Domenica 16 dopo Pentecoste | Il mistero dei doni celesti

Domenica 16 dopo Pentecoste | Il mistero dei doni celesti

Domenica 16 dopo Pentecoste | Il mistero dei doni celesti

Vangelo secondo Matteo 25, 14-30

Proprio prima dell'Entrata a Gerusalemme, dopo la profezia sulla fine dei tempi (con cui ogni generazione si confronta) e la misteriosa parabola delle dieci vergini, l'Apostolo ed Evangelista San Matteo ci presenta la meravigliosa parabola dei talenti, che sarà seguita, in questo 25° capitolo, dalla narrazione del giudizio universale e dei criteri secondo cui avverrà - incontreremo questo vangelo proprio prima di intraprendere la Santa e Grande Quaresima.

Luca, il diletto medico ed evangelista, ci presenta una parabola simile, raccontata dallo stesso Cristo, nel medesimo contesto, mentre si dirigeva verso Gerusalemme, dopo aver lasciato Gerico e aver convertito il pubblicano Zaccheo, ma questa volta si tratta della parabola delle mine.

Due occhi che hanno visto e quattro orecchie che hanno udito la stessa parabola (o forse Cristo l'ha raccontata due volte?), ci mettono oggi di fronte al Dumnezeu Tatăl, che „partendo, chiamò i suoi servi e consegnò loro i suoi beni” distribuendo la grazia divina tra gli uomini (oloro che sono sempre invitati al banchetto del Figlio del Re) che saranno quindi dotati di molte grazie - i talenti..

Il Signore si ritira, mantiene il suo misterioso riserbo (che ci stupisce ancora oggi), non invadendo la libertà dell'uomo, non costringendolo con nulla, ma neanche lasciandosi costringere da nulla. Il Padre divide la sua ricchezza, una nuova (ri)creazione del mondo, simile a quella del Paradiso (perduto), quando Adamo ed Eva ricevono, in dono, tutto il mondo visibile per governarlo ma anche per moltiplicare il dono ricevuto (Genesi 1, 28)..

În relatarea de la Matei, bogăția Stăpânului sunt i talenti. (daruri, virtuți sau talente am putea citi) pe care îi va da, dar îi și dă mereu, fiecăruia dintre noi, la naștere. Talanții (un talant însemnând 60 de mine, adică 6 000 de drahme, sau dinari, în echivalentul roman) sunt simbolul însuși al bogăției cerești: de data această însă, reprezentând harul, acest dar gratuit și desăvârșit al lui Dumnezeu prin care (re)naște, (re)face, (re)zidește toată făptura.

Circostanza misteriosa, Dio non aspetta di dare la ricompensa dopo aver visto lo sforzo della nostra vita, ma fin dall'inizio ci incorona di doni, a ciascuno di noi dona ogni ricchezza, ci lascia l’eredità terrestre, affinché, in seguito, in Paradiso, possiamo gustare l'eternità.

„A uno diede cinque talenti, a un altro due, a un altro uno, secondo le capacità di ciascuno; poi partì” (Mt. 25, 15)

Sfântul Grigorie cel Mare ne tâlcuiește, în omiliile sale la Evanghelia de la Matei, că „Omul care a plecat departe și-a încredințat bunurile slugilor Sale, adică a dăruit darurile sale duhovnicești celor care au crezut în El. Unuia i-a încredințat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul. Există cinci simțuri ale trupului: vedere, auz, miros, pipăit și gust. Cei cinci talanți reprezintă darul celor cinci simțuri, adică perceperea celor exterioare; cei doi talanți simbolizează teoria și practica, iar talantul singur simbolizează doar teoria”.

„Un uomo di nobile stirpe partì per un paese lontano per ricevere il regno e poi tornare”” (Lc. 19, 12)

Luca, cel care a scris pentru neamuri, are o viziune întru totul eshatologică privind această pildă, dar în același timp, atât de realistă, privind contextul în care a fost spusă. Ucenicii așteptau noua Împărăție chiar atunci, pe moment – „ei credeau că împărăția lui Dumnezeu se va arăta îndată” (Lc. 19, 11) – Hristos atunci Se descoperă pe Sine printr-o pildă, El fiind, de fapt, Omul de neam mare, care se va urca la Tatăl, pentru a îndumnezei firea omenească și pentru a o reașeza în sânul Sfintei Treimi, aici începe cu adevărat Împărăția mult așteptată.

Petrecerea Sa pe pământ nu a avut alt rost decât ispășirea (ridicarea) păcatelor celor nepocăite de către om, de la Adam și până la ultimul suflet (care suferă în taină), dăruind omenirii pe Duhul Sfânt – plinătatea și desăvârșirea, Cel care ne înfiază, prin har, ca să nu mai fim orfani.

De aceea și Sfântul Grigorie cel Mare ne tâlcuiește zicând: „Cine este acest om care pleacă departe, dacă nu Răscumpărătorul nostru Care s-a ridicat la cer cu trupul pe care și L-a luat? Pământul este locul cuvenit trupului, dar pleacă cu el departe atunci când îl duce pe acesta în ceruri”.

Cele zece mine, din relatarea de la Luca (adică 100 de drahme sau dinari) pe care le lasă oamenilor (interesant lucru că toți primesc aceeași sumă, fără o diferențiere, Domnul nu pune limită la har), reprezintă plinătatea saranno desăvârșirea – chipul tainic a lui Dumnezeu, cu a Cărui pecete suntem binecuvântați la nașterea din nou, prin apă și prin duh – Botezul.

Luca mai adaugă un detaliu esențial, care lipsește din relatarea de la Matei, și anume, acest îndemn ferm – „neguţătoriţi cu ele până ce voi veni!” (Lc. 19, 13) – omul e chemat în vremea vieții sale pământești să aducă roade, să sporească harul, să-l înmulțească, să ajungă „la unitatea credinței şi a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13).

Mai este și un alt înțeles, adâncit în har, în această relatare de la Luca, și anume, faptul că poporul lui Israel, cel căruia i-a fost spusă pilda, cel care a fost chemat să-l zămislească după trup pe Mesia (plecat să-şi ia domnie şi să se întoarcă – Lc. 19, 12), L-a refuzat pe Împăratul împăraților – „cetățenii lui îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: nu voim ca acesta să domnească peste noi” (Lc. 19, 14) – de unde și puternicul caracter eshatologic, dar și durerea nemăsurată purtată de Hristos Domnul, Care gustă din moartea omului, care-L refuză. E și o legătură de netăgăduit aici cu pilda celor chemați la cină. Omul a știut mereu să adâncească rana (încă sângerândă) a despărțirii de Dumnezeu, prin refuzul (mereu actual) pe care îl pune în față.

„Dopo molto tempo il padrone di quei servi tornò e volle regolare i conti con loro” (Mt. 25, 19)

Ne spune evanghelia că fiecare dintre cei chemați au primit daruri „după puterea lui” – Domnul e mereu drept și iubitor de oameni, știind inima și cugetul fiecăruia, împărțind harul Său cu înțelepciune, după puterea cu care îl vom face roditor în pământul arid al inimii noastre.

Sfântul Grigorie cel Mare ne încredințează că „Domnul, Care a împărțit talanții, acum Se întoarce și cere o socoteală, pentru că El, Cel care împodobește pe om cu daruri duhovnicești, va întreba la judecată ce câștig a fost dobândit cu acestea și va lua seama la ceea ce fiecare a agonisit și va cântări câștigul pe care-l vom aduce înapoi din darurile Sale”.

Cele trei tipologii de oameni care și-au primit talanții, sunt trei tipare sufletești, care cuprind, într-un chip tainic, întreaga omenire. Primul primește cinci talanţi și câștigă cu ei alți cinci – aceștia sunt chipul israeliților cu inimă curată, care L-au primit și au crezut în Domnul Iisus Hristos. Cei cinci talanți primiți în dar reprezintă Legea (Pentateuhul Vechiului Testament), iar cei 5 câștigați, se arată a fi plinirea Noului Legământ al dragostei, descoperit prin har.

Toți cei care au adus roade vrednice se arată a fi plinitori ale celor zece (5+5 talanți) porunci Dumnezeiești revelate de Moise (Decalogul).

Al doilea primește doi talanți și câștigă cu ei alți doi – aceștia sunt păgânii care au primit Vestea cea Bună crezând în Hristos. Cei doi talanți primiți în dar reprezintă Evanghelia saranno Sfintele Taine, iar cei câștigați, se arată a fi credința în cele două firi ale lui Iisus Hristos și plinirea faptelor bune, care se ascund în poruncile Legii celei noi – Legea Iubirii (nemuritoare).

Al treilea primește (doar) un talant, pe care îl și îngroapă în pământ (adâncul sufletului) – aceștia sunt toți cei care L-au refuzat (și Îl refuză și astăzi luptându-se cu ură) pe Hristos, trecând pe alături de taina mântuirii.

Glasul Domnului răsună și pentru noi astăzi, toți cei care am ascuns de la aproapele nostru talantul mântuirii – „vai vouă, cărturarilor şi fariseilor fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați” (Mt. 23, 13). A refuza talantul încredințat, înseamnă a-L refuza pe Hristos Însuși, a refuza împreună-lucrarea (sinergia) cu Domnul, a refuza taina iubirii, care este mereu sacrificată, și aici, iarăși ne întâlnim, cu mesajul ascuns în pilda celor poftiți la cină.

E și un dureros reproș, mereu actual, adus lui Dumnezeu – omul are de cine să fie iubit, în definitiv, are talantul său sărăcăcios și lipsit de har, neavând nevoie de chipul dragostei răstignite, dureroase, dar adevărate, cea care merge spre răstignire, lăsând în spate, în dar, moștenirea harului (adevăratul talant) – unica care ridică sufletele spre desăvârșire și mântuire.

 

„Colui invece che aveva ricevuto un solo talento, andò a fare una buca nel terreno e vi nascose il denaro del suo padrone” (Mt. 25, 18)

Sărmanul suflet care a primit un singur talant, pe care l-a îngropat adânc în pământ, ascunzând averea Stăpânului, se aseamănă cu cei care nu și-au folosit propriile virtuți în slujba Domnului („căci din ale Sale a dat și doar din ce a dat va cere și cere, nu din ale noastre”, ne încredințează Sfântul Ambrozie al Mediolanului). Renunțând a căuta folosul duhovnicesc și fără a ridica vreodată inima de la gândurile trecătoare, aceste suflete au căutat doar la lucruri care aparțin trupului și nu duhului.

 

„Signore, ti ho conosciuto come un uomo severo, che miete dove non ha seminato e raccoglie dove non ha sparso” (Mt. 25, 24)

Ne întâlnim cu veșnicul păcat nevindecat a lui Adam în Rai – neasumarea, – Dumnezeu Se arată a fi mereu vinovat de căderea omului, care se îndreptățește și se dezvinovățește până la nesfârșit. Cel ce reușește să asume căderea, într-un sfârșit, se va putea ridica biruitor, prin iertare.

Sufletul care a primit doar un singur talant, pe care l-a și îngropat, ne spun Părinții, se aseamănă cu cei care au primit harul botezului, dar nu au făcut și faptele credinței, de aceea și darul de mare preț (îngropat în adâncul inimii) va fi dat celor fără de botez, dar care s-au arătat vrednici de laudă prin faptele milosteniei și a dragostei creștinești.

Sufletele duse în robie, lipsite de har și de mila dumnezeiască, își pierd toată agoniseala duhovnicească. Aici este ascunsă paradigma evangheliei: „căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua” (Mt. 25, 29).

 

„Avresti dovuto affidare il mio denaro ai banchieri e così, ritornando, avrei ritirato il mio con l'interesse” (Mt. 25, 27)

Sfântul Grigorie cel Mare ne încredințează că „a da argintul zarafilor înseamnă a preda învățătura propovăduirii celor care pot să o dea mai departe. Dacă vezi primejdia în care mă aflu eu pentru că țin talantul Domnului, la fel de atent vezi-o și pe a ta! Ceea ce ai va fi cerut cu dobândă de la tine. Toată chestiunea cu dobânda este că vine înapoi mai mult decât s-a dat”.

Giusta ingiustizia

Domnul ne-a înzestrat pe fiecare cu daruri minunate, câteodată copleșitor de înălțătoare – și cine poate să spună că le-a meritat? În toate cele plinite spre mântuirea noastră, Hristos ne arată mereu (pentru a ne dărui acești talanți) și o nedreaptă dreptate: Ia chip de om, ca omul să ia chip dumnezeiesc; gustă din durere, ca omul să guste din har; gustă din moarte, ca omul să guste din Viață; ridică prețul păcatului, ca omul să primească izbânda iertării; Ia crucea neputințelor noastre, ca noi să luăm binecuvântarea Învierii Sale; șterge fărădelegile noastre, ca noi să ne împărtășim din Tainele Lui; ne iartă de toate păcatele noastre, ca să fim din nou împăcați cu Cerul; ne trimite pe Duhul Sfânt, ca să nu mai fim orfani; ne reașază în sânul Sfintei Treimi, ca să fim, din nou, fii ai Tatălui Ceresc. Ne cheamă să gustăm din Cer – și cât de dulce e această chemare!

Să învățăm, mai mult ca oricând, să ocrotim aceste taine arătate nouă astăzi, cu sfântă și adâncă smerenie, urmând cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: „prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înțelept, precum Dumnezeu i-a împărțit măsura credinței (Rm. 12, 3).

 

La cena celeste

Talantul din evanghelia de astăzi e și prețul, dat în dar, de intrare la Cina cea tainică și veșnică, la care ne cheamă Domnul cu nerăbdare, dintru începuturi. De la botez încoace, purtăm în noi, lucrătoare, „Pecetea Darului Sfântului Duh” – suntem îmbrăcați în haină împărătească, avem talantul dăruit și suntem chemați la cina cea cerească.

Harul primit ne-a pecetluit simțurile spre a crește întru împărtășirea din cele cerești, a ridica ochii, în sfârșit, la Cer (căci doar de acolo se înmulțesc i talenti.), a vedea pe cele ale lui Dumnezeu, a auzi şi a înțelege cuvântul lui Hristos, a grăi cele de laudă şi de binecuvântare, a simți focul cel de viață făcător şi mântuitor al credinței, a lucra pentru Domnul și a păși în calea Lui, fiind mereu de față la nunta cea tainică și veșnică, care este Dumnezeiasca Liturghie.

Celor care doresc să guste din hrana cea împărătească, pe care le revelează şi împărtășește Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeu le vine Însuși întru întâmpinare, dăruindu-le talantul mult râvnit, cercetându-i și atingând inima fiecăruia cu adierea harului ceresc – bucuria de a fi la masă mereu cu Cel Care ni se face hrană vie spre viață veșnică.

Lì, i due talenti diventeranno quattro, i cinque diventeranno dieci, là il presente abbraccia l'eternità e tutto diventa grazia su grazia.

Doamne, nu lua de la noi talantul mântuirii, ci cheamă-ne la Cina unde vom gusta în veșnicie din taina dragostei în care ne-ai îmbrăcat, dintru început!

 

† Atanasie di Bogdania