„La pomenirile celor vii, preotul se roagă continuând rugăciunea: Încă, Te rugăm: Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău, toată preoţimea, cea întru Hristos diaconime, pe tot clerul bisericesc şi cinul monahal. Încă, aducem Ţie această slujire cuvântătoare pentru toată lumea, pentru sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică; pentru cei ce în curăţie şi în cinste vieţuiesc, pentru poporul român de pretutindeni și conducătorii țării noastre, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos armată. Dă-le, Doamne, paşnică ocârmuire, ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică și netulburată să trăim, în toata cucernicia şi curăţia. (Liturghier, 2012, p.179)
Rugăciunea este adresată întâi pentru cei care drept învață cuvântul adevărului; episcopii, preoţii, diaconii şi se continuă: încă aducem Ţie aceasta slujbă duhovnicească pentru toată lumea, pentru sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică. Aceste cuvinte exprimă rugămintea şi ofranda preotului pentru cei răspândiţi în lume care alcătuiesc Biserica.
Pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc. Această pomenire specială nu constituie o excepţie, căci se referă la creştinii ostenitori care prin martiriul nesângeros al conştiinţei lor păstrează deplin curăţia sufletului şi a trupului în viaţa lor, astfel încât trupurile lor sa fie, jertfă vie, sfântă, bineplacută lui Dumnezeu. (Romani 12,1) Continuând, preotul se roagă pentru poporul român de pretutindeni, pentru conducători, pentru mai marii satelor, orașelor și iubitoarea de Hristos oaste, ca toți aceștia să primească luminarea Sfântului Duh, încât să-și exercite stăpânirea și slujirea lumească pentru binele poporului lui Dumnezeu. Iar, după aceste rugăciuni, preotul spune cu voce tare: Întâi pomeneşte, Doamne pe Preasfinţitul Episcopul nostru (N), pe care-I dăruieşte sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. (Liturghier, 2012, p.180)
În cadrul comunității, episcopul îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos. Această pomenire subliniază vitalitatea în Hristos a comunității. Prin pomenirea ierarhului eparhiot se certifică canonicitatea preotului care săvârșește Sfânta Liturghie, se justifică faptul că este rânduit canonic, iar Liturghia săvârşită de el este o lucrare autentică a Duhului Sfânt prin continuitatea și succesiunea harică în care se află. Fiecare preot săvârşeşte Sfânta Liturghie şi celelalte ierurgii şi Taine cu împuternicire de la Episcopul eparhiei în care se află și își exercită slujirea în numele episcopului său. Prin pomenirea ierarhului se certifică unitatea de credință și apartenența la Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. La Sfânta Liturghie, deasupra Sfintei Mese este desfăcut Sfântul Antimis care poartă semnătura episcopului locului şi confirmă activitatea canonică a preotului care poate să slujească doar sub împuterniciea episcopului ce aparține Bisericii, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos.
La pomenirea ierarhului eparhiot, poporul răspunde: Pe toți și pe toate. În acest moment, rugăciunea preotului se frământă în gând pentru toți și pentru toate suferințele, nedreptățile și lipsurile creștinilor prezenți și pe care-i are în minte și-n inimă. In vremurile vechi, ale Sfinţilor Părinţi şi ale epocii de aur bizantine, la acest moment se ţineau doua-trei minute de tăcere absolută, apoi suna un clopoţel, ca toţi creştinii să încheie pomenirile în gând, dar şi preoţii în Sfântul Altar.
Rugăciunea Euharistică se continuă cu pomenirea celor vii în taină:
Adu-Ţi aminte, Doamne, de oraşul (satul sau mânăstirea) acesta în care vieţuim, şi de toate oraşele şi satele şi de cei ce cu credinţă locuiesc într-însele. Adu-Ţi aminte, Doamne, de cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, de cei bolnavi, de cei ce pătimesc, de cei robiţi şi de mântuirea lor. Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri şi fac bine în Sfintele Tale biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci; şi trimite peste noi toţi milele Tale.
Sunt pomenite mai multe categorii de creştini, ca toţi să primească mila lui Dumnezeu.
Un părinte povestea că, pe când era diacon şi slujea în biserica unui sat, i s-au întâmplat următoarele. În timp ce se cânta Axionul iar preotul pomenea, deodată a văzut ieşind din Sfântul Altar doi tineri cu haine strălucitoare ţinând în mâna dreaptă cădelniţa, iar în stânga o făclie cu lumină divină. Mireasma tâmăii era cerească şi negrăită. Stăteau înaintea sfintelor icoane ale Mântuitorului şi Maicii Domnului, adică în dreapta şi în stânga, cădind până la cuvintele diaconului: „Şi pe fiecare pe care-l purtaţi în gândul vostru”. Cei doi tineri erau îngerii Domnului. Aceasta descriere poate fi comparată cu scena înfricoşătoare a Apocalipsei, descrisă în capitolul 8, 3-4: „Şi a venit un alt înger şi a stat în Altar, având cădelniţă de aur şi i s-a dat lui tămâie multă ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe Altarul de aur de dinaintea Tronului. Şi fumul tămâii s-a suit, din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.”
Deci, cădirea îngerilor pe care a văzut-o părintele Ghervasie, oferită Domnului lisus Hristos şi Maicii Domnului sunt rugăciunile şi pomenirile preoţilor şi ale poporului care, ca o tămâie binemirositoare urcă de la Jertfelnicul pământesc al Sfintei Mese, la Jertfelnicul lui Dumnezeu. Pomenind preoţi şi credincioşi, facem milostenie şi, oricât am dărui unui om, nu valorează cât milostenia liturgică. Urmează ecfonisul:
Şi ne dă nouă, cu o gură şi o inimă, a slăvi şi a cânta Preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Poporul răspunde Amin. Darurile lui Dumnezeu se găsesc în fiecare biserică ortodoxă în care se săvârșește Sfânta Liturghie și deci se continuă Jertfa nesângeroasă a Fiului lui Dumnezeu, care S-a golit pe Sine, adică cerurile, şi a luat „chip de rob”. El S-a smerit, S-a umilit, S-a lăsat batjocorit, a fost prins ca un răufăcător, a fost biciuit, legat, a purtat coroană de spini şi S-a răstignit. Şi, în loc să-şi întoarcă faţa de la noi şi să ne pedepsească pentru răutatea noastră fără margini, Tatăl ceresc ne-a învrednicit să-I aducem în fiecare zi Sfânta Liturghie – Jertfa nesângeroasă pe Sfânta Masă, ca să ne ofere hrana nemuririi, să ne ierte, să ne prefacă şi să ne izbăvească de moartea veşnică! Pentru acestea toate, şi noi, clericii, mirenii şi monahii, milioanele de creştini ortodocşi „cu o gură şi cu o inimă’’ să-I mulţumim şi să preamărim veşnic preacinstitul şi de mare cuviinţă numele lui Dumnezeu. Din nefericire, n-avem toţi o gură şi o inimă, pentru că egoismul şi patimile noastre ne despart şi de aceea trebuie să ne eliberăm de ele. Unitatea şi simfonia inimă-gură, ne-o dăruieşte Dumnezeu prin împărtăşirea cu acelaşi Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, de aceea, recunoştinţa noastră trebuie să fie veșnică!”
Pr. Silviu State
Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, , 2005, pp.342-345.
IT 
RO