În contextul zilelor dedicate Festivalului Bucuriei, etapa eparhială, duminică, 24 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din localitatea Pescara, păstorită de PC Părinte Protopop Alin Iarca, gazda ediției Festivalului Bucuriei din acest an.
Cu această ocazia, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură atât credincioșilor, cât și tinerilor participanți la festival, subliniind că prin bucurie, omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, Care, la rândul Lui, la momentul potrivit, trimite în inimile oamenilor cuprinși de durere și de tristețe, bucurie.
👇 Predica PS Atanasie poate fi ascultată integral mai jos 👇
Cea de-a 15 ediție a Festivalului Bucuriei, etapa eparhială, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a avut loc sâmbătă, 23 septembrie, respectiv, duminică 24 septembrie 2023. Festivalul a fost organizat de către Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Asociația de tineret NEPSIS Italia, în colaborare cu parohia Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din localitatea Pescara (Protopopiatul Abruzzo-Molise) și Muzeul Național al Satului, beneficiind de sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Peste 600 de tineri participanți și 200 de organizatori și voluntari au luat parte la activitățile și atelierele organizate în cadrul festivalului, cele 12 grupuri parohiale participante interpretând piese din diverse genuri muzicale: folclor, muzică clasică, instrumentală, ușoară, folk ș.a. Emoțiile s-au putut citi pe chipurile interpreților, participanților și organizatorilor.
În cadrul festivalului s-au organizat și ateliere meșteșugărești cu meșteri populari, unde participanții au putut admira costume populare românești și măști tradiționale, sau au luat lecții de încondeiat ouă.
Un moment special din cadrul festivalului l-a constituit recitalul tinerei Maria Coman, care a interpretat un repertoriu de muzică bisericească.
Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” a fost înființată în anul 2011 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Alin Iarca. În anul 2012 parohia a primit din partea Primăriei din Pescara, un teren concesionat pe o perioadă de 99 de ani, pe care se va ridica centrul social cultural al parohiei. În anul 2017 s-a început construcția bisericii parohiale, iar în anul 2018 Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a binecuvântat lucrările de la noua biserică. În momentul de față sunt în curs lucrările de pictură a bisericii.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI