Seleziona una pagina

Loading

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat la hramul Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana”, din Genzano di Roma, păstorită de părintele Gheorghe Soponaru. Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, rostit cu această ocazie, ierarhul a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana, care deși a trecut prin chinuri inimaginabile, nu s-a lepădat de Hristos și de credință. Mucenicii au fost cei care, în prima perioadă de după Înălțarea Domnului și cu precădere după perioada persecuțiilor, au fost cinstiți de către creștini și moaștele lor sunt așezate în corpul Sfintei Mese din fiecare Sfânt Altar. Ei sunt cei care, din iubire față de Dumnezeu, au suferit până la moarte, după exemplul Domnului, Care a suferit moarte până la Cruce (Filipeni 2, 8-9), din iubire față de neamul omenesc. Numărul celor care au dat această mărturie este foarte mare, cei cunoscuți cu numele fiind prea puțini.

Se cuvine să o cinstim, cu mai multă râvnă, pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana și să o prețuim pentru iubirea și credincioșia arătate față de Hristos, cu prețul propriei vieți. Trebuie să ne reconsiderăm modalitatea prin care îi cinstim pe sfinți, cu precădere pe mucenici, știind că, prin jertfa lor, ei s-au învrednicit să slujească în fața Tronului lui Dumnezeu, ca unii care și-au curățit veșmintele cu sângele muceniciei (Cf. Apoc. 7, 13-14)

Predica Preasfințitului Siluan poate fi ascultată integral aici: https://youtu.be/GdCZUwjm3PM

După Dumnezeiasca Liturghie, a urmat un moment artistic pregătit de către copiii din parohie, cu ocazia hramului. Părintele paroh Gheorghe Soponaru a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pentru bucuria de a  fi luat parte la această zi de sărbătoare și i-a oferit în dar o icoană.


La Parrocchia Ortodossa Romena “Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana” a fost înființată, în anul 2009, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ca preot paroh, la vremea respectivă, a fost numit părintele Răzvan Săvescu, care între timp s-a retras în România. În prezent,  preot paroh este Pr. Gheorghe Soponaru.

Dipartimento Comunicazione e Immagine DORI

it_ITIT
Copy link