Voluntarii pentru bolnavi, care fac parte din grupul de voluntariat “Sf. M. Mc. Panteleimon”, de la Roma și din Asociatia “San Lorenzo dei Romeni”, s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Responsabilii celor două grupuri, Pr. Ilie Ursachi și doamna Preoteasă Ecaterina Tuturoi, au prezentat activitatea acestora și implicarea voluntarilor în gestionarea nevoilor de moment ale bolnavilor, atât pe plan social, cât și spiritual. Toți participanții s-au bucurat de primirea călduroasă a Ierarhului nostru, precum și de cuvintele de încurajare, de mulțumire și de binecuvântare adresate acestora.
„Voluntariatul, pentru noi creștinii, nu este altceva decât împlinirea a ceea ce Domnul zice „veniți binecuvântații Tatălui Meu…, că străin am fost și m-ați primit, gol am fost și m-ați îmbrăcat, flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, bolnav am fost și m-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la mine”. Ceea ce mă bucură este faptul că această lucrare a pornit spontan, de la dumneavoastră. Înseamnă că inimile care au vibrat la chemarea aceasta, s-au mișcat din alte pricini, decât dintr-o solicitare venită din exterior”, a specificat Preasfinția Sa.
Deosebit de emoționante au fost mărturiile personale a două voluntare. „Puțini știu cât de benefic este faptul de a împărți cu un seamăn necunoscut, durerea acestuia provocată de boală, supărare, disperare și să meargă prin spitale, direct la căpătâiul bolnavului să mângâie, să șteargă o lacrimă sau broboanele de suferință de pe frunțile acestora, să le asculte păsul sau, pur și simplu, să stea de vorbă cu ei, adică: să le fie umărul pe care persoana suferindă poate să plângă. Puțini știu că acest tip de voluntariat reprezintă, de multe ori, 20% din vindecarea unei boli.”, a mărturisit doamna Elena Agapi, voluntară la spitalul A. Gemelli.
La rândul ei, doamna preoteasă Elena Dascălu, voluntară la spitalul Bambino Gesù a spus că: „Dumnezeu mi-a dat o avere pe care, acum câțiva ani, nici nu-mi puteam închipui că există: copii mulți, dar atât de mulți încât mă înalță până de Ceruri… nimic nu e pierdut cât crezi în Atotputernicul!”. Cu toții am înțeles că a fi lângă bolnavi, pentru a-i ajuta, este un privilegiu pe care Dumnezeu ți-l oferă pentru a da o mărturie a credinței unită cu fapta.
În a doua parte a întâlnirii a fost prezent și Consulul General al României la Roma, domnul Marian Popescu. Domnia Sa a relatat celor prezenți serviciile sociale pe care Consulatul le poate oferi persoanelor aflate în diferite forme de vulnerabilitate, spitalizate, private de libertate, copii și familii aflate în centre sociale, etc. Întâlnirea aceasta se înscrie, astfel, și în procesul de colaborare instituțională concretă între Consulatul General și Episcopia Italiei.
Unirea tuturor voluntarilor în aceeași misiune de ajutorare a bolnavilor este o îmbogățire reciprocă și un mare beneficiu pentru cei în suferință, iar binecuvântarea Ierarhului nostru, un har încurajator și motivant!
Elena Agapi
Voluntară la spitalul A. Gemelli