Se perindă ani, stele se nasc și mor, erup vulcane, furtuni dezastruoase schimbă aspectul naturii, iar oamenii între timp fac istorie. Unii concep și duc războaie, semănând moarte și orori, iar alții construiesc orașe cu edificii mărețe, care dăinuie secole întregi; unii pun la cale și înfăptuiesc incendii devastatoare, care distrug întregi ecosisteme, iar alții fac descoperiri științifice, aducătoare de progres; unii dăunează în mod ireparabil opere de artă, iar alții le crează pentru a încânta semenii lor.
Iar în timp ce personalități ilustre fac istorie prin faptele lor mari, alte persone își trăiesc viața de zi cu zi. Unii aleg să fie răutăcioși, vanitoși, invidioși, furioși, lacomi sau egoiști, iar alții seamănă în jurul lor dragoste, bunătate, optimism, empatie și generozitate. Aceștia din urmă mențin echilibrul planetei și o fac să își câștige dreptul la ulterioara existență. Oamenii cu suflet blând îl cuceresc pe Dumnezeu, care, datorită lor, îi dă umanității iar și iar șansa de a supraviețui.
Fenomene istorice mari și mici cuprind oamenii în iureșul lor, iar cel al emigrării masive din ultimii ani are un impact imens asupra multor țări din lume, Republica Moldova nefiind o excepție. Potrivit estimărilor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, 1,25 milioane de cetățeni ai Moldovei se află peste hotarele țării, iar Republica Italiană este statul care se află pe primul loc în lista preferințelor acestora și găzduiește circa 300.000 de moldoveni. Potrivit datelor oficiale (ISTAT) în provincia Padova la data de 1 ianuarie 2024, locuiau peste 7.000 de moldoveni.
E știut lucru că viața emigranților nu este deloc ușoară, iar majoritatea lor își găsesc alinarea în mersul la Biserică, unde se întâlnesc în primul rând cu Dumnezeu, iar apoi unii cu alții. Comunitatea moldovenească, ce s-a stâns cu drag și dor în jurul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Padova și a preotului paroh Vasile Corja, este una mare și frumoasă, întruchipând cele mai alese caracteristici umane: blajinătatea, smerenia, stima și respectul față de aproapele, precum și generozitatea față de cei mai puțin avantajați. Aceste calități îi unesc pe enoriașii bisericii, dar si pe alți cetățeni cu reședința în provincia Padova, care pun în mijlocul vieții lor activitățile filantropice. Totul a început acum 8 ani, când în preajma sărbătorilor de iarnă a apărut ideea de a ajuta o familie nevoiașă din țară, în care doi copii minori creșteau fără mamă, aflându-se în grija tatălui bolnav de cancer. În incinta bisericii a fost organizat un prânz cu scopuri caritabile, iar toți banii colectați, mai mult de 1.000 de euro, au fost cheltuiți pentru a procura bunuri materiale pentru familia în cauză. În anul următor a luat naștere o campanie de caritate de Crăciun, în timpul căreia au fost colectate peste o sută de cutii cu daruri pentru copilașii din familiile social vulnerabile din țară. A fost atât de frumos, încât s-a decis să se continue, și în așa fel anul acesta campania de caritate cu numele ”DĂRUIEȘTE UN ZÂMBET DE CRĂCIUN” a ajuns la a șaptea ediție, iar numărul de cutii colectate în cadrul ei constituie aproape 450 de unități.
În anul 2021, în Postul Mare și în plină pandemie, a luat naștere campania de caritate „DAR CU DAR SE FACE RAI”, beneficiarii fiind persoane în etate din țară, mulți dintre ei locuind singuri, având pensii mici sau diverse grade de invaliditate. Enoriașii bisericii, dar și alți moldoveni din Padova, provincie și împrejurimi au fost îndemnați să participe la o colectă alimentară, cumpărând un anumit set de produse, același, pentru a nu face nicio diferență între destinatari. Astfel, datorită mărinimiei și generozității mai multor persoane au fost trimise în țară circa 2,5 tone de produse. Și această campanie pascală are continuitate, iar numărul donatorilor devine tot mai mare pe an ce trece.
În anul 2022 prinde viață o altă campanie de caritate – „VREAU LA ȘCOALĂ”. Este organizată în a doua jumătate a verii și are drept scop colectarea de ghiozdane echipate cu rechizite școlare, beneficiarii fiind acei elevi din țară, care provin din familii cu venituri mici. Pornind de la conceptul că toți copiii trebuie să meargă la școală pentru a primi o instruire, fundamentală pentru orice om, iar lipsurile nu trebuie să își pună amprenta pe procesul de învățământ, această campanie de caritate are un scop mai mult decât nobil. Eliminând frustrarea din cauza sărăciei, elevii se vor concentra pe studii – o axiomă care se cere a fi aplicată infatigabil, de aceea se speră că această campanie va dura atâta timp, cât elevii din țară vor avea nevoie de susținere.
Aducem cordiale și sincere mulțumiri tuturor donatorilor noștri, oamenilor, fără aportul cărora campaniile de caritate menționate mai sus nu ar avea aceeași amploare. Moldoveni, români, italieni, ucraineni, marocani – uniți cu toții în jurul conceptului de bunătate și filantropie, ne dorim ca lumea să capete și mai multă culoare, iar campaniile de caritate pe care le organizăm la Padova să fie „contagioase” și să prindă viață și în alte localități, și în alte țări, aducând bucurii celor mai triști, și de ce nu – făcând istorie.
Coordonatoarea campaniilor de caritate, Lina Gherdelescu