Dic 17, 2024 | La parola del Vescovo, Din Condeiul Colaboratorilor, Nutrimento per l'anima
„Şi va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut” Apocalipsa 21, 4 Domnul se arată a fi Cel care șterge toată lacrima de pe chipul celor zdrobiți și striviți de...
Mag 29, 2024 | Attualità | Notizie, La parola del Vescovo, Predici_Cuvinte Ierarhi
Marți, 28 mai 2024, Preasfințitul Părinte Episcop SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți din Protopopiatul Lazio I, în parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit al Romei” din Ciampino, păstorită...
Apr 13, 2024 | Attualità | Notizie, La parola del Vescovo, Cuvântul lui Dumnezeu - duh și viață, Gânduri la Duminicile de peste an | PS Siluan, Nutrimento per l'anima, Scuola della Chiesa, La vita nella diaspora
Perioada de post al Paştilor, pe care o petrecem, a avut la jumătatea ei un moment de „înălţare”, care este Duminica Sfintei Cruci. În acest an, acest moment se întâlneşte, în duminica aceasta, cu unul dintre cele mai mari şi mai importante praznice – Buna...
Apr 9, 2024 | La parola del Vescovo, La vita nella diaspora
„Iadul este durerea de a nu mai putea iubi. M. Dostoievski Dumnezeu vine să-l ierte pe om Dramatismul ideologiei vieții contemporane, ego-centriste, constă în faptul că ea ne vrea mereu rupți de comuniunea cu ceilalți, – rupând-mă de aproapele nu voi mai putea...
Apr 6, 2024 | Attualità | Notizie, La parola del Vescovo, Gânduri la Duminicile de peste an | PS Siluan, Nutrimento per l'anima, Scuola della Chiesa, La vita nella diaspora
După cum, marelui Har primit de apostoli pe Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului, i-a urmat (la patruzeci de zile) marea încercare a Pătimirii și Răstignirii Domnului, tot așa, în Postul Mare, după harul și lumina celei de a doua Duminici a Postului, urmează...
Feb 26, 2024 | La parola del Vescovo
DACĂ VOI ÎNVĂȚA SĂ-L IUBESC PE APROAPELE VOI PUTEA SCHIMBA CU ADEVĂRAT LUMEA „Iadul este durerea de a nu mai putea iubi” F.M. Dostoievski I-a Parte Taina biruinței Taina existenței omului este legată adânc de comuniune – părtășie. Omul nu poate exista de unul...