32a domenica dopo Pentecoste | Il pentimento: l'incontro mistico tra Dio e l'uomo

32a domenica dopo Pentecoste | Il pentimento: l'incontro mistico tra Dio e l'uomo

di Zaccheo

Vangelo di Luca 19, 1-10

L'antica tradizione bizantina chiude sempre la serie dei Vangeli dopo la Pentecoste con questo meraviglioso incontro tra Dio e l'uomo, crocevia tra il cammino della sofferenza e il pentimento di colui per il quale Cristo gusterà la morte - l'uomo. Un vangelo che chiude la serie dei miracoli esteriori e visibili compiuti da Gesù, per passare questa volta al suo lavoro interiore e mistico, il cambiamento del cuore umano, sempre alla ricerca dell'eternità.

Prima di entrare a Gerico, quella città sotto al del Giordano, 400 metri al di sotto del livello del mare, nella profondità del peccato – simbolo del mondo decaduto - Cristo guarisce il cieco Bartimeo (Mc 10,46), che, dopo averlo glorificato, lo segue nella sua passione. Tra poco Cristo si metterà in viaggio verso Gerusalemme, quella città chiamata ad essere una città di pace, ma che è diventata una città di lutto e di misericordia, dove il Signore porterà la sua Croce verso il Calvario, il Calvario della crocifissione (morte) e della risurrezione (vita).moartea), dar și al Învierii (viața).

În Ierihon, are loc tainica întâlnire între om și ziditor – relatată doar de Luca evanghelistul – aceasta va fi calea spre întoarcerea multor suflete spre pocăință, judecata milostivă ce o face Dumnezeu cu noi, cei căzuți, când mergem, de bunăvoie, încă din zorii vieții, spre o mărturisire sinceră a păcatelor. O vindecare trupească (a lui Bartimeu) și alta sufletească (a lui Zaheu) încununează lucrarea Domnului în mijlocul poporului său iubit, înainte de taina pătimirii aducătoare de viață.

Chi è Gesù?

Evanghelia nu zice că Zaheu vameșul „căuta să-l vadă pe Iisus”, ma “căuta să vadă cine este Iisus” (Lc. 19, 3) – de unde și taina persoanei, taina lui Dumnezeu, Care se face cunoscut omului.

Zaheu nu voia să știe ce reprezintă Hristos prin Sine şi nici ce spune lumea despre El (cu siguranță auzise multe), ci era însetat de a cunoaște adâncul tainei – cine Este, cu adevărat, acest învățător de lege? – Hristos, Domnul. Setea dorinței de a-L întâlni, de a-L vedea, de a-L cunoaște, de a-L descoperi, se arată a fi setea omului de a se împăca cu Dumnezeu.

Adamo, di cui tutti portiamo il sigillo nel corpo, perde il privilegio di vedere Dio con la caduta. Dopo qualche altra generazione, l'uomo perde il privilegio di ascoltare Dio - che si rivela, misticamente, solo nei cuori puri. Il Signore parla per bocca dei profeti e dei santi, ma da Malachia, il profeta che annuncia il Precursore, è calato un silenzio di oltre quattrocento anni: la voce del Signore non si sente più.

De atunci, și până astăzi, dorința lui Zaheu este singura dorință, de la izgonirea lui Adam din Rai, care îl stăpânește pe omul aflat mereu în căutarea veșniciei și a cunoașterii: să-L vadă (iarăși) și să-L audă (din nou) pe Dumnezeu – e singura și adevărata întâlnire între persoane, întâlnirea vieții, întâlnirea care ne (re)zidește din interior și ne (re)îndreaptă pe o altă cale, cea a mântuirii.

„Coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Lc. 19, 5)

Sfântul Efrem Sirul ne spune un lucru care ne arată sensul adânc în lucrarea mântuirii lui Zaheu – „primul pom al lui Adam va fi uitat datorită acestui ultim pom, al mai-marelui vameșilor, și greșeala lui Adam va fi uitată pentru dreptul Zaheu”.

Coborârea din păcat spre virtute, este un urcuș de la cele lumești la cele duhovnicești și tocmai aici Domnul răstoarnă toate valorile noastre superficiale și ne arată o cu totul altă perspectivă: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Lc. 19, 10).

Omul păcătos, în chipul vameșului de astăzi, este deprins cu disprețul celor din jur – Hristos, însă, îi arată prețuire! Cel căzut, este deprins să fie urât – Hristos, însă, îi arată dragoste! Cel neputincios, este deprins să fie exclus saranno judecat de cei drepți – Hristos, însă, îi arată părtășie! Cel rușinat de faptele sale, este deprins să fie certat – Hristos, însă, îi arată bucurie, și mai mult decât atât – îl laudă!

Dragostea, părtășia și bucuria, îl unesc pe om cu Dumnezeu – îl arată pe cel căzut, din nou înfiat de Tatăl, mereu iubitor și iertător. Brațele părintești se arată a fi mereu neobosite în răscumpărarea dragostei celei căzute, dar răscumpărate.

L'incontro tra Dio e l'uomo

Ca să-L vadă pe Hristos, Zaheu (omul) trebuie să se urce într-un pom (sicomor) – ca să-L poți vedea pe Dumnezeu, e nevoie de acel efort (minim) de a te ridica din păcatele tale, măcar atât cât ai putea zări dintr-un pom.

„Zahee, coboară-te degrabă” (Lc. 19, 5) – îi zice Domnul, adică pune-te la nivelul Celui care te chemă la pocăință – fii smerit, lasă înălțarea exterioară pentru a te schimba pe dinăuntru. Zaheu se coboară din sicomor asemenea unui fruct cules la maturitate – e copt, e pregătit pentru a face pasul decisiv – pocăința, și Domnul a știut să culeagă cu măiestrie acest rod binecuvântat. Acest sicomor nu a fost uscat, asemenea smochinului (Mt. 21, 19), care s-a uscat la întâlnirea cu Hristos (Legea cea veche, care era stearpă, era sortită să moară), ci a dat rod împătrit.

Cristo, maestro di Israele, invita (se stesso) a essere accolto nella casa di un pubblicano. Gli esattori delle tasse erano odiati per l'ingiustizia che commettevano nei confronti del popolo sofferente, perché riscuotevano le tasse (spesso con zelo eccessivo) in una moneta che portava il sigillo di Cesare - immagine dell'idolatria, incomprensibile per il pio ebreo.

La chemarea Domnului, Zaheu nu pregetă, ci, coborând, primește cu bucurie pe Cel Care îi va schimba viața în casa inimii sale. Este întâlnirea vieții fiecăruia dintre noi: nici Zaheu nu va trece pe lângă ea. Întâlnirea cu Dumnezeu schimbă inima omului, harul devine lucrător, cuvintele sunt de prisos. Zaheu promite repararea greșelilor și ispășirea păcatelor sale prin dăruirea a jumătate din averea sa săracilor și prin restituirea împătrită a tot ceea ce dobândise pe nedrept. Astfel, el se așază dincolo de cerințele Legii celei vechi (Ieș. 22, 3-12), care prevedea compensarea cel mult dublă pentru averile luate pe nedrept.

Cina lui Zaheu – cina pocăinței

Zaheu îl primește la masă pe Domnul în casa sa, așa precum și Avraam a primit la masă pe cei trei îngeri, chipul ascuns al Sfintei Treimi, la stejarul Mamvri (Fc. 18, 1 – 8), de unde și calificativul dat de Hristos lui Zaheu – „și acesta este fiu a lui Avraam” (Lc. 19, 8).

Colui che è toccato dalla grazia (quella grazia che è sempre all'opera in noi in ogni Divina Liturgia), si propone di restituire, in modo pentito, tutto ciò che ha acquisito con l'ingiustizia. Non avrebbe potuto riscattare il torto restituendo, una volta per tutte, il danno fatto?

Părinții Bisericii au văzut mai adânc această împătrită îndatorire, și anume faptul că, orice păcat ne face de patru ori vinovați: înainte de toate în fața lui Dumnezeu (I), apoi în fața aproapelui, a celui pe care l-am nedreptățit (II), urmând propria conștiință, care rămâne întinată (III) și în cele din urmă lumea din jurul nostru, care rămâne pătată de propriul nostru păcat (IV). De aici și nevoia lui Zaheu de a îndrepta datoria față de Domnul, față de aproapele, față de propria conștiință și față de lumea care ne-a fost dată spre a fi sfințită și binecuvântată, nu întinată și pătată.

Astăzi, orice păcat săvârșit de om, ne descoperă Părinții filocalici (și mai cu seamă Cuviosul Ioan Casian), se arată a fi lucrător tot printr-o împătrită cădere, care cere mereu cuvenita ridicare: mai întâi e vorba de venirea gândului ispititor, apoi primirea acelui gând, urmează hotărârea de a face păcatul și, în sfârșit, căderea propriu-zisă.

Zaccheo (il quadruplo caduto con una redenzione riconciliata) sta oggi imbandendo una tavola di pentimento che la venuta di Cristo, non solo nella casa del pubblicano, ma anche nelle case delle nostre anime in questo mondo, trasformerà in una tavola di gioia.

Pocăința transformă tristețea în har, ea este cea care îl rezidește (restaurează tainic) pe om, cu adevărat, și îl întoarce la chipul cel dintâi –  al Mântuitorului Hristos – icoana veșniciei. Împărăția lui Dumnezeu, astăzi regăsită în casa lui Zaheu (casa fiecărui suflet) se arată a fi Împărăția înfierii prin pocăință – lumina cea pierdută este văzută din nou în ochii adumbriți de har ai vameșului schimbat.

Signore, siediti a tavola con noi!

L'uomo è sempre chiamato a sedersi a tavola con Dio in un mistico lavoro di comunione. Il Signore sapientemente riconcilia e trova la strada per l'anima dell'uomo sedendosi a tavola, - non altrove, non in disparte, non agli incroci delle strade, non nei momenti di difficoltà - ma nella gioia della pienezza, lì a quella tavola mistica, perdonando ogni uomo caduto.

L'amore rivelato è sempre il vincolo nascosto che il Signore cerca instancabilmente nella redenzione di colui al quale ha dato un volto a sua immagine e somiglianza, ma è anche l'unico che disseta veramente la sete estenuante che sta prosciugando le forze dell'eterno pellegrino su questa terra.

Domnul vine în lume și ne întinde, din dragoste, o cină a plinătății, un ospăț al întâlnirii tainice – Liturghia sufletelor noastre, unde ne împărtășim din Cuvântul întrupat. Fiece liturghie începe printr-o tainică pocăință (precum cea a lui Zaheu), care ne duce spre bucurie – „gustați și vedeți că bun este Domnul” (Ps. 33, 8). Iertarea dăruită de Dumnezeu ridică povara atât de greu de dus de pe sufletele ostenite și îndurerate de păcat.

La cena a cui siamo chiamati è mistica ed eterna, non è più il pasto preparato da Dio nel deserto per sfamare il popolo d'Israele, stanco dell’oppressione, ma è un pasto di gioia (infinita). Alla fine del viaggio viene rivelata la ricompensa - e quanto l'abbiamo aspettata, quanto l'ha aspettata (anche) Zaccheo?

Dragostea se arată a fi mereu biruitoare, această dragoste care vine în casa sufletului nostru răvășit și ostenit (veșnicul Zaheu), se întrupează în pâine și vin – și acestea devin ospățul împărătesc – ospăț al credinței, ospăț al vieții, al nădejdii, al nunții celei tainice, care va dăinui în veșnicie.

Seguire Cristo - la via della santità

Din Constituțiile Apostolice aflăm că, după Înălțarea la cer a Mântuitorului Hristos, Zaheu, de data aceasta chemat la apostolat, l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în călătoriile sale misionare. Tradiția bisericii ne spune că Zaheu a fost, ulterior, așezat episcop în Cezarea Palestinei, de către același Sfânt Apostol, trecând la Domnul, în pace, ca primul care a păstorit turma binecuvântată a pământului Cezareei din Palestina.

Cel ce a înțeles taina pocăinței, – astăzi Sfântul Ierarh Zaheu, primește pecetea apostolatului și îl urmează pe Hristos. Urmarea aceasta se va arăta a fi una către Cruce și pătimire, dar și către sfințire.

Domnul, prin Zaheu, cel ajuns din vameș, episcop cu viață sfântă, ne cheamă pe fiecare dintre noi la calea, astăzi bătătorită de sfinți, a pocăinței – „n-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Lc. 5, 31 – 32).

Evanghelia cu care am călătorit astăzi ne mai descoperă încă un paradox: cei bolnavi (trupește și sufletește), cum a fost vameșul Zaheu, ajuns sfânt, sunt (mereu) vindecați de Hristos, care se (auto) invită în casa unui păcătos – pentru a-l converti (întoarce spre adevăr), cei „sănătoși” însă (fariseii și cărturarii și oare nu-i avem și astăzi?) complotează (deja) să-L omoare pe doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

Saliamo sulla Croce, non sull'albero

Il pentimento di Zaccheo, mostrato a tutti oggi, deve essere e rimanere, fino alla fine, il nostro pentimento. La casa di Zaccheo, rivelata oggi, deve essere e rimanere per sempre la casa del nostro cuore. Il mistero della gioia di Zaccheo, che oggi scaturisce da un cuore nuovo, deve essere e rimanere per sempre la nostra gioia. Il debito espiatorio pagato oggi da Zaccheo deve essere anche il nostro debito, che riscatta il peccato della caduta attraverso il pentimento sincero.

Liturghia lui Zaheu, care stă astăzi la masă și gustă din binecuvântarea lui Hristos, trebuie să fie și să rămână, până la sfârșit, și liturghia noastră. Astăzi suntem chemați să devenim cu toții mădulare vii ale Bisericii, altoindu-ne pe trupul tainic a lui Hristos, prin botezul pocăinței, pentru ca, o dată gustând din Sângele Lui – seva cea vie, Care țâșnește din coasta Sa, în fiecare potir euharistic, să vină și să sălășluiască înăuntrul nostru, pentru veșnicie.

Oggi siamo tutti chiamati a gustare la vita di Cristo, che ci è stata donata, e a diventare “una generazione santa, un sacerdozio regale, il suo popolo eletto” (1 Pietro 2,9).neam sfânt, preoție împărătească, popor ales al Lui” (1 Petru 2, 9).

Astăzi, mai mult ca oricând, nu e nevoie să ne (mai) urcăm pe sicomor ca să-L vedem și să-L cunoaștem pe Hristos, e nevoie însă, mai mult ca oricând, să ne urcăm pe Cruce, de acolo se văd (deja) zorii mântuirii noastre.

–

Abbiamo il coraggio di abbracciare la Croce!

La salvezza è lì! È lì che sorge la Risurrezione!

† Atanasie di Bogdania