(…)
„Căci astăzi s-a arătat o „lume” nouă și un „rai” străin, în care și din care s-a făcut un Adam nou Care replămădește vechiul Adam și înnoiește toată lumea, Unul care nu se lasă amăgit, ci-l amăgește pe amăgitorul, iar celor ajunși prin amăgire sclavii păcatului le dăruiește libertate.
Astăzi s-a pregătit pe pământ o „carte” uimitoare (cf. Iezechiel 44, 2) care poate purta nu doar întipărirea unor cuvinte, ci în chip negrăit pe Însuși Cuvântul viu, un Cuvânt nu pierdut în aer, ci ceresc, nu unul care se alcătuiește în însăși stricarea lui, ci Unul care-i răpește stricăciunii pe cei ce se apropie de El, nu unul produs de o limbă omenească pusă în mișcare, ci Născut înainte de veci din Dumnezeu Tatăl.
Astăzi s-a arătat un „cort” însuflețit și nefăcut de mână al lui Dumnezeu, un „chivot” cuvântător și duhovnicesc al Pâinii Vieții care ne-a fost trimisă din ceruri (Ioan 6, 32) cu adevărat.
Astăzi, potrivit cuvântului Psalmistului, „adevărul din pământ a răsărit”, adică (Fecioara) statuia nemincinoasă a nobleței umane de la început, „și dreptatea din cer s-a ivit” (Psalmul 84, 12), (Hristos) Dreptatea care l-a scos afară pe însuși stăpânul nedreptății și din însăși stăpânirea celor nedrepți, întrucât a fost osândită în chip nedrept, l-a legat pe cel tare în răutate, i-a răpit vasele, le-a transformat și le-a arătat în stare să primească dreptatea dumnezeiască; și așa pe captivii păcatului i-a luat să fie veșnic împreună cu ea însăși îndreptățindu-i prin credința în El, iar pe stăpânitorul păcatului strângându-l în lanțuri din care nu se poate scăpa îl va preda unui foc veșnic și lipsit de lumină.
Astăzi a odrăslit „toiagul” profețit „din rădăcina lui Iesei”, din care „a răsărit o floare” (Isaia 11, 1) care nu primește veștejire, ci recheamă firea noastră care-și pierduse floarea, și de aceea căzuse din locul neveștejit al desfătării, și o readuce la bună-înflorire și-i dăruie înflorirea veșnică, o urcă la cer și o aduce în rai; un „toiag” prin care Marele Păstor a dus turma cuvântătoare la pășuni veșnice; un „toiag” de care rezemată fiind firea noastră leapădă vechimea și bătrânețea neputincioasă și pășește ușor spre cer, lăsând jos pământul celor ce sunt purtați spre cele de jos ca unii care n-au reazem. Dar cine e lumea nouă, raiul străin, cartea paradoxală, cortul și chivotul duhovnicesc al lui Dumnezeu, adevărul răsărit din pământ, toiagul mult lăudat al lui Iesei? Copila pururea fecioară înainte și după naștere, a cărei naștere dintr-o femeie stearpă o prăznuim astăzi.
(…)
Toți să aduceți în comun Fecioarei prăznuite acum darul cel mai iubit și mai propriu: sfințirea voastră și curăția trupului prin înfrânare și rugăciune. Vedeți toți cum cumințenia, postul, rugăciunea unite cu străpungerea i-au arătat pe Ioachim și Ana născători ai unui vas dumnezeiesc, ai unui vas atât de ales, încât să poarte nu numai Numele lui Dumnezeu ca Pavel care s-a arătat astfel mai apoi (Fapte 9, 15), ci pe Însuși Cel al Cărui Nume este minunat (Psalm 8, 1).Dacă și noi, pe lângă celelalte virtuți, vom stărui și în rugăciuni rămânând cu pricepere în templul lui Dumnezeu, atunci vom găsi tezaurizată în noi înșine curăția inimii care-L cuprinde și ni-L arată pe Dumnezeu. Fiindcă pe aceasta și dispoziția din suflet față de Dumnezeu care vine de la aceasta Isaia o numește „duh mântuitor în pântec” atunci când Îi spune: „De frica Ta, Doamne, am luat în pântec, am simțit dureri de naștere și am născut un duh al mântuirii Tale, pe care l-am purtat în pântec pe pământ” (Isaia 26, 18). Vedeți cum sufletele sterpe și neroditoare ajung să aibă copii buni ? Dar la cele spuse profetul adaugă: „nu vom cădea, ci vor cădea cei ce locuiesc pe pământ”, și anume cei ce se rotesc prinși în vârtejul gândurilor și patimilor pământești. (…)”.
Textul poate fi citit aici: Omilia 42 Sfântul Grigorie Palama
Sfântul Grigorie Palama, La mântuitoarea naștere a atotpreacuratei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria (Omilia 42), traducere diacon Ioan I. Ică jr în Diacon Ioan I. Ică jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 370-371, 376.