să te întreb? N-ai ce să-mi spui decât ceea ce-i adevărat: Dumnezeu. Daʾde ce și cum? A făcut-o ca pe-o jucărie cumva …? A făcut-o pentru procreare, pentru nașteri, pentru a se înmulți creația”[4].

„Bisericile sunt pline de femei, nu de bărbați! Majoritatea, destul de multe, fac niște sacrificii grozave să vină la biserică, fiindcă nu sunt lăsate. Dacă femeia este rea, este fiindcă bărbații au făcut-o rea. Dacă femeia se vopsește, nu pentru ea se vopsește, pentru bărbați. Nu-și dă seama că pentru bărbați se falsifică, pentru ei se urâțește… Dar sacrificii femeia a făcut.

Femeia nu gândește simplu. Chiar dacă nu e învățată, ea are o putere de pătrundere deosebită, și e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine.”

Am multă încredere în ce-a făcut Dumnezeu. Femeia e o mare valoare, dar nu se astâmpără deloc, se gătește, se vopsește, și asta-i o foarte mare greșeală, și pierde ce are mai scump: feminitatea” „Nu există femeie urâtă. Toate sunt făcute de Dumnezeu. Frumusețea este aceea pe care o iubești tu, care o vezi tu. Pentru că o femeie din punct de vedere strict fiziologic, nu poate să dea unui bărbat mai mult decât altă femeie. Dar e altă inimă, altă educație, alt angajament, altă prezență, alt gând. Toate aceste gânduri frumoase, cum sunt la o fată care vrea să se mărite, se sting că a nimerit un nătâng, care zice: Nu mă interesează![5].

Din aceste puține locuri cu referire la femeie se înțelege cât de mare a fost prețuirea pe care părintele a arătat-o față de femeie în general, și față de Maica Domnului, în special.

Cu referire la gândurile părintelui despre inimă, el spunea: „Recomand o stare de prezență a inimii, o relație cu Dumnezeu permanent”. „Ține inima trează! De ce-o lași numai să bată? Chiar așa, biologic vorbind, bate, domnule, o viață întreagă nu stă deloc. De ce nu pui în valoare bătaia ei? Astăzi lumea a început prin rotația unor roți cu apă să facă forțe mecanice. Ei, de ce nu pui într-o forță mecanic duhovnicească ți inima, bate degeaba? Lasʾsă bată pentru ceva. Pentru Creatorul ei. De ce? Pentru că e vorba de o veșnicie întreagă. „…Cum să fiu vesel – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă” „-Este foarte ușor. Bagă-ți mintea acolo și zi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! Deci, dacă ai o stare de veselie, de decongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea”.

Ce înseamnă asta: Eu sunt amărât? Cum ești amărât, când Hristos a înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi? Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești este și o stare de rugăciune …”[6].

Dacă ne-am întrebat cum să-i aducem pe alții la Hristos, părintele ne spune: „Se face prin propria ta trăire, mai întâi. Și dacă ești provocat: „Mă, de ce-ți merge ție așa de bine?, Eu nu știu de ce, dar uite care-i viața mea”. „Nu există o faptă bună să nu fie îndemn și pentru celălalt. Că Dumnezeu ți-a dat ca să faci lucrul bun, ca să vadă și celălalt. cel mai mult prin trăirea proprie, prin ajutor[7].

Iată ce frumos părintele raportează la Hristos Vechiul Testament, filosofiile și comportamentul cuiva: „Adevărul pe care-L știm trebuie respectat. Dacă n-ar fi fost Noul Testament, se desființa Vechiul Testament, dacă n-ar fi fost Hristos declarat Adevăr, toate filosofiile n-ar fi existat, cu atacurile acestea la adresa Lui. Că există satana, cu antihrițtii care atacă fel de fel Adevărul.

Adevărul întotdeauna doare. Nu te suportă uțor cel de lângă tine dacă tu ești mai credincios., vrea să te pună la nivel cu el, să se simtă bine în slăbiciunile lui. În tot cazul, să fiți cu băgare de seamă că niciodată nu e cineva degeaba lângă tine. Asta e enorm de mare greșeală să nu vezi asta.

Dacă ești ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ți-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus dincolo? Acolo unde nu cred ăn maica Domnului, unde nu-și fac cruce. Adevărul este singurul lucru care odihnește, că dacă nu ești în Adevăr, nu ești în Dumnezeu[8].

În legătură cu primirea Sfintei Împărtășanii, părintele Arsenie ne sfătuiește: „Când ne împărtășim? Nu timpul decide. Asta-i o greșeală. Decide intensitatea credinței tale, inima ta… Nu ne împărtășim că au venit Paștile sau Crăciunul. Ne împărtășim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtășire cu Sfintele Taine, ci și o împărtășire duhovnicească, adică această continuă prezență a inimii noastre la Dumnezeu.

Inima este adâncul cel mai adânc din noi. Aș apune că inima este o ființă în ființă… Curăția inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea primirii Împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului. A te împărtăși înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui și să recunoști cu adevărat că pierdut ai fost și te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învățătura adevărată, ci de a renunța la o identitate moleșită sau strict omenească și de a te regăsi într-o personalitate îngerească”[9].

Mai aducem în fața dumneavoastră un moment demn de reținut: „Eram spiritualul Seminarului Monahal Neamț. Îi învățam pe elevi cum să procedeze la Proscomidie, că erau preoții de mâine. Îi învățam într-un cartof să facă Proscomidia: ˂˂Uite-așa se taie, uite ce se zice!˃˃. Aveam 35 de diaconi-elevi.  Într-o zi am slujit împreună cu un diacon mai în vârstă decât ceilalți. Și le spuneam elevilor din fața Ușilor Împărătești despre Sfintele Taine, care se pot arăta și în chip de carne sau de prunc. … Ce gândea diaconul cu care slujeam și care tocmai în momentul acela consuma Sfintele: ˂˂Ce, n-o fi chiar așa cum spune părintele Arsenie!˃˃ Și i s-a umplut gura de sânge, carne în loc de pâine, el a căzut jos șo potirul pe proscomidiar … Eu eram la un metru jumătate de la ușa diaconească, că era paraclisul mic. M-am întors și l-am mustrat și și-au revenit în chipul pâinii și al vinului …El s-a îndoit, nu trăia prin credință”[10].

Încheiem cu reflecție a părintelui legată de iubire: „Iubirea are nevoie de jertfă și de adevăr. Altfel se schimbă în ură”[11].

Prin ceea ce ni se propune în volumul de față nouă, tuturor, ni se pune la îndemână o altfel de lectură decât cea clasică, și aceasta pentru a ne ajuta în viața duhovnicească.



[1]Părintele Arsenie Papacioc, Cuvintele unui apostol al iubirii, Editura Sofia, București, 2022, p. 10.

[2]Ibidem, p. 10.

[3]Ibidem, p. 9.

[4]Ibidem, p. 88.

[5]Ibidem, pp. 90-91.

[6]Ibidem, p. 96.

[7]Ibidem, pp. 56-57.

[8]Ibidem, p. 57.

[9]Ibidem, pp. 106-107.

[10]Ibidem, p. 109.

[11]Ibidem, p. 100.

ro_RORO
Copy link