Ce este Euharistia?
Sunt mulți dintre cei care aud cuvântul acesta și nu-l înțeleg, fiind un cuvânt teologic, nu unul de circulație. Euharistie înseamnă mulțumire. Bineînțeles, când zicem Sfânta Euharistie noi nu zicem de fapt “Sfânta Mulțumire”. Dar cuvântul acesta se întrebuințează în general cu alt înțeles, și anume de Sfânta Cuminecătură sau Sfânta Împărtășanie. În limba noastră se întrebuințează foarte puțin cuvântul “euharistie”. Cei mai mulți nu-l aud niciodată, alții îl aud și-l uită, alții îl aud și nu-l înțeleg. Teologii însă știu că Sfânta Euharistie este ceea ce înțeleg credincioșii în general prin “Sfânta Cuminecătură” sau “Sfânta Împărtășanie”. De fapt nici aceste cuvinte nu corespund conținutului lor. Știm însă că atât prin “Euharistie”, cât și prin “Împărtășanie” și “Cuminecătură” noi înțelegem Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos pe care Îl primim atunci când ne împărtășim sau despre Care știm că se află pe Masa Sfântului Altar, unde întotdeauna este prezent în chivot, pentru împărtășirea celor care trebuie să se împărtășească grabnic, în special pentru bolnavi, ceilalți credincioși fiind sfătuiți să se împărtășească la Sfânta Liturghie.
Împărtășire cu Trupul și Sângele Mântuitorului
Cum se poate să existe Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru împărtășire? Domnul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Taină – după cum se spune în trei dintre cele patru Sfinte Evanghelii, în Evangheliile sinoptice, de la Matei, Marcu și Luca –, a luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor Săi, zicând: “Luați mâncați, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. Așa a rămas în conștiința credincioșilor și în conștiința Bisericii cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taină. În legătură cu paharul cu vin a zis Domnul Iisus Hristos: “Beți dintru Acesta toți, Acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”. Cuvintele acestea le spun preoții la Sfânta Liturghie. Ceea ce înseamnă că Sfânta Liturghie are o legătură cu Cina cea de Taină, în înțelesul că atunci Domnul Iisus Hristos, după mărturiile Sfântului Evanghelist Luca și a Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Corinteni, a zis: “Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”, a statornicit datoria ucenicilor Săi de a face aceasta în continuare, dar și urmașilor lor. Așadar, Sfânta Liturghie este o repetare a Cinei celei de Taină după partea ei euharistică.
Pentru ca ei să se poată împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, trebuie să-L aibă de undeva. Cei de la Cina cea de Taină L-au avut din mâinile Mântuitorului. El n-a zis: Aceasta este pâine care închipuie Trupul Meu, acesta este un simbol al Trupului Meu, ci a zis: “Acesta este Trupul Meu”. El nu a dat pâine obișnuită, ci a dat pâine euharistică, a dat de fapt Trupul Său sub chipul pâinii. Apoi, luând paharul, a zis: “Beți dintru Acesta toți, Acesta este Sângele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor”, prin aceasta oferind nu vin, ci chiar Sângele Lui, vin prefăcut în Sângele Lui. Aceasta este credinta noastră și învățătura Bisericii. Prin urmare, ceea ce se pune înainte, prescura anume pregătită și vinul amestecat cu apă, anume pregătit, se preface, prin rugăciunile preoților și ale credincioșilor, în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Sfânta Euharistie cu care se pot împărtăși credincioșii.
Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se pomenesc separat, pentru că înfățișează Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a pomenit separat Trupul și Sângele la Cina cea de Taină, deși ele sunt împreună în alcătuirea umană. Așadar, El n-a făcut altceva decât a arătat că e vorba de Trupul care se jertfește și de Sângele care se varsă spre iertarea păcatelor. Dar nici Sfinții Apostoli la Cina cea de Taină nu s-au împărtășit, nici noi nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului în situația în care era când S-a jertfit, ci cu Trupul și Sângele cu care El a înviat din morți și S-a înălțat la ceruri, bineânțeles acestea cuprinzând în sine Trupul și Sângele cu care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit pe Cruce.
Toată lucrarea Sfintei Liturghii are rostul de a realiza în cuprinsul ei posibilitatea de împărtășire a credincioșilor cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta se realizează prin rugăciunea preoților și a credincioșilor, pentru că Liturghia n-o fac numai preoții și nici credincioșii fără preot, ci o săvârșesc împreună. Știm aceasta din faptul că Liturghia este în așa fel alcătuită, încât credincioșii se roagă și ei pentru ceea ce urmează să se realizeze. Preotul zice: “Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm”. Eu mă rog pentru cinstitele Daruri, iar voi fiți atenți și luați aminte la aceasta. El zice: “Domnului să ne rugăm” către toți credincioșii. Dar nu numai Sfânta Liturghie, ci toate slujbele Bisericii Ortodoxe se săvârșesc de către preoți împreună cu credincioșii. Toți care suntem de fată la Slujbe venim ca să slujim, nu ca să privim, ca să auzim ceva. Fiecare slujește la măsura lui: episcopii la măsură de episcopi, preoții la măsură de preoți, diaconii la măsură de diaconi, și apoi credincioșii. Toti trebuie să participe la Sfintele Slujbe având conștiința că și ei realizează, că și cu partea lor se împlinește ceea ce se urmărește la Sfânta Liturghie, adică ajungerea la Sfânta Euharistie pentru împărtășire. Noi spunem că aceasta se realizează la epicleză, adică atunci când credinciosii cântă: “Pe Tine Te lăudăm…” Atunci preotul se roagă ca cinstitele Daruri ce sunt puse înainte să se prefacă în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Si anume, după ce preotul se roagă ca Dumnezeu să-L trimită pe Duhul Sfânt, după cum L-a trimis Apostolilor Săi, începe o rugăciune prin care cere de la Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Duhul Sfânt “peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte” și să prefacă pâinea în Trupul Mântuitorului, iar ceea ce este în potir, vinul amestecat cu apă, să prefacă în Sângele Mântuitorului. În momentul acesta, prin lucrarea Sfintei Treimi, se realizează ceea ce noi dorim să avem spre împărtășire, adică Trupul și Sângele Mântuitorului. Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe Duhul Sfânt prin care cinstitele Daruri ce sunt puse înainte se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului.
E bine să stim și să nu uităm niciodată că Trupul și Sângele Mântuitorului nu le primim separat de sufletul și de dumnezeirea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos este o persoană în două firi: este Dumnezeu adevărat după firea dumnezeiască și este om adevărat după firea omenească. Iar om adevărat înseamnă să ai trup și suflet. Când ne împărtășim cu Domnul nostru Iisus Hristos, ne împărtășim de fapt nu cu Trupul și Sângele separat, ci cu Trupul și Sângele, cu sufletul Lui, cu dumnezeirea Lui, cu El întreg. Sfânta noastră Biserică are cuvinte în care ni se prezintă împărtășirea credincioșilor ca ceva ce s-a realizat în mod tainic.
Înțelegerea Sfintelor Tainelor
Noi nu putem înțelege cu firea omenească cum anume pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru. La Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se zice: „Punem înaintea Ta acestea care închipuiesc Trupul și Sângele Mântuitorului“. Dar cerând noi ca acestea să se prefacă în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, noi nu mai avem lucruri închipuitoare, ci Îl avem chiar pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu Trupul Său, cu Sângele Său, cu Jertfa Sa, cu Învierea Sa, cu Înăltarea Sa la cer, cu mărirea Sa, cu sederea Sa de-a dreapta Tatălui, cu tot ceea ce este El, cu omenirea Sa și cu dumnezeirea Sa. Acestea sunt lucruri mai presus de înțelegerea omului. Într-o alcătuire de la slujba sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos se spune: „Taina nu suferă ispitire“. Degeaba vrei tu să o înțelegi, că nu o poți înțelege. În fața tainei trebuie să te pleci, să te închini, să stai cu mintea plecată, știind că e ceva mai presus de tine. Dacă vrei cumva să faci o analiză a tainei acesteia, indiferent că e spirituală sau fizică, oricât ai încerca, nu o poti cunoaște, pentru că e mai presus de fire, iar lucrurile mai presus de fire nu le poate înțelege mintea mărginită. De aceea îndeamnă Sfânta noastră Biserică: „Drepți primind dumnezeiștile, sfintele, preacuratele, cereștile, nemuritoarele, de viață făcătoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului“. Deci să mulțumim Domnului pentru că am primit cu vrednicie sau să mulțumim cu vrednicie faptul că am primit aceste Taine.
Cele șapte calități ale Sfintelor Taine
Întâi zicem că Sfintele Taine sunt dumnezeiești. Dacă sunt dumnezeiești, înseamnă că sunt mai presus de fire, că țin de Dumnezeu, nu de om. Sau că Dumnezeu S-a revărsat în ceea ce vedem noi. Ce vedem noi? Pâine și vin. Ce e acolo? Trupul și Sângele Domnului Hristos. Lucrul acesta s-a realizat prin Dumnezeu, dar și prin om: omul care aduce pâinea și vinul, omul care se roagă. Este partea omului, dar este și partea Domnului. Este ca la creșterea grâului: muncește și omul, binecuvintează și Domnul. Nu poate omul să realizeze grâul, ci acesta se realizează de la sine, prin puterea lui Dumnezeu, datorită și muncii omului. Așa este și la Sfânta Cuminecătură. Trupul și Sângele Domnului se realizează prin lucrarea omului ca rugător, prin lucrarea omului ca muncitor. Pentru a avea pe masă pâinea care să se prefacă în Euharistie, trebuie să muncești. Nu o iei de undeva, ci o realizezi împreună cu Dumnezeu. Acestea sunt “ale Tale dintru ale Tale”. Adică pâinea și vinul sunt dintru ale lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ni le dă, și I le aducem lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să ni le dea înapoi altfel decât I le-am dat noi lui Dumnezeu. Ni le dă prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unite cu sufletul Său, unite cu dumnezeirea Sa.
Deci Ele sunt dumnezeiești, iar dacă sunt dumnezeiești, sunt sfinte, adică sunt mai presus de ceruri. Ele sunt luate cumva din comun, din obișnuit, și puse separat pentru Dumnezeu, sunt atinse de Dumnezeu.
Bineînțeles că dacă sunt sfinte, sunt preacurate. Ele nu pot fi întinate, nu pot avea ceva din întinăciune, ci numai din curătie.
Astfel ele sunt și cerești, cum cerească este Liturghia, cum cerești sunt Sfintele Slujbe, cum ceresc este locașul în care se realizează toate acestea, biserica fiind cerul de pe pământ.
Sfintele Taine, „Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos” sunt nemuritoare, adică ele nu se nimicesc, ci rămân continuu. Noi nu ne putem închipui, de pildă, că împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, ele se sfârșesc. Nici în înțelesul că ne-am împărtășit cu El și de la o vreme nu mai este, și nici în înțelesul că intrând în noi, acestea cumva dispar. Nu, ci dumnezeiștile Taine rămân. Cum e Mântuitorul de vesnic, așa rămân și ele de veșnice, în noi sau în afară de noi. Dacă suntem nevrednici, atunci nu rămân în noi, dar ele nu se pot nimici, nu se pot strica, ci rămân în continuare în veșnicie. Deci fiecare Sfântă Liturghie are rezonanță în veșnicie. Fiecare Sfântă Liturghie este o slujbă care nu se sfârșește când se sfârșește, ci efectele ei rămân în veșnicie, în credincios sau în afară de credincios.
Sfintele Taine sunt și de viață făcătoare, adică Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Euharistie au darul de a aduce viața, de a înmulți viața, de a da putere, asa cum hrana pe care o mâncăm pentru existența noastră fizică are lucrarea ei și fără ea nu se poate. Tot așa și Sfânta Împărtășanie are darul de a aduce în sufletul nostru puteri dătătoare de viață din viața Mântuitorului. Știți că Domnul Hristos a spus că cel ce mănâncă Trupul Lui și bea Sângele Lui are viață întru El. Iudeii se certau pentru cuvintele acestea, pentru că nu le înțelegeau și ziceau: “Cum poate El să ne dea Trupul Său să-l mâncăm?” Sunt niște taine, niște lucruri pe care Domnul nostru Iisus Hristos nici nu ni le-a explicat, pentru că nu se pot explica. Se pot crede, se pot primi, dar nu se pot explica. Domnul numai a afirmat încă o dată și încă o dată, că oamenii trebuie să se împărtășească pentru a avea viață din viața Lui, din pâinea pe care o dă El, din vinul pe care îl dă El, din hrana și băutura pe care le dă El și pe care nu le poate da nimeni altul. Noi nu o să putem înțelege niciodată puterea iubitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos când le-a dat ucenicilor Săi posibilitatea să se unească cu El Însuși, nu numai prin cuvântul Lui, nu numai prin gândul la El, ci prin intrarea Mântuitorului nostru în noi înșine. Sfintele Taine mai sunt și înfricoșătoare. Cuvântul acesta nu vrea să spună că aceste Taine ne dau o frică, ne copleșesc, înfricoșându-ne, ci că sunt uimitoare, adică de necuprins, de nepătruns. Ne uimim în fața lor, în fața Mântuitorului. De altfel, între cele șapte Sfinte Taine, Taina Euharistiei este cea mai taină. La fiecare vedem ceva: apa, mirul, dar la Taina Euharistiei nu vedem ce vedem, vedem ce nu vedem. Adică nu vedem pâine și vin, ci vedem Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Despre nevrednicie
Dacă Sfintele Taine sunt așa de uimitoare, de înfricoșătoare, de înalte, de departe de noi, așa de neatins și de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos? Noi, aceștia nevrednicii, care ne socotim nevrednici și care oricum suntem nevrednici; oricum suntem mai prejos de Sfintele Taine. Răspunsul ni-l dă Domnul Hristos, Care ne-a dat Sfintele Taine. El n-a dat Dumnezeiștile Taine pentru îngeri, ci pentru oameni. Gândiți-vă, de pildă, că doi dintre cei care s-au împărtășit la Cina cea de Taină cu Trupul și Sângele Mântuitorului au făcut lucruri care nu țin de o viață superioară: Iuda cel împărtășit L-a vândut și Petru cel împărtășit a zis că nu-L cunoaște. Domnul Hristos, când le-a dat Tainele acestea, n-a știut ce urmează? A stiut.
Nouă, nevrednicilor, ne-a dat Trupul și Sângele Său, nu vrednicilor!
E adevărat că noi trebuie să căutăm, să ne silim pentru o vrednicie la care niciodată nu putem ajunge. Dacă așteptăm vrednicia, nu ne mai împărtășim niciodată, pentru că niciodată nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici. Cum zic copiii în rugăciunea către îngerul păzitor: “Eu sunt mic, tu fă-mă mare; eu sunt slab, tu fă-mă tare”, așa putem spune și noi în fața Domnului Hristos: Doamne, știu că sunt nevrednic, știu că dacă ar fi după vrednicia mea nu ar trebui să mă împărtășesc niciodată în viață, nici înaintea morții. Dar: “Eu sunt mic, tu fă-mă mare…”. Adică: Doamne, Tu ai putere să mă faci vrednic, fă-mă vrednic. Și să știți că Domnul Hristos ne face vrednici. Dacă noi avem mărturia Scripturii că Dumnezeu este iubire, apoi iubirea se împărtășește, se revarsă, dă din sine, ridică, îl face mare pe cel mic, așa cum și noi, când avem iubire, facem lucrul acesta. Gândiți-vă, de exemplu, când avem în față un copil. Ori ne aplecăm la el, ne facem mici ca el, ori îl ridicăm în brate. Astfel și Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine pentru că ne iubește și vrea să ne fericească. Nu vrea să ne osândească. Dar ele ne pot fi și spre osândă atunci când vrem să rămânem nevrednici, când le primim ca să ne fălim, când vrem să facem niște lucruri care nu țin de ele. Dar când îți recunoști nevrednicia și când spui: “dintre păcătoși cel dintâi sunt eu” și te duci totuși să te împărtășești, te împărtășești ca să nu mai fii cel dintâi dintre păcătoși sau să nu mai fii păcătos. Sfânta Împărtășanie să aibă putere atât de mare, încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastră. Atunci când fiul risipitor s-a întors acasă și tatăl lui i-a făcut ospăț și l-a primit, dacă el zicea că este nevrednic, toată veselia aceea n-ar mai fi avut nici un rost. Or, el s-a încadrat dintr-o dată în veselia pe care a făcut-o tatăl său. Așa este și cu împărtășirea. Așa nevrednici cum suntem, ne mărturisim păcatele, primim iertarea păcatelor și ne apropiem de Domnul Hristos așa cum suntem. Nici nu ne mai gândim că suntem vrednici sau că suntem nevrednici, ci ne apropiem pentru că nu vrem să refuzăm ceea ce ne dă Domnul Hristos.
El ne dă Trupul și Sângele Său ca să ne mântuim, să ne ajute, nu ca o recompensă. Sfintele Taine nu sunt o răsplată pentru binele făcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Se revarsă către noi, iar noi Îl primim și nu Îl refuzăm. Îi mulțumim Lui pentru toate acestea. Apoi avem conștiința că toate acestea intră în mădularele noastre, în rărunchi și în inimă. În rugăciunea a treia de mulțumire după împărtășire spunem cuvintele acestea: “Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi și în inimă”, adică în toată existența mea. Intră, Doamne, răspândește-te, să curgi și tu cum curge sângele nostru. Cum se alcătuiește hrana noastră pământească pentru existenta noastră, așa să se alcătuiască și Trupul Tău.
Dacă citim aceste rugăciuni ca niște lucruri exterioare, de pravilă, sigur că n-o să înțelegem niciodată bucuria împărtășirii. Dar dacă ne gândim la ele, le purtăm în minte, atunci ele devin niște lucruri prin care trăim, prin care ne depășim pe noi înșine.
Vin credincioșii și întreabă dacă nu se împărtășesc cu osândă. Ei, asta o știe conștiința fiecăruia! Dacă ești curat la suflet și sincer în ceea ce faci, în ceea ce dorești, poți să fii sigur că Dumnezeu te primește și intră în alcătuirea mădularelor tale și îți schimbă viața. Dacă o face cineva numai așa, ca să fie văzut că s-a mai împărtășit o dată, nu-i poate folosi și într-un fel e spre osândă. Însă Dumnezeu știe când e spre osândă, când e spre bine. Noi simțim însă prezența Mântuitorului în noi. Și apoi avem ajutorul Maicii Domnului, căreia îi mulțumim, căci prin ea Dumnezeu a avut trup și sânge și am primit posibilitatea de a ne împărtăși cu Dumnezeieștile Taine.
Împărtăsirea deasă sau rară
Eu sunt pentru împărtășire deasă, nu pentru împărtășire o dată pe an. Eu nici nu cred în credința aceluia care se împărtășește o dată pe an. De ce! Dacă ai posibilitatea să te împărtășești des, să te împărtășești des și nu rar! Zice cineva: pentru păcatele mele. Să nu vă închipuiți că cei care se împărtășesc rar se împărtășesc mai bine decât cei care se împărtășesc des, deoarece nu stau tot timpul să se pregătească. Tot înainte de împărtășire se pregătesc și ei, și atunci ce rost are să lași să treacă pe lângă tine. Adică Domnul Hristos vrea să-ți dea și tu nu vrei. Sfânta noastă Biserică de aceea face Liturghie, ca să se împărtășească credincioșii. Nu ca să se împărtășească numai preoții, iar credincioșii să se împărtășească în Postul Paștelui, de pildă.
Dar eu nici nu trag de oameni să se împărtășească des, pentru că nu-i pot convinge să se spovedească des. Dacă oamenii sunt nepăsători față de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu pot să-i înghesui la acestea, până când ajung ei să dorească. Dar cine ajunge să dorească, acela să nu aibă ezitări că, vai de mine, n-au trecut șase săptămâni. E mai pregătit după șase săptămâni? Nu-i mai pregătit decât dacă s-ar împărtăși a doua sau a treia zi sau peste o săptămână. Mai demult, oamenii se împărtășeau mai des, mai ales în primele veacuri. Și Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe oameni să se împărtășească mai des, căci deja de pe vremea lui s-a slăbit dorința și gândul de împărtășire mai deasă. Pe un om nepăsător nu îl poți îndemna să se împărtășească. Pe el îl îndemni să se spovedească, iar după aceea și să se împărtășească.
Oamenii care au îngăduință de la duhovnic s-ar putea împărtăși la fiecare Sfântă Liturghie. De ce acum, în vremea Sfântului Post, sunt Liturghii ale Darurilor mai înainte sfințite? Pentru că credincioșii doreau să se împărtășească mai des decât sâmbăta și duminica. E adevărat că aceasta depinde foarte mult și de duhovnic, dar să știți că și duhovnicii sunt cu gânduri felurite. Sunt unii care nu te lasă să te împărtășești. Eu nu știu cum vin ei la împărtășire, dacă pe credincioși nu îi lasă.
Să ne silim cu toții să înțelegem lucrurile acestea la măsurile la care le putem înțelege. Să ne depășim și în înțelegerea valorii acestor Daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care vine în noi, se alcătuiește în inimile noastre, devenindu-ne mai intim decât ne suntem noi înșine.
Sursa web: http://ortodoxie.3x.ro/parinti_contemp/p_teofil_paraian/Euharistia.html
IT 
RO